Românii din străinătate, sub lupa OCDE!

Distribuie pe:

Ministerul Afacerilor Externe al României şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) au semnat, la începutul lunii martie 2017, un acord pentru realizarea unui studiu privind comunităţile româneşti din străinătate.

Studiul vizează, în principal, dimensiunea comunităţilor româneşti rezidente în statele membre OCDE, principalele state de destinaţie, repartizarea geografică a grupurilor specifice, statistici privind distribuţia pe vârste, gen, nivel de educaţie, statut pe piaţa forţei de muncă, principalele domenii de activitate şi analiza comparativă cu alte comunităţi din diaspora.

Totodată, studiul va include informaţii cu privire la principalele motive ale emigrării şi factorii care ar putea determina revenirea în ţară, tendinţele actuale în comparaţie cu comunităţile din alte state de emigraţie, evoluţii în domeniul emigrării şi al repatrierii.

Pentru realizarea acestui studiu, Guvernul a aprobat, în şedinţa din 20 aprilie 2017, plata unei contribuţii financiare de 75.000 de euro la bugetul OCDE, urmând ca documentul să fie finalizat şi transmis părţii române în termen de 18 luni de la plata sumei.

 

Lasă un comentariu