PENTRU CA ASEMENEA “SURPRIZE” SĂ NU MAI AIBĂ LOC

Distribuie pe:

Pentru a nu mai avea parte de emoțiile pe care românii, cei interesați de soarta țării, le-au trăit în decursul acestor luni, când UDMR, jucând tare cartea Trianonului Budapestei, a introdus în dezbaterea Parlamentului României două proiecte de lege, una privind instituirea zilei de 15 martie drept sărbătoare națională pentru maghiarii din România, iar cel de-al doilea, proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc. Ambele proiecte au dat mari bătăi de cap parlamentarilor noștri, aflați și ei în carantină, datorită pandemiei, dar mai ales din cauza lipsei lor de consens pe problemele majore ale țării, superficialității cu care acestea sunt abordate.

De notorietate este modul în care parlamentarii din Camera Deputaților s-au comportat în urmărirea parcursului legislativ al proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc, care dintr-o crasă neglijență a ajuns să fie aprobat tacit, deci fără ca cineva să spună vreo vorbă despre el, fiind necesare apoi eforturi extraordinare pentru stăvilirea mersului acestuia până la finalizare și aprobare definitivă. Aflați în plină pandemie, scandalul pe scena românească a fost deosebit, fiecare lider al formațiunilor politice din Parlament aruncând vina, unul asupra altuia, împroșcându-se copios cu noroi, în hora aceasta implicându-se și președintele Iohannis, care în urma acelei ieșiri extreme către liderul PSD: (“Jo napot kivanok PSD!, Jo napot Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta , Viktor Orban în schimbul acestei înțelegeri!...” În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm cu pandemia de coronavirus, ne luptăm pentru viețile românilor, PSD, marele PSD se luptă în birourile secrete din parlament, ca să dea Ardealul ungurilor!”), s-a ales cu o amendă zdravănă din partea CNCD, a domului Asztalos Csaba, dar și cu hărțuieli politice și juridice, pe plan intern, cât și extern, din partea oficialilor budapestani.

Cu toate că asemenea acuzații au tentă electorală, nu credem că ieșirea nepotrivită a președintelui Iohannis, nu are un substrat real, lucru pe care ar trebui să-l știm și noi. Pentru că, aici nu este vorba de cine știe ce nimicuri, ci de acte de trădare de țară, chiar dacă ele ar fi fost făcute din neglijență.

În opinia noastră, nu credem că a fost ceva deliberat, adică trădare cu intenție, ci mai mult și-a făcut veacul sfânta noastră indiferență cu care ne-am obișnuit să tratăm problemele noastre existențiale, lipsa grijii față de interesul național. De altfel, în acest lanț al slăbiciunilor, fiecare formațiune politică, cu deputați în Parlament, își cam are partea ei de vină. Marcel Ciolacu acuză guvernul Orban că a trimis punctul său de vedere cu privire la proiectul de autonomie, după mai bine de două luni. USR acuză PSD că a lăsat să treacă legea, fără ca deputații să aibă ceva de spus, în timp ce PMP, prin vocea deputaților Marius Pașcan și Ionuț Simionca, a afirmat că a cerut, din capul locului, respingerea proiectului, dar acest partid nu are reprezentanți în Biroul permanent, atrăgând atenția celor în drept că dacă nu va fi dezbătut, proiectul va trece tacit, ceea ce s-a și întâmplat. În fine, liderul deputaților PNL, Florin Roman, a solicitat conducerii PSD să trimită mesajul celor din Senat, pentru a respinge proiectul.

O întreagă bulibășeală în plenul Camerei Deputaților, cerând colegilor de la Senat să scoată castanele din foc cu mâna lor. Lucrul acesta s-a și întâmplat, numai că și aici avem de făcut câteva observații, ținând cont de afirmația președintelui Iohannis, conform căreia proiectul autonomiei ar fi trecut și de Senat, dacă n-ar fi intervenit personal. Rezultă, deci, că nici aici nu stăm prea bine cu coeziunea partinică pe problemele cruciale, de interes național. Totuși, în cele din urmă, senatorii și-au dat mâna, respingând proiectul cu 126 de voturi, adică în unanimitate, dacă avem în vedere că senatorii care au votat pentru proiect au fost cei 9 de la UDMR.

Evident că aprobarea definitivă a proiectului ar mai fi avut de trecut încă două puncte de vamă, două bariere. Este vorba de Președinte și de Curtea Constituțională, foruri care, în opinia noastră, n-ar fi aprobat, asemenea document dezastruos. Dacă s-ar fi ajuns aici, ar fi fost prea de tot, lucru ce ar fi însemnat că politicienii noștri prea își permit să se joace cu cele sfinte, cu emoțiile și nervii românilor. Dacă nu s-ar fi stopat în Senat proiectul, aleșii noștri, care oricum nu sunt priviți ca niște feți-frumoși de către electorat, s-ar fi compromis definitiv în fața acestuia.

În aceeași ordine de idei, probleme au fost și cu proiectul de constituire, ca sărbătoare națională pentru maghiarii din România, a zilei de 15 martie, zi în care, la 1848, la punctul 12 al proclamației lui Kossuth, s-a cerut alipirea Transilvaniei la Ungaria. Adică, dacă noi, românii, sărbătorim Unirea Transilvaniei cu România, de ce n-ar sărbători în parteneriat, și ei uniunea de la 1848, adică, alipirea samavolnică a Ardealului la Ungaria, fapt care nu s-a realizat atunci, tocmai datorită împotrivirii românilor și sașilor, de departe majoritari pe aceste meleaguri.

O adevărată sfidare. Și aici bâlbe au fost destule. Proiectul de lege a fost înaintat dezbaterii, Parlamentul a refuzat dezbaterea, luând decizia de a fi retrimis comisiei de specialitate. Un lucru doar pe jumătate, pentru că UDMR putea reveni oricând cu proiectul în plen. Poate... poate... În cele din urmă, la insistențele deputatului PMP de Mureș, Emil Pașcan, Camera a respins definitiv proiectul, ceea ce înseamnă că el nu mai poate fi pus spre dezbatere și aprobare.

Ne gândim că parlamentarii noștri aveau nevoie de o asemenea furtună pentru a fi treziți, oarecum, la realitate. Cu chiu cu vai, în urma acesteia am scăpat, sperăm, nu numai pentru actuala legislatură, de aceste două aberante cerințe ale hungarismului, aflat în plină dezlănțuire sub bagheta primului ministru ungar, Viktor Orban. De altfel, pentru a scăpa de suspiciuni și de gravele acuzații, cum că “vinde Ardealul ungurilor!”, președintele interimar la PSD și al Camerei Deputaților a propus un proiect de hotărâre pentru modificarea regulamentului de funcționare a Camerei Deputaților și Senatului, în sensul refuzării primirii spre dezbatere a acelor inițiative legislative care vizează caracterul de stat național, unitar și indivizibil al României.

Caracter de stat care nu prea este apărat, iar aleșii noștri, inclusiv președintele și Ministerul de Externe, nu se prea dau în vânt pentru a pune piciorul în prag, atunci când interesele României sunt lezate. Bunăoară, avem în vedere atitudinea arogantă și jignitoare a ministrului de externe al Ungariei, Sijarto, care, venind la noi în țară, i-a cam tras de urechi pe ai noștri, pentru cele două “derapaje”, în privința respingerii proiectelor cu ziua națională a maghiarilor și cu Ținutul Secuiesc, pretinzând “respect maxim pentru o națiune ce sălășluiește aici de o mie de ani”. În consecință, ai noștri “patrioți”, de la președinte în jos, au lăsat-o mai moale cu sărbătorirea centenarului Trianonului, ocazie ce ne mai scotea și pe noi în lume, președintele “uitând” că avea pe biroul său legea adoptată de Parlament, cu privire la statuarea zilei de 4 iunie, drept zi națională, și care în loc de promulgare a înaintat-o spre judecată Curții Constituționale, spălându-se astfel pe mâini, ca Pilat din Pont.

Adepții globalizării fac eforturi mari pentru slăbirea identității națiunilor, linie pe care noi, românii, ne înscriem cu brio. Nu întâmplător avem cel mai mare număr de conaționali plecați în străinătate, după Siria, țară măcinată de război. Cu toate acestea, proiectul globalizării nu va reuși, sau nu va reuși întru totul, pentru că popoarele lumii nu vor renunța la nucleul lor de bază - națiunea. Ceea ce constatăm, cu regret, este că, în vreme ce unele națiuni își consolidează structurile ( fiecare ungur contează, nu-i așa?), noi, românii, facem eforturi pentru a ne risipi pe mapamond, și de a descuraja nașterile, creșterea și educația copiilor. La cele circa 5 milioane de români plecați la muncă, să-i adăugăm și pe cei din comunitățile istorice din jurul nostru: Basarabia, Bucovina, Nordul Maramureșului, Banatul Sârbesc, sudul Dobrogei etc., pentru a avea imaginea completă a modului în care nu mai suntem capabili să ne adunăm. Sărbătorirea cu mândrie a Trianonului, ca omagiu suprem adus înaintașilor noștri care au realizat România cea mare, ar fi fost un bun prilej pentru a arăta lumii vocația noastră de popor pașnic și civilizat, stăpân pe sine și pe propriile sale meleaguri, dar și generozitatea de care am dat dovadă de-a lungul secolelor, lăsând loc pentru vatră și altor popoare, chiar dacă, de multe ori, am fost nevoiți să ne sacrificăm bucăți de țară în folosul acestora. Gesturi, de-a lungul istoriei, pentru care ar trebui să primim, nu reproșuri, ci respect și recunoștință.

 

Lasă un comentariu