IN OCEANUL FUNDAMENTALISMULUI ISLAMIC (IV)

Dupa doua zile, din angajamentul
de trei, am transmis conducerii
uzinei, ca le stau la
dispozitie pentru toate intrebarile
si clarificarile provocate anterior,
ceea ce s-a si intamplat: desene,
schite, explicatii... Aprobat si pus
la dispozitie tot ce era necesar,
sprijin total, respect si atentie
deosebita, pentru o cat mai
grabnica punere cu success in
functiune a instalatiilor. In aceeasi
zi, am inceput toate operatiile de
organizare, angajamentul meu
fiind de doua luni, pana la "numaratoarea
inversa�, cu conditia sa
nu se intercaleze nimeni in dispozitiile
si realizarea solutiilor mele.
Astfel, am inceput lucrul la Fertilizer
Factory Soda AS SHIRAZ, fara sa
uit nicio clipa ca ma aflu si
trebuie sa traiesc in centrul
fundamentalismului islamic la
temperaturi necrutatoare de
peste +43 grade Celsius la
umbra, fanatism si obiceiuri
foarte ciudate.

In liniste si colaborare perfecta
cu partenerul iranian, am realizat
tot ce ne-am propus si, dupa multe
si repetate "probe de casa�, am
ajuns la numaratoarea inversa,
punerea in functiune cu mare succes a
uzinei. A fost o mare usurare si
bucurie, auzita pana la Teheran si,
neindoielnic, la Bucuresti. Dar misiunea
mea nu se incheia aici, drumul
pana la predarea la cheie a uzinei
era inca lung si anevoios: probe
tehnologice, defectiuni tehnice si
tehnologice majore, start-upul, atingerea
capacitatii si parametrilor
proiectati, elaborarea instructiunilor
de lucru si Protectia muncii, instruirea
cu minutiozitate a personalului
etc. Devenisem profesorul si instructorul
de baza al maistrilor iranieni,
receptivi, ascultatori si foarte disciplinati,
pe care imi este foarte greu
sa-i uit vreodata: Saidi, Seifi,
Bacsaude, Amani. La randul lor, acestia au fost profesorii si instructorii
mei in invatarea si asimilarea limbii
persane (farsi), lucru deosebit de
important oriunde: pe strada, in
excursii, vizite la prieteni, restaurant
si, in mod special, la serviciu,
relatiile cu persoane deosebit de
importante, si legarea unor
prietenii de neuitat.

La inceput, singuratatea mea din
tumultul strazii ma apasa ca un
cosmar. Stateam mai mult prin fabrica
si munceam din greu, iar seara, ma
intorceam acasa, frant de oboseala
si, mistuit de caldura, cazand intrun
somn adanc, pentru ca a doua zi
sa o iau de la capat. Nu trecusera
nici doua, trei luni si locul incepu
sa exercite o ciudata fascinatie
asupra mea. Imi vine greu sa
descriu sau sa-i fac pe altii sa
creada, dar simteam ca lumea din
jur e ca un organism viu care ma
digera incet si imperceptibil. Cu
siguranta acest proces incepuse
cand mi-am dat seama cat de
mult sunt apreciat si respectat la
cele mai inalte nivele, dar si de
cei mai simpli oameni, alaturi de
mine mai tot timpul.

Voi incerca sa nu dau sentinte si
sa-mi argumentez impresiile dupa
trei ani de experienta iraniana, zi de
zi, ceas de ceas, noapte de noapte.
Societatea traieste in universuri
diferite � cel public, pe care-l ofera
privitorilor pe strada, strainilor sau
necunoscutilor, si cel privat, care se
lasa cunoscut mai greu si pentru
patrunderea caruia e nevoie de timp
si de castigarea increderii. In mod
evident, am vazut si trait ambele
ipostaze. Daca esti diferit de ei, esti
oprit la fiecare colt de strada de
oameni care vor sa dea mana cu tine
si sa te intrebe de unde vii, cum te
cheama, ce faci, cum iti place, ce ai
vazut si unde te duci, in general sa
interactioneze pur si simplu cu tine,
pentru ca esti diferit, dar asemanator
prin trasaturi. Niciodata nu am
crezut ca voi intalni oameni atat de
deschisi, prietenosi, calzi si amabili
ca in Iran, iar asta a fost, pana la
urma, cea mai mare si placuta
surpriza in aceasta tara pe care o
vedeam sumbra si inchisa. Iranienii
sunt un popor educat si
harnic, oamenii sunt calzi si
primitori, comportandu-se frumos
cu strainii, in mod special cu cei
care lucreaza pentru ei, un fel
de vraja intangibila, nefireasca,
impunandu-mi-se ca o
unica realitate din lume, restul
fiind un simplu vis.

PETRU LECHINTAN
Tarnaveni

- va urma -

Lasă un comentariu