Romania anilor 1960 � 1980 a devenit relativ independenta
din punct de vedere economic. Pana in anul 1980 Romania
avea una dintre cele mai mari rate de acumulare a capitalului
din lume, productia industriala din anul 1970 fiind
de o suta de ori mai mare ca cea din anul 1945. In
anul 1980 Romania avea un PIB de 34 mld de
dolari si o datorie de 11 mld de dolari, iar in anul
1989 avea o datorie de ZERO dolari si un PIB de
42 mld de dolari; invatamant profesional si tehnic
foarte dezvoltat, dimensiunea acestuia fiind de
mare intindere. Asa au fost posibile proiecte de
mare amploare: hidrocentralele Portile de Fier I
si II, Canalul Dunare - Marea Neagra, reteaua de
metrou a Bucurestiului, Casa Poporului, Rafinarii,
Industria constructoare de masini, Siderurgia,
Constructii de infrastructura si multe Combinate
chimice, relatii economice cu Comunitatea
Europeana si tari din Orientul Mijlociu, Asia si
Africa, relatii care au facilitat Romaniei construirea si darea
in functiune a unor importante obiective industriale in Egipt,
Irak, Siria, Kuveit, Iran, cu avantaje economice, deosebit de
favorabile Romaniei.
Pe timpul acela, Combinatul chimic Tarnaveni exista, mai
functiona deosebit de eficient si o fabrica de CARBID, unica
in tara, si una dintre cele mai mari din Europa, cu export in
peste 60 de tari ale lumii, oameni priceputi, specialisti de
mare valoare. Astazi, Combinatul chimic Tarnaveni nu mai
exista, "BINEFACERILE� capitalismului romanesc, pe care
ni-l doream cu totii, incompetenta, comisioanele, machiavelismul,
rapacitatea, avarismul, proasta organizare, furtul, nepotismele
si capusareala au facut una cu pamantul acest
combinat care intretinea un oras intreg, impreuna cu
localitatile limitrofe. Astazi, pe aceste locuri troneaza doar
ruinele, tristetea si nostalgia trecutului.
Ca tehnician, specialist, alaturi de domnul ing. dr. Vasile
Cerghizan, seful meu de fabrica, si de domnul ing. dr. Ioan
Boitan, directorul general al Combinatului chimic Tarnaveni,
am contribuit din plin la conturarea si realizarea Proiectului
Uzinei "SODA AS SHIRAZ-IRAN�. Personal am colaborat
foarte indeaproape cu proiectantii acestei uzine, inginerii:
Adrian, doamna Dumitriu si Tomescu Petre de la IPRAN Bucuresti,
furnizandu-le solutii si informatii viabile, pentru proiectarea
si exploatarea eficienta a cuptoarelor de var, producatoare
de dioxid de carbon si var, necesar fabricii de soda.
Dupa realizarea proiectului, cu toate amendamentele
ce-mi apartineau, construirea si montarea acestei fabrici
romanesti in centrul desertului iranian ma astepta, si asa
s-a si intamplat, sa fiu solicitat pentru asistenta
tehnica si punerea in functiune a acestei fabrici
si predarea la cheie a instalatiilor. Am realizat
acest lucru impreuna cu colegii si prietenii mei
cunoscuti la Shiraz: ing. Serbanescu Damian �
Ramnicu Valcea, ing. Vintila Mircea � Sibiu, ing.
Zabet Daniel � Bucuresti, maistrii: Pastor
Augustin � Targu-Mures, Oprean Mircea � Ocna
Mures, Ioan Ioan � Valea Calugareasca.
Inainte de plecare, aveam mari emotii, pe de o
parte, in privinta acestei plecari in necunoscut,
si, pe de alta parte, o noua investitie pe platforma
fabricii de Carbid, construirea si darea in
functiune a inca trei cuptoare de var de mare
capacitate, la care contributia si prezenta mea
erau esentiale. Nu a mai contat nimic in fata intereselor
economice romano-iraniene, asa incat, prin Ordinul
ministrului Industriei Chimice la acea vreme, domnul Mihail
Florescu, dupa efectuarea testelor medicale, la cateva zile,
ma aflam in avion, cu escala la Atena, spre Teheran.
Calatoria, de la Atena la Teheran, intr-un avion Boening
707 al Companiei aeriene KLM, a fost pe cat de placuta si
curioasa, pe atat de frumoasa si interesanta. M-am asezat
la geamul avionului pentru a contempla din vazduh relieful,
si tot ceea ce se putea vedea de sub avion. Feerie
exorbitanta si de neinchipuit. Si, totusi, nu pot uita un mic
incident la servirea cinei in avion cand stewardesa, dupa
servirea eleganta a mancarii (inclusa in pretul biletului de
calatorie), m-a intrebat daca doresc si o bere. I-am spus ca
da, nu stiam ca bauturile alcoolice se platesc, asa ca la
solicitarea platii, evident in valuta, nu mai stiam pe unde
"sa-mi scot camasa�! I-am inmanat stewardesei o moneda
de 100 de lei, aceasta s-a uitat ciudat, cu multa atentie la
mine si cu mare curiozitate, si imi restituie banii. Stewardesa,
vazand cat sunt de incurcat, imi raspunde: "Nu-i nimic, va
fac cadou o bere!�. Rasuflu usurat, ca semn de recunostinta
ii fac cadou doua pachete de tigari "SNAGOV�, carora nu
le-a dat nicio importanta.
(va urma)
PETRU LECHINTAN, Tarnaveni
