Daca i-ar fi dus mintea pe guvernantii nostri, toti cei care si-au
asumat raspunderea societatii romanesti postdecembriste, sa
priveasca in interiorul propriului organism, inainte de a se apuca de
treaba, ar fi putut constata ce important este pentru orice tara, ca de
altfel pentru orice fiinta umana, sa aiba bine pus la punct sistemul
vascular, de starea caruia depinde sanatatea si vitalitatea fiecaruia.
Similitudinea intre starea arterelor si venelor noastre si cea a drumurilor
si soselelor unei tari este perfecta si nu intamplator obisnuim sa le
adunam pe toate sub genericul de artere de circulatie. Ar mai fi putut
constata ca, pentru buna functionare a organismului, corpul uman
are nevoie nu numai de vase capilare, de vene si de artere mai mici, ci
si de artere principale care fac legatura intre organele vitale ale
acestuia. Transpunand toata aceasta organizare perfecta in practica
conducerii societatii, ar fi ajuns fara indoiala la concluzia ca, pentru a
da tarii avantul necesar si o noua sansa, primul lucru ce trebuia facut
era sa puna la punct intregul ei sistem circulatoriu. Aceasta ar fi
insemnat, deopotriva, amenajarea tuturor drumurilor, de la cele mici la
cele mari, cu accent deosebit pe executarea de autostrazi, care constituie,
in configuratia generala a sistemului rutier, tocmai acele artere de care
Romania a fost privata sub regimul comunist, si pentru care ea a constituit
permanent un organism social-economic, suferind si insuficient dezvoltat.
Boala aceasta a desconsiderarii si neglijarii sistemului circulatoriu
al tarii, cu accent pe cel rutier, ne-a produs multe greutati si in regimul
comunist, dar cu atat mai mult acum cand Romania a intrat in sistemul
european al liberei circulatii. Cu toate acestea, guvernantii nostri au
continuat si continua sa se autodiscrediteze, minimalizand acest
aspect de interes maxim national cu conexiuni europene si pe care
l-a subordonat propriilor interese.
Ca urmare a acestui tip de viziune eronat si obtuz, am intrat in lumea
libera si civilizata cu drumuri si sosele proaste si continuam sa avem
pe mai departe cea mai rudimentara retea rutiera de pe intregul
continent. Masurata in viteza medie cu care se ruleaza pe soselele
noastre, Romania este tara cel mai greu de strabatut din Europa, cu
riscurile de rigoare, si, in concluzie, cea mai putin atractiva pentru
turistul european, oricate nestemate am avea de prezentat.
Dar marea problema nu este numai a strainilor, ci in primul rand a noastra,
a romanilor, care, datorita unor astfel de politici neghioabe, suntem
obligati nu numai sa ne tocam nervii si banii pe arterele insuficiente,
nedezvoltate si prost intretinute, dar si sa platim un tribut greu, cu mii
de morti si raniti, din cauza neadecvatelor conditii de circulatie. Daca
pe vremea comunistilor a existat o viziune ingusta, retrograda, chiar
in aceasta directie, pe noii democrati nimeni nu i-a impiedicat sa
impanzeasca tara cu o suita de drumuri de tot felul, de la cele comunale,
judetene, nationale la autostrazi, astfel incat cetateanul, economia
sa poata respira in voie prin toti porii ei. Aceasta, mai ales ca foarte
multe fonduri europene ne-au stat la dispozitie sa le utilizam, dar pe
care, dintr-un motiv sau altul, le-am ignorat Asa se face ca, dupa 25 de
ani de guvernare, dupa ureche si dupa interese, constatam ca Romania
continua sa gafaie si sa se opinteasca din toti rarunchii, datorita lipsei
posibilitatilor de exprimare in stil european, si aceasta in primul rand
din cauza propriului sistem circulatoriu, insuficient dezvoltat.
Faptul ca guvernantilor nostri le place sa vorbeasca mult si sa faca
foarte putin este perfect ilustrat si de politica lor din acest domeniu. Pe
tema modernizarii soselelor si a constructiilor de autostrazi au avut loc
nenumarate dezbateri, la toate nivelurile si in toate forurile, dar s-a
facut putin de tot si cu costuri enorme. Pentru a ne demonstra neputinta
si ignoranta este suficient sa dam cuvantul tristei realitati.
Am pasit in libertatea anului 1990 cu o mostenire de la comunisti de
doua tronsoane de autostrazi, in lungime totala de 126,6 km. Autostrada
Bucuresti-Pitesti, de 109,6 km lungime, realizata in 1972 si tronsonul de
18 km, de pe autostrada Soarelui, dintre Fetesti si Cernavoda, cu trecerile
peste Dunare aferente, finalizat in anul 1987 de catre Ceausescu. De
altfel, ideea construirii acestei autostrazi a fost a dictatorului, care a si
dispus executarea partii celei mai complexe si mai dificile de pe intregul
traseu. Acum, dupa un sfert de veac, se spune ca reteaua de autostrazi
a tarii ar fi ajuns la 650 km, incluzandu-se aici si centurile cu regim de
autostrada din jurul oraselor Constanta, Sibiu si Pitesti. Daca din total
scadem toate acestea rezulta ca din 1990 incoace in Romania s-au
construit circa 400 de km de autostrada si bucati de autostrada, ceea
ce inseamna o medie de 16 km pe an. O adevarata rusine nationala,
pentru care ar trebui sa le cam crape guvernantilor nostri dintotdeauna
obrazul, ceea ce insa nu se intampla.
Unii analisti sunt de parere ca in ultimii 20 de ani s-ar fi putut construi in
Romania, lejer, peste 1.500 km de autostrazi. Astazi putea fi asigurata cel
putin legatura Capitalei cu Marea Neagra, dar si cu Occidentul, prin cele
doua importante iesiri: Nadlac si Bors, iar construirea autostrazii Bucuresti
� Ploiesti � Brasov � Sighisoara � Targu-Mures � Cluj-Oradea, drept
coloana vertebrala a sistemului national de circulatie ar fi fost prioritara.
Mai ales din anul 2000 incoace, problema construirii autostrazilor a
constituit cel mai de succes vehicul electoral, cu priza deosebita la
alegatori. Cei mai vocali in aceasta directie au fost social democratii lui
Adrian Nastase, in intervalul 2000-2004, dar nici cei ai Aliantei DA (20042008) ai lui Tariceanu nu s-au lasat mai prejos si nici ai lui Emil Boc
(2008-2012), figurile cele mai sinistre in materie fiind ministrii
Transporturilor Miron Mitrea si Radu Berceanu. Fiecare a promis mult si
a facut foarte putin. S-au schimbat trasee, dupa bunul plac al fiecaruia,
s-au incheiat contracte paguboase (cel cu firma americana Bechtel
este proverbial) si s-au cheltuit foarte multi bani, fara a se sti exact pe
ce. Din anul 1999 incoace au fost prezentate cel putin trei variante de
autostrazi pe intreg teritoriul tarii, care insa sufera modificari de la o zi
la alta. Guvernantilor nostri le place de minune sa se joace cu creionul
pe harta si sa se entuziasmeze, pentru ca apoi sa o ia de la capat.
Din cei 400 km de care vorbeam, singura realizare concreta este
autostrada Soarelui spre mare (A2), de o executie indoielnica, cu o
lungime totala de 202 km. De asemenea, se mai poate vorbi de tronsonul
A3 dintre Bucuresti si Ploiesti (55 km), dar fara a fi racordata la Capitala
si fara utilitati. Santiere ar mai fi, dar multe sunt inghetate sau se lucreaza
in ritm de melc, astfel incat tronsoanele realizate pe distante mici nu
pot da satisfactie celui aflat in drum, fie ca este vorba de calea spre
Oradea, prin Turda-Gilau sau spre Nadlac prin Deva - Orastie.
Constatand starea de fapt si vazand ca pana in 2018, cand se implinesc
100 de ani de la Unirea de la 1918, mai este putin, Guvernul Ponta a intrat in
alerta si in plina campanie electorala pentru europarlamentare, lanseaza o
noua fumigena, conform careia in urmatorii sase ani se vor construi o
groaza de autostrazi, care vor impanzi intreaga tara, punandu-se
accent pe unirea pe cale rutiera a celor trei mari provincii istorice ale
Romaniei. Ar fi vorba de circa 1.500 km in sase ani. O idee foarte
nobila, la care guvernantii trebuiau sa se gandeasca de multa vreme,
dar n-au facut-o din motivele aratate mai inainte. In acest sens, a fost
modificata si harta autostrazilor, cu totul nefavorabila pentru coloana
vertebrala a tarii, prin suprimarea din autostrada Transilvaniei a
tronsonului esential Brasov � Sighisoara � Targu-Mures si renuntarea
la Targu-Mures ca nod de intalnire a acesteia cu autostrada ce ar
trebui sa vina de la Iasi prin Piatra Neamt. Vom publica noua harta de
autostrazi intr-un numar viitor al ziarului.
Asadar, ganduri si proiecte frumoase, chiar prea frumoase ca sa
credem in ele. Infaptuirea lor este asteptata de mai bine de un sfert de
veac si cine s-ar fi gandit din cei care au sperat in iarna lui 1989 la o
noua lume ca in anul Domnului 2014, vom continua sa avem aceleasi
vise si sperante neimplinite. Cu un ritm mediu anual de 16 km de
autostrada realizata in ultimul sfert de veac, va fi greu sa convinga
cineva o tara intreaga ca lucrurile se vor indrepta de asa maniera incat
sa fie posibila atingerea unui ritm de executie de 20 de ori mai mare,
(circa 300 km pe an), mai ales ca unor autostrazi abia li s-au creionat
traseul pe hartie. Faptul ca s-a nascut aceasta idee a coeziunii
provinciilor istorice de baza (Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca),
prin crearea unei puternice retele rutiere intre ele, este un lucru demn
de apreciat. Speram ca aceasta idee atat de valoroasa nu va fi uitata si
ea, pentru ca, intr-adevar, in acest interval de o suta de ani, regimurile si
guvernele acestora au facut prea putin pentru desavarsirea cu adevarat
a unitatii de spirit si limba, cu componenta sa de comunicare rutiera.
