"Istoria de langa Noi„

Motto: "Cine uita nu merita.� (Nicolae Iorga)

In aceste zile, se afla in Romania, la Bran, 40 de veterani ai Razboiului
de pe Nistru din 1992, invitati de Platforma Unionista "Actiunea
2012� la editia a treia a proiectului "Istoria de langa Noi�. Realizat in
parteneriat cu Asociatia Veteranilor de Razboi de pe Nistru ,,Tiras �
Tighina� , acesta include seminarii pe teme de istorie, discutii pe
marginea situatiei geopolitice regionale si a interesului national
romanesc, cercetatorul Mihai Nicolae, de la Institutul ,,Fratii Golescu�
pentru relatii cu romanii din strainatate, Marius Dorin Lulea, copre
sedinte al Platformei Unioniste "Actiunea 2012�, generalul dr. Mircea
Chelaru, analistul dr. Constantin Corneanu, de la Asociatia Europeana
de Studii Geopolitice si Strategice ,,G.I. Bratianu�, istoricul si jurnalistul
Valentin Roman fiind doar cativa dintre lectorii din cadrul proiectului.
"Dupa ce, in anul 2013, 80 de profesori din Republica Moldova au
participat la cea de-a doua editie a acestui program, iata ca acum
ne aducem aminte si de rolul major al trupelor voluntare, care, in
1992, au blocat trupele ruse pentru ca agresiunea impotriva celui
de-al doilea stat romanesc sa nu se extinda si dincolo de Nistru.
Este un semn de recunostinta, dar si de responsabilizare a acestora
pentru urmatorul obiectiv national definit de conducerea politica a
statului roman: Reunirea celor doua state romanesti pana in 2018� �
a declarat publicistul Marius Lulea.
Sa ne amintim!

"Transnistria, in sens geografic, este delimitata de malul de 800 km al
Nistrului, de malul de 600 km al Bugului, si litoralul de 150 km al Marii
Negre. Prin romani transnistrieni intelegem insa pe toti cei de dincolo
de Nistru, cuprinzand Podolia si mergand pana la Nipru, ba chiar Don,
in Crimeea, Caucaz si Siberia. Inceputurile intinderii marginii estice
a romanitatii la est de Nistru se regasesc in simbioza dintre tyrageti
(getii de la Tyras sau Nistru), deci intre supusii lui Burebista, care,
la gurile Bugului, stapanea Olbia, si romanii ale caror urme se gasesc
la tot pasul. Din vremuri foarte vechi a inceput, intre romani si ruteni
sau ucraineni, un vadit proces de interpenetratie etnografica si
demografica, continuat in decursul veacurilor prin colonizari si emigrari
ale acestor doua rase. (�) Domnii Moldovei au
stapanit Transnistria. (�) O Romanie extrem-orientala.
(�) In 1966, R.Udler precizeaza ca 240 localitati
cercetate in cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se
aflau in Ucraina (Transcarpatia, Cernauti, Odessa,
Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie,
Donetk, Lugansk), in RSSA Abhazia, in Khirghizia. Mai
erau materiale necartografiate si pentru Omsk si
Primorsk. V.Buescu aduce date noi privind diaspora
romaneasca de peste Ural. In regiunea Orenburg si
Turgai exista sate pur moldovenesti. In satul
Berdianski locuiesc basarabeni care mai intai
fusesera colonizati in Simferopol. In satul Abiarski a
intalnit familii cu numele Septechita. In regiunea
Samarkand exista un sat exclusiv moldovenesc, iar in
satul Orheievka, din Semipalatinsk, traiau coloni din Orhei.
Sate romanesti sunt in jurul Omskului si Akmolinskului,
si in regiunea Tansk. In jurul orasului Irkutsk exista
romani, unul din sate fiind Ceremskov. Langa
Vladivostok, pe fluviul Usuri, exista sate ca: Teiul,
Zambreni, Bogatarca, Kisinovka, Balcinesti, Dunai,
Basarabia Noua, Loganesti cuprinzand la 1968, 30.000
moldoveni. Pe Amur, langa Habarovsk, exista sate ca:
Inul, Aur, Dunarea. In Manciuria erau inainte de razboi
20.000 de romani. S-au semnalat pescari romani din
Primorsk, care au cerut azil in Japonia. Intre multele
valuri de deportari, emigrari, colonizari ale romanilor
spre est, un rol important l-a avut si stramutarea in
Siberia si Kazahstan, intre 1906-1914, a 60.000 de
basarabeni si crearea unei adevarate Romanii extremorientale.
(�) In Ucraina, la recensamantul din 1989,
existau, la est de Nistru, romani in regiunea Odessa,
care cuprinde insa si sudul Basarabiei (149.534),
Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) si alte regiuni
(73.128). Exista, in 1992, la Odessa, o Societate
Culturala Romaneasca -,,Luceafarul�, care edita si
un saptamanal cu acelasi nume, condus de Vadim
Bacinschi. Maria Margarit din Ananiev spunea de
acest saptamanal ca este un ,,alin pentru durerea ce
ma incearca� si ca ,,ne dor schimbarile carora au fost
supuse candva denumirile satelor noastre� si vorbeste
de ,,existenta de veacuri a noastra pe aceste
locuri�. Interesele rusesti in zona a caror expresie
este conflictul inceput in 1992 si tendintele centrifuge
continuate pana in prezent impiedica accesul la viata
nationala macar pentru romanii transnistrieni din
raioanele Moldovei. Daca, la inceput, 26.000 elevi
din Transnistria au cerut grafie latina, in urma
presiunilor rusofonilor au rezistat doar scolile nr. 20
din Tiraspol (despre care T. Tabunscic, vicepresedinte al Societatii ,,Transnistria�, anunta ca a
crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din
Bender (Thighina) si nr. 12 din Rabnita.
In intreaga Transnistrie, moldovenii detin 40% din
populatie (rusii si ucrainenii detin doar 22, respectiv
28%); in Tiraspol, unde in 1940 aveau 65% , mai
detineau, in 1989, abia 12%.

In Cocieri (satul transnistrian care i-a dat pe
prozatorul si regizorul Iovita Vlad si academicianul
I.Capiton Lupoi), invatatoarea Maria Gherasim
Isaicul, in timpul conflictului (n.n. � din 1992), pleca
si se intorcea de la scoala purtand cu ea Tricolorul.
Intr-o noapte, au ucis-o si au aruncat-o in fantana.
Ferice de copiii ce au avut-o in frunte! Vai noua,
care le permitem unor analisti romani (nu doar lui
Smirnov si Armatei a XIV-a) sa afirme categoric ca
nu avem interese in Transnistria si ca aceasta nu
apartinuse nicicand Romaniei! Cu gandul la acesti
bravi romani transnistrieni va fi zis, probabil, Corneliu
Coposu ca ,,integritatea noastra teritoriala pana la
frontierele estice ale neamului este o obligatie
sfanta, ca a 11-a porunca a Decalogului romanesc�.
In 1992, dupa ce Armata Moldovei a intrat in Tiraspol,
a primit ordin de la Snegur sa se retraga. Ostasii au
plans de necaz. Chisinaul este indreptatit, conform
dreptului international, sa restabileasca ordinea
constitutionala in zona, insa a avut si are niste ezitari
cel putin suspecte. (Viorel Dolha, Agero, Stuttgart)
"Intre 2 martie si 3 august 1992, am luptat, cu arma
in mana, sub Tricolor, in razboiul din Transnistria,
pentru apararea pamantului stramosesc. Nu m-am
temut sa-mi dau viata pentru Neam si Tara, pentru
Tricolor, pentru Limba Romana, pentru valorile noastre
romanesti. Am condus un detasament de 40 de
voluntari la capul de pod Chitcani, langa Tighina,
respingand atacurile Armatei a 14-a ruse, ale
gardistilor si bandelor de cazaci rusi din Transnistria,
pe directia Leuntea. Multi dintre noi au cazut cu
moarte de erou, fiind tradati de cozile de topor de la
Chisinau. Jertfa lor nu a fost in zadar. Dumnezeu sa-i
odihneasca si sa-i pomenim in veci!� (Victor Alexeev,
"Masacrul de la Tighina: Am fost acolo, pentru
Tricolor, pentru Neamul romanesc�)

Conflictul care a indoliat Moldova a inceput pe
2 noiembrie 1990, cu ciocniri pe podul de la Dubasari,
cand au murit primii politisti si localnici. Ulterior, odata
cu oficializarea statutului de membru ONU al Republicii
Moldova (2 martie 1992), presedintele Mircea Snegur
a autorizat interventia militara impotriva rebelilor din
stanga Nistrului. Cea mai violenta confruntare fost
batalia de la Tighina, intre 19 iunie si 22 iunie 1992,
intre forte ale Politiei si unitatilor nou-formate ale
Armatei Republicii Moldova, pe de-o parte, si Garda
Republicii Moldovenesti Nistriene, Armata a 14-a de
garda sovietica/rusa si voluntari rusi (cazaci) si
ucraineni, pe de alta parte. Batalia s-a incheiat odata
cu interventia trupelor armate ruse (mult superioare) de
partea fortelor separatiste, schimband raportul fortelor
de partea ultimei, dupa ce anterior fortele combinate
moldovene ocupasera orasul partial, pana la Nistru.
O martora astfel relata despre primele zile ale luptei:
"La 19 iunie 1992, in centrul Tighinei au inceput
impuscaturile. A doua zi, asupra orasului au fost
lansate rachete. A murit foarte multa lume. Femeile si
copiii stateau in subsoluri. Nu aveau nici mancare,
nici apa. Afara nu indrazneau sa se arate. Cand o
femeie cu prunc a indraznit sa iasa, gardistii au
impuscat-o, lasand doar copilul in viata. Cazacii
omorau oameni nevinovati. La 20 iunie, un elicopter a
tras o ploaie de gloante deasupra satului Varnita�.
"In dimineata de 20 iunie, orasul era in mare parte
sub control moldovenesc. Ca rezultat, tancuri grele
ale Armatei a 14-a a Federatiei Ruse forteaza podul
peste Nistru, dinspre Tiraspol, dar sunt oprite de fortele
moldovene. Fortele separatiste continuand tirul asupra
orasului. In acelasi timp, sunt atacate si alte localitati:
Dubasari, Cocieri, Dorotcaia, Cosnita. Podul de peste
Nistru va fi ocupat de gardisti, dupa atacurile cu
tancuri grele ale Armatei ruse, iar orasul va fi invadat
de armata si de fortele separatiste. Consiliul militar al
Armatei a 14-a ii adreseaza presedintelui Mircea
Snegur un ultimatum, prin care cere ca fortele
moldovene sa se retraga, in caz contrar trupele rusesti
vor trece la atac. Pe 21 iunie, orasul este continuu
bombardat de catre separatisti. In ciuda acestor fapte,
Boris Eltin acuza Moldova de agresiune, amenintand
ca Armata rusa va fi obligata sa riposteze. Pana in
dimineata zilei de 22 iunie, cu aproximativ 200 de morti
si 300 de raniti, fortele moldovene sunt nevoite sa se
retraga. Lupte de intensitate mai mica au continuat
inca o luna, pana la semnarea, intre Republica Moldova
si Rusia, a Conventiei cu privire la principiile
reglementarii pasnice a conflictului armat din zona
nistreana a Republicii Moldova. De facto, aceasta
Conventie nu a dus la rezolvarea conflictului, ci la
sprijinirea si supravietuirea fortelor secesioniste timp
de mai mult de 20 de ani, pana la ora actuala (2013)�.
"Agresiunea Armatei ruse asupra Tighinei s-a soldat,
pana in dimineata de 22 iunie, cu aproximativ 200 de
morti si 300 de raniti din partea politistilor si populatiei
civile moldovenesti. Bombardamentele au distrus
fabrici, retele de comunicatii, locuinte. Presedintele
Federatiei Ruse agresoare, Eltin, a refuzat orice contact
telefonic cu Snegur. Atacurile si invaziile secesionistilor
au determinat un exod in masa al populatiei civile
din zona de conflict� (Asociatia "Tighina�).

"Aceste evenimente sunt descrise in filmul cineastului
Ion Bujor �Masacrul de la Tighina�, vizionat de catre
mai multi spectatori in sala de conferinte a Bibliotecii
Nationale din R. Moldova. Tot in acele zile, cand
tancurile Armatei a 14-a luptau deschis de partea
separatistilor, de rand cu sutele de puscariasi veniti
din Rusia, doua autobuze de voluntari moldoveni au
fost atacate de catre acestia, pierzandu-si viata si din
vina generalului Tudor Dabija-Kazarov, care n-a
prevazut ca acesti tineri pot deveni jertfe ale
ocupantilor. Scenele din film sunt zguduitoare. Ele
descriu lupte crancene pe strazile Tighinei, momente
tragice din salile de operatii ale ranitilor, inmormantari
ale voluntarilor s.a. Numai din raionul Causeni, pentru
apararea orasului Tighina, si-au sacrificat viata in
acest razboi nedeclarat 52 de voluntari. La manifestare
a participat Sergiu Tataru, vicepresedintele
Asociatiei veteranilor de razboi-1992 �Tiras-Tighina�.
El a spus, intre altele, ca statul nu are grija de veteranii
razboiului de pe Nistru: �De noi au uitat, ba, mai mult,
ne-au divizat in mai multe organizatii, ca sa nu fim o
forta. Noi am eliberat orasul Tighina de trei ori, dar am
primit ordin sa ne retragem. Pe 8 iulie s-a dat ordin ca
tehnica militara sa fie retrasa, iar noi am ramas in fata
dusmanilor cu mainile goale�. Cu amintiri din acele
tragice zile a fost prezent si maiorul in retragere Nicolae
Roznovan. La randul sau, un alt participat la razboi,
Veaceslav Moruz, a spus ca il doare inima de ceea ce
se intampla in tara: �Hoti sunt multi, iar oameni cinstiti
- foarte putini. Acum, cand suntem dezbinati, rusii vor
sa repete din nou un razboi pe Nistru�� (Petrisor Cana,
"Masacrul de la Tighina�, 2010).

Doamne, ocroteste-i pe romani!

Lasă un comentariu