Satul Sapartoc: doruri si aduceri aminte

Comuna Albesti este cu totul
atipica. Pe langa cele doua sate,
Boiu si Topa, la care ajungi
convenabil, avand drumuri de
acces cat de cat bine intretinute,
spre celelalte doua sate,
respectiv Jacu Romanesc si
Sapartoc, lucrurile se schimba,
devenind de neinteles relatia
dintre acestea si Primarie. De
exemplu, satul Jacu Romanesc
este la circa sapte kilometri de
Albesti, numai ca, datorita
impracticabilului drum intre cele
doua localitati, esti nevoit sa faci
un ocol strabatand vreo cincizeci
de kilometri, luand drumul spre
(Sovata) Fantanele.
Tot asa, ca sa ajungi in satul
Sapartoc, trebuie sa ai un dram
de noroc sa nu ploua, si sa fii
inzestrat cu o masina de teren
cu tractiune integrala.
Pentru prima data, dupa mai
bine de treizeci de ani, fiii acestei
asezari, razletiti pe alte meleaguri,
avandu-l initiator pe
Laurentiu Stan � coordonatorul
Ansamblului folcloric "Doina�
din Albesti, alaturi de sotia
Felicia, au purces la infaptuirea
primei editii a intalnirii fiilor
satului. In demersul lor, au fost
sustinuti de consilierii locali si de
primarul Nicolae Sovrea.
Spre acel sat, am fost insotiti de
indragitul interpret Nelu Sopterean,
cel pe care nu o data l-am vazut
cantand pe scena Caminului cultural
din Albesti, alaturi de grupul
folcloric "Doina� si de virtuosii
dansatori ai Ansamblului folcloric
"Romanasul�.
Satul Sapartoc, atestat in anul
1231, dupa cum l-a prezentat consilierul
local Cezar Neghina: "Fara a
fi o localitate mare, Sapartocul si
locuitorii lui, romani si maghiari,
frapeaza prin cele trei biserici ortodoxa, catolica si reformata.
Este satul in care romanii stiau limba
maghiara si toti maghiarii vorbesc
perfect limba romana�.
Am putut sa ne convingem si noi
de acest fapt odata cu programul
artistic, desfasurat chiar in batatura
casei parintesti a fiului satului
Laurentiu Stan, unde romani si
maghiari, intr-o fratietate demna de
respect si de urmat, s-au intrecut in
joc si voie buna, insa nu inainte de
oficierea de catre parintele Ioan
Babos a slujbei de duminica in prea
sfanta biserica purtand hramul
sfantului mare mucenic Gheorghe,
slujba urmata de un sfant maslu
de pomenire a mosilor si stramo
silor acestor binecuvantate
locuri. Din pacate, treptat,
vremea si vremurile au depopulat
satul, casele au cazut prada
intemperiilor, printre ierburile
inalte si vita de vie salbatica, se
itesc jalnice ochiuri de ferestre
si ziduri cazute, in care tristetea
si dezolarea isi au tinutul. Acest
peisaj al dezradacinarii, prin
cuvinte poetice de o simplitate
aparte, a fost descris de poeta
localnica Milica Neghina:
"Numai este ce-a fost/Case, suri
s-au tot distrus/Satul n-are niciun
rost/Pe usi lacatul e pus/Oamenii
s-au imputinat/C-au plecat si-n
altu sat/Pe hotar cresc maracini/
Ce-s priviti din cimitir/ Cei ce
mai aveti parinti/Sa veniti sa-i
multumiti/C-un pahar de apa
rece/C-asa dorul le mai trece/Iar
la cei ce nu mai sunt/Sa le puneti
pe mormant/Sa le puneti cate-o
floare/ Si la cruce-o lumanare�.
Demn de remarcat este faptul
ca, la plecarea noastra, ungurii
si romanii, in graiul neaos romanesc,
isi etalau glasurile fara
nicio opreliste sau resentiment,
aducandu-ni-l aproape de suflet
pe Craisorul Muntilor, Iancu, prin
acel cantec de suflet "Sus, sus,
sus Romane sus/ Ca acolo-i Iancu
dus�, intr-o armonie perfecta de
voci impletite, din care nu se
deosebea cine este roman sau
ungur, intr-o inlantuire si armonie
fratesti. "Ciobanas cu trei sute de
oi�, Pusca si cureaua lata� si alte
cantece nostalgice au intregit, in
mod fericit, o oaza de dor a unui
sat care se incapataneaza sa
existe, prin astfel de fii.

Lasă un comentariu