Şef de secţie din cadrul Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş, declarat incompatibil

Distribuie pe:

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către conf. dr. Martha Orsolya Katalin Ilona, şef de secţie în cadrul Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş, întrucât, în perioada 19 ianuarie 2012 - 15 ianuarie 2014, a deţinut, simultan cu funcţia de conducere în cadrul spitalului, şi funcţia de administrator al S.C. Marmed S.R.L.

„Astfel, Martha Orsolya Katalin Ilona a încălcat dispoziţiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate, coroborat cu dispoziţiile art. 184, alin. (12) din acelaşi act normativ, potrivit cărora dispoziţiile art. 180, alin. 1, lit. b), c), d) referitoare la incompatibilităţi se aplică şi şefilor de secţii. Persoana evaluată a depus la dosar un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare", precizează ANI, într-un comunicat de presă. 

Lasă un comentariu