Cultura si arta

In memoriam

MIHAI SIN

Recent la Bucuresti a avut loc, in... absenta autorului,
lansarea ultimului roman al prozatorului Mihai Sin, "Ispita
izbavirii�, editat de "Nemira�. Redam, in cele ce urmeaza,
cuvantul de ramas bun al editorului, Valentin Nicolau.

Quo vadis, Mihai Sin?

Acum numai cateva zile, un nou manuscris era in pregatire. Este
vorba despre ultimul roman al lui Mihai Sin, unul dintre cei mai
importanti autori romani ai ultimelor decenii, doctor in filologie, redactor
la revista Vatra (1971-1990) si director al Editurii Albatros
(1990-1991). Asta, bineinteles, pe langa toate celelalte lucruri pe
care le-a facut pentru cultura romana si care sunt absolut
semnificative: romanele Viata la o margine de sosea, Bate si ti se va
deschide, Ierarhii, Schimbarea la fata, monumentalul Quo vadis,
Domine, precum si nenumaratele proze scurte, nuvele si lucrari de
critica literara, dintre care este suficient sa amintim Marea miza.
Lucrare importanta pentru intelegerea fenomenului literar romanesc,
care confirma una din calitatile cele mai importante ale lui Mihai
Sin: epicitatea, proiectul scriitoricesc de amploare.
Spuneam, asadar, ca un nou manuscris era in pregatire. Ei bine,
mai corect spus ar fi ca este in continuare in pregatire si va fi
lansat luna aceasta la Targul de carte Bookfest, in ciuda faptului
ca soarta l-a rapit dintre noi pe Mihai Sin chiar astazi. Am fi dorit,
desigur, ca el sa fie alaturi de noi la acest eveniment, pentru a ne
bucura impreuna de noua sa reusita. Dar iata ca uneori lucrurile
se potrivesc altfel decat am vrea. Vom incerca, prin urmare, sa
mergem inainte cu lansarea a ceea ce se anunta a fi cea mai
importanta carte a acestui mare autor � Ispita izbavirii. Credem ca
asta este ceea ce si-ar fi dorit. Si mai credem ca vom aduce la
indeplinire acest lucru asa cum ar fi dorit. Intr-un cuvant, cu invitati
de calibru, care sa marcheze lansarea acestei carti pe potriva
literaturii pe care o contine.

Drum bun, Mihai Sin, oriunde te vei fi dus!

VALENTIN NICOLAU

ANGELA FURTUNA
si alti 99 de poeti
de forta va invita
la "Poezia la Iasi ��
Iasul, capitala a poeziei
si a culturii europene

Scriitoarea Angela Furtuna va participa,
alaturi de 99 de alti poeti romani din tara si
din diaspora, ca invitat oficial, la manifestarile
celei de a doua editii a Festivalului International
al Educatiei, ce va avea loc la Iasi ,
in intervalul 20-29 iunie. Dupa cum anunta
principalii coordonatori ai evenimentelor destinate Poeziei, scriitorul,
publicistul si jurnalistul Adi Cristi, director al Casei de Cultura "Mihai
Ursachi� din Iasi si scriitorul si jurnalistul Cassian Maria Spiridon,
Presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Iasi, al revistei Poezia
si al revistei Convorbiri literare, in perioada 22-25 iunie 2014, la Iasi va
avea loc Festivalul International "POEZIA LA IASI �, editia I, la care vor
participa 100 de poeti din Romania, Republica Moldova, Ucraina, Serbia,
Franta, Israel. Poetilor invitati la prima editie a Festivalului International
"Poezia la Iasi� li se va conferi la final titul de POET AL IASULUI, de catre
Primarul Municipiului Iasi.
Deschiderea amplelor manifestari culturale va avea loc pe 22 iunie
a.c., in Parcul Copou, cu evenimentul O SUTA DE POETI CUCERESC IASUL.
In zilele de 23 si 24 iunie, poetii invitati vor sustine Lecturi publice in
cartierele Iasului: COPOU, ALEXANDRU CEL BUN, TATARASI, PALAS,
PIATA UNIRII, PIETONAL STEFAN CEL MARE, LAPUSNEANU, PODU ROS.
Inchiderea festivalului va avea loc pe 24 iunie, incepand cu orele 19, la
Casa de Cultura "Mihai Ursachi�, prin momentele magice Noapte de
poezie la Iasi si GALA de Decernare a titlului de POET AL IASULUI.

Eminescu "..avea un glas dulce de-ti dadeai si camasa
de pe tine ca sa-l asculti�!

Eminescu era, din punct de vedere al atitudinii si
reflexelor, un om absolut normal. Stia sa se bucure,
stia sa se intristeze, stia sa se revolte. Sentimentele
exprimate erau feedback-ul diverselor stari de fapt.
Trecerea lui pe strada, cu capul in nori, gandind doar
la poeziile sale este o imagine putin fortata, chiar
idealizata, in a arata ca geniile nu sunt din lumea
noastra. Dar ele sunt din lumea noastra, insa cu
abilitati si talente iesite din comun. In rest, ca si noi,
cu bunele si cu relele ce sunt accesibile oamenilor.
Intre acestea...si cantatul! Da, uneori Eminescu isi
insotea gandurile, fredonand melodiile preferate.
O spune si Viorel Cacoveanu in "Eminescu la
Bucuresti in anii 1868/1868� "...Pe strada umbla
foarte des fredonand cu gandul dus, si nu-i placea
sa-l destepti din aceasta reverie. Altcum si in
societatea amicilor, cind se vorbea multe verziuscate,
el de obicei fredona�.
Daca in ziua de astazi se spune ca
multi barbati, care se barbieresc in
oglinda, fredoneaza diverse melodii,
de ce n-am adminte acest lucru,
posibil, si la Eminescu. Nu se pune
problema de mari veleitati muzicale,
desi, fratele sau, Matei Eminescu, intr-o
scrisoare din 20 aprilie 1909, catre
Corneliu Botez, mentiona ca Eminescu
"canta bine din gura, ca si mama si
Harieta�. Teodor V. Stefanelli, bunul
amic al lui Eminescu, de la Viena, in
"Amintiriri despre Eminescu�, lasa
cateva pagini despre "Eminescu
cantaret�: "El nu avea glas tare, dar
dulce si melodios si canta corect caci
avea auz bun. Melodiile maiestrite din opere nu-i
placeau: el le numea �tarlaituri�. Cintecele populare
il incantau si pe acestea le canta el cu mare placere.
Patru cantece ii placeau insa cu deosebire: acestea
erau cintecele sale de predilectie...�. Aceste cantece
erau: "Eu sunt Barbul Lautarul...�, "Dragi boieri, din
lumea noua�, "Frunza verde de piper�. "Cantecul al
patrulea � spunea acelasi Teodor V. Stefanelli � il
impresiona deosebit de mult; parca-l vad cand l-a
cantat intaiasi data in prezenta mea: cu capul ridicat,
cu ochii scanteietori, in atitudine dramatica si cuprins
de un adanc sentiment, el intona cantecul: "Mai
turnati-mi in pahare,/ Voi sa beau, ca sunt setos, /
Dara nu-mi umpleti paharul/ Decat de la miez-in jos.//
Ca sa-l umplu inc-o data/ Cu-apa rece de la rau,/ De
la rau ce izvoreste/ Din adanc din pieptul meu.// Si
sa-l beau sa sfaraiasca,/ Pan� ce-a fi din vin venin,/
C-asa, sa-l beau mai cu dulce,/ Sa-mi alin durerea-n
sin.// Si de n-a pieri durerea,/ Piara simtul, pier si eu,/
C-a trait, jalind poporul/ Nu-mi ajute Dumnezeu.�. O
data l-am intrebat cine e autorul acestui cantec si
mi-a raspuns: Ia! Un biet tanar transilvanean, care
avea durere de inima pentru nenorocitul sau popor;
am auzit ca l-a compus, l-a cantat si a murit dupa
ce-l cantase!� (Acest cantec, cantat la petreceri de
catre studentii romani de la Viena, il au ca autor pe
Dumitru Sfura.) In anul 2012, poeta, cercetatoarea in
viata si opera lui Eminescu, prof. univ. dr. Lucia Olaru
Nenati, din Botosani, a mers pe urmele cantecelor
stravechi "iubite si cantate odinioara de M.
Eminescu� si a realizat impreuna cu orchestra
"Rapsozii Botosanilor� (conducator muzical, Ion
Cobala) un CD-ROM, unde domnia sa este si inedita
interpreta! A fost recreeat "repertoriul poetului,
atestat de contemporani�: "A. Repertoriul poetului:
1. Cucuruz cu frunza-n sus, 2. Foaie verde si-o rasura,
3. Cate stele sunt pe cer, 4. Frunza verde, baraboi, 5.
Barbu Lautaru, 6. Doina etc.; B. Cantece reconstituite
dupa colectia folclorica a lui Eminescu: 7. Lunita
luminatoare, 8. Fa-ma, Doamne, ce mi-i face, 9. Cate
flori sunt pe pamant, 10. Frunza verde trii masline,
11. Colind.� etc.
Acele "tarlaituri�, cum caracteriza Eminescu
muzica din opere si operete, nu trebuie luate ad
litteram, fiind mai degraba o caracteristica a
exprimarii lui, � reesita din marea lui dragoste pentru
poporul lui romanesc, obiceiurile si traditiile sale etc. �
de a diminua tot ce nu este romanesc, national,
tocmai pentru a preamarii in contrast, romanismul si
nationalul lui! Dovezile receptarii muzicii de valoare
o reprezinta participarea lui la spectacolele (si) de
muzica culta! O spune si acad. Gheorghe Duca, in
articolul "Mihai Eminescu si muzica� din "Eminescu�,
nr.1, 2013, "buletin de informare si cercetare�.
"�Eminescu �s-a hranit� cu operele lui Beethoven,
Meyerbeer si R. Wagner, chiar in inima Vienei, la Opera
Imperiala, cu operetele lui Offenbach, Strauss la Theater
ar der Wien, si cu partiturile marilor clasici universali la
Musikverein. Acesta nu mai avea doar violon-ul lui
Ingres, ci pasiunea totala a muzicii in sange�.
Si tot Teodor V. Stefanelli mentioneaza in "Eminescu
afara din scoala�, din aceleasi "Amintiri��, din
perioada spectacolelor vizionate, pe cand era la
Cernauti: "...Daca ieseam intre acte prin coridoarele
teatrului, atuncea Eminescu fredona melodiile auzite
pe scena sau repeta fraze din piesa reprezentata�. In
perioada sa de ziarist la "Timpul� (1877-1883), Eminescu
a realizat si cronici muzicale. (Aceasta poate fi pusa in
legatura si cu faptul ca la Viena i-a cunoscut personal
pe Johann si Eduard Strauss, iar la Berlin a audiat
cursurile "Seminarului de Muzicologie�.). Aceasta nu
l-a indepartat insa pe Eminescu de muzica
"poporala�. Popularitatea lui crescanda ca
si publicist, dar si ca poet, a facut ca uneori
sa i se caute compania, si sa fie purtat pentru
"taclale�, pe la mese, in carciumi. Dar si
acolo, patruns de iubire de neam, rabufnea
duios pentru neimplinirile acestuia. O spune
D.Teleor in "La Romania Libera�: "Doua cete
il disputau: ceata de la revista "Fantana
Blanduziei�, unde colabora si el, si ceata de
la "Romania Libera�. Cand scapa de Dutu
Popea, Marion, Leon Nicoleanu, Nita
Radulescu, il inhatam noi, Braneanu, Cordea,
Tomosoiu Simtion, si mergeam la birtul lui
Serbanescu din Hanul Kiriazi. Eminescu,
dupa oarecare timp punea capul intre maini
si incepea sa cante doine din Ardeal, asa cum le canta
mocanii si canta cate o ora intreaga. Ardelenii aflati la
masa plangeau cu lacrimi�.
Iata si alte marturii privind vocea si apetitul lui
Eminescu pentru cantat: "Eminescu canta frumos
cantece populare si avea un glas dulce de-ti dadeai si
camasa de pe tine ca sa-l asculti. Mai ales ii placea sa
cante "Frunza verde baraboi, Durduleana, hai.� (Tinca
Vartic, nevasta/"tiitoarea�(?) lui Ion Creanga, apud
G.T.Kirileanu); " Am petrecut toata ziua impreuna, mi-a
vorbit despre India antica, despre daci, despre Stefan
cel Mare si mi-a cantat doina.� (I.L. Caragiale, in
"Nirvana�, scrisa la 18 iunie 1889); "Avea un glas
profund, muzical, umbrit intr-o surdina dulce, misterioasa,
care dadea cuvintelor lui o vibrare particulara, ca si
cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscuta.�
(Al. Vlahuta in "Amintiri despre Eminescu, 1889�); etc.
Voi reda, incontinuare, cuvintele testamentare
spuse, se pare, de Eminescu, cu putini ani inainte de a
muri, cuvinte soptite unui duhovnic (caruia, ingrata,
istoria literara nu i-a retinut numele, retinandu-i-o, in
schimb, tenorului nenorocit, Petre Poenaru!!, ce l-a lovit
in cap pe poet, la Spitalul Doctorului Sutu), notate pe
un "Ceaslov intru slava lui Dumnezeu intru Treime
slavit�(1884)�: "Pe ziua de Sf. Voievozi la anul 1886
m-au chemat la M-rea Neamt, la bolnita, si l-am spovedit
si l-am impartasit pe poetul Mihai Eminescu. Era limpede
la minte, numai tare posac si trist. Mi-a sarutat mana si
a spus: "Parinte, sa ma ingropati la tarmurile marii si sa
fie intr-o Manastirea de maici si sa ascult in fiecare seara,
ca la Manastirea Agafton, cum canta Lumina lina�.
Iar a doua zi� (Aici marturia se opreste brusc (!?).
Asa cum se stie, imnul crestin "Lumina lina� (care
este si cel mai vechi imn crestin cunoscut, in afara
textului biblic, folosit in prezent in randuiala "Vecerniei�)
a fost scris initial in limba greaca populara, cea care a
fost folosita si la scrierea Evangheliilor. Sfantul Vasile
cel Mare ii atribuie Sfantului Atinoghen (care a trait pe
timpul imparatului Diocletian (284-305)) imnul "Lumina
lina�. (Parti din moastele sfantului se gasesc la biserica
Manastirii Stavropoleos din Bucuresti). Se mai crede
ca Sfantul Sofronie, care era poet, a revizuit rugaciuneacantare
"Lumina lina�. Redau textul acestei rugaciuni,
pe care Eminescu ar fi dorit sa o asculte, si de dincolo,
de moarte: "Lumina lina a sfintei slave, a Tatalui Ceresc,
Celui fara de moarte, Celui Sfant, Celui fericit: Iisuse
Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea
de seara, laudam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh,
Dumnezeu. Vrednic esti, in toata vremea, a fi laudat de
glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viata,
pentru aceasta, lumea Te mareste�.

RAZVAN DUCAN

Lasă un comentariu