Poezia ca ethos testamentar „ Vasile T. Tomoioaga, "Inconsecvente sau altfel de poeme„

Originar din Maramuresul istoric, ratacit existential
in Mures, ajuns la varsta intelepciunii, Vasile
Tomoioaga lasa un semn, un mesaj etic, sapiential
in forma poetica...Inconsecvente sau altfel de poeme
sunt structurate pe matricea vietii, traditiei, pe
varstele omului, iar angosa curbei vietii si
presentimentul taranei nasc eul liric : "Sunt umbra
din adancul tenebrelor mele / Iesita la lumina. / Sunt
partea intunecata din Eu / Cand vad si simt /
Reintoarcerea-n tarana.� (Gand sumbru). In Falsa
impresie autorul e calatorul ce realizeaza ca "Viata
e un drum la fel de lung pentru fiecare�, parcurs "cu
graba /La capatul lui ma uit ca am ajuns prea repede
/.../Eu ma inalt la ceruri, unde voi incepe sa fiu
masurat de timp.� Superb gand! Dar gandul sumbru
nu devine abis/abisal, caci instantaneu irumpe din
pamant, din haos si intuneric bucuria deplina a vietii
sub forma de vers popular maramuresean, ca o
tipuritura, Doina tarzie : "Hai, dorule, hai, / Vers si
cantec pe plai! / Hai, dorule, hai, / Mergi si lasa-mi
lacrima! /Hei, tura si tura! /.../ Somn macar sa-mi
ascult / Somn cu pletele in vant / Calare pe frumos
cuvant.� Lumina si intunericul, arhetip existential,
spatial si temporal, configureaza gandul sublimat
poetic: pamantul simbolizeaza glia fiind maternitatea,
neamul, tarana mama, pamantul natal, tara,
istoria, lumina fiind metafora iubirii, credintei, muzicii.
Ardelenii, maramuresenii au ca valori sacre credinta,
familia si pamantul natal: "Eu sunt propagat / De
ideea domniei tale / DECEBALE, /.../ Eu sunt, precum
credinta, / CEL MARE SI SFANT, /.../ Multime de
neamuri si popoare / Din pamant si apa si lemn
prelucrat...� (Intoarcerea la esenta). Poemul este
nostalgia dupa paradisul pierdut, vesnica reintoarcere
la copilarie, acasa: "Spre tine batrana casa /
Mi-e indreptata dorinta / A te vedea din nou, /.../
Acoperisul stricat...cu gauri, / Precum si mie mi-e
sufletul marcat / De amintiri, / Dor de tine. /.../ Noi,
cei crescuti in tine casa, / Urcam din nou treptele
tocite /.../ Sa-i mai vedem din nou, la geam, / Pe ei,
parintii si bunicii, / Sa ne mai dea sperante.� (Casa,
batrana casa). Si acest autohtonism ardelenesc de
la Goga la Ioan Alexandru razbate si-n rugaciuneaomagiu
limbii romane: "Limba romana / Ce viata mi-a
dat, /Ce m-a dezmierdat, / Ce-n brate m-a ridicat, /
Ce-n slavi m-a inaltat, / Slavita sa fie, limba romana!�
Slavite fie tarana, casa, mama, tara, limba, neamul
pana de dincolo de Prut, si Eminescu: "Intre
universalele tale cecuri concentrice / In care ai
cuprins, ca demiurg al limbii romane, / UNIVERSSUL�
(Domnului Eminescu). Lumina e metafora, toposul
inaltului, inaltarii: "Dragostea si credinta / Vin de la
sine / Impreuna genereaza lumina�, iar "Lumina e
izvorul cel tainic / Ce naste iubirea cea mare�, si
"IUBIREA�, "Revarsa tot peste noi / Ca sa fim plini de
mireasma / Ce nu ne lasa sa fim / Nevolnici si goi.�
(Gand nud). Lumina si apa dau vraja lirica, romantica
si clasica: "Scanteie lacul de-a lunii vraja / Care fara
pudoare isi revarsa /Jerbe de lumini ce te cuprind in
mreaja. // Soare arzator / La suflet saritor / Si darnic. /
Ti-e prietena apa / In care iti rasfrangi / Tot spectrul
de culori/...� (Lumina si apa). Si poate in cea mai
frumoasa poezie ca forma si simplitate, Ochii tai, jocul
luminii devine oglinda si idei: "In ochii tai se vad idei /
Idei.../ Bune...rele.../ Dar stii ce e o idee? / Ochi tai!�
mai multe poeme femeia, iubita, sotia este idol,
icoana, mama: "Iti las toate: / Iti as obiecte, /.../ Iti las
amintiri, / Iti las urmasi, / In schimb imi lasi / Amintirea
vietii noastre / Amintirea iubirii, / Sirag de nestemate /
.../ A muzicii/...� (Testament pentru cei ce-o-ndragesc).
Si "Muzica e un mod / De evadare a omului / Din haosul
initial!� (Idei de tinut minte). Sentimentul apropierii
mortii, a timpului ce este asteptare, viitor in trecut, il
face pe Vasile sa vada, ca Iov in angoasa, lucid totul :
"In capul meu / Sprijinit pe vechiul schelet / A rasarit
un lujer de minte /.../ Caci in accidentalul lui suport /
Stau pe o rana /.../ Mai gadila-mi nepoate timpanul, /
Pe care zac demult, / Sa se intoarca taranul / Ca sa-si
asculte glia de demult. / Sa fie fir de minte /.../ Sa-si
faca loc de fuga / Spre cer si infinit.� (Crai nou, gand
nou). Ecou paunesecian?! Si asta pentru ca prezentu-i
zeflemea de "conturi bancare�, de a fi cat a avea,
intr-o piramida nedreapta: "Sunt atatea de 100.000 de
lei, / Sunt atatea de 50.000 de lei, /.../ Sunt atatea de
5 lei, de 3 lei..., de un leu.../ SUFERINTE Sau DORINTE.�
(Monetar). Poetul devine copil ce viseaza la Craciunul
de altadata: "Mi-e dor de un Craciun Alb! / In ultimii ani
mai toti erau negri, /..� si colindatorii nu mai vin: "Cazuta-i deja
beteala pe pom / Si amintirile de-o seara / Ne-ngroapa-n
tarzii reverii /...� (Certitudini). Poemul devine nu numai
interogatie: de ce? pentru ce?, ci si interogatieimprecatie
prin Incotro, Doamne?: "Cu fata spre tine, /
Ma intorc, Hristoase, / Spre rasarit, prin datina, ma obligi, /
Ca invatator imi spui / Ca directia e buna?�, si "Pamantu-i
rotund???� Poezia lui Tomoioaga e inocenta si sfiala
de copil, de bun-simt, si nu o betie de cuvinte a unor
false cautari si angoase, a unor compulsive obsesii. O
parcimonie a vocabularului, o simplitate a expresiei,
utilizand anafora, paralelismul lexical si paralelismul
sintactic, o scriitura simpla in care cuvantul este
Cuvant, semnificatie originara. Repetitia nu este
redundanta, caci, precum in versul popular al
cantecului din Maramuras, da ritm, muzicalitate,
oralitate si frumusete acestor "altfel de poeme�.
Clepsidra e un mesaj (?!), o filosofie-intelepciune ca
viata, timpul, iubirea, creatia, opera sunt ca un joc de
copil construind castele pe malul marii, castele pe care
valurile le spala (vesnica reintoarcere a aceluiasi,
Nietzsche: "Ceasornicul de nisip al existentei va fi
mereu din nou rasturnat - iar tu o data cu el, particula
infima de praf din tarana), copilul iar face castele pe
care valurile iar le spala...: "Te uiti in ochii nepotului
tau /.../ Te joci in pumni cu praful de nisip / Te uiti cum
printre degete se duc / Si firele de nisip si viata ta. / In
ziua in care-ti vezi nepotul / Ca se ridica si-adanc in
ochii tai se uita, / Tu stii ca vremea a venit.../.../ Un
ultim ADIO!� (s.n.). "Un ultim ADIO�, dar, il implora poetul
pe Domnul in Floare de colt (titlu-metafora, metafora
organica a vietii si dainuirii prin iubire si frumusete in
locul "firelor de nisip�, metafora nihilismului...): "Da-mi,
Doamne, puterea FLORII DE COLT!�, as adauga (!), si
Poeziei mele, urmasilor mei, neamului meu, omului, caci
Floare de colt esti "Zvelta si frumoasa, /.../ Canti oda
sublima a iubirii de viata. /.../ Esti FLOAREA REGINEI
NATURII. / In lujerul firav si armat coarda de otel a
vointei / Ca nici o furtuna naprasnica / Sa nu te
desprinda de stanca.�

Lasă un comentariu