LECTIA DE ISTORIE (II)

Mihai Viteazul, fauritorul
primei uniri a Tarilor Romane

La 1 noiembrie 1599, Mihai isi facea intrarea triumfala in Alba Iulia.
In amintirea cronicarilor a ramas imaginea impunatoare a domnului,
calare pe un cal roib, imbracat intr-o splendida manta alba. De sold ii
atarna o spada batuta cu pietre scumpe, iar pe cap cusma impodobita
cu pene de cocos. Urma "alaiul nobilimii cu lunga defilare a ostasilor,
in sunetul de vioare al lautarilor care cantau, pentru prima oara in
aceste locuri seculare, cantece lautaresti de la curtea voivozilor�.

Dupa Unirea Transilvaniei a urmat campania pentru Unirea
Moldovei, Mihai aflandu-se din nou in fata unei mari decizii. Campania
fulgeratoare din Transilvania si unirea ei cu Tara Romaneasca crease
o noua situatie politica. In spiritul aliantei cu Rudolf al II-lea,
consolidarea pozitiilor habsburgice in regiune nemultumea Polonia si
o indemna sa actioneze. Pe de alta parte, refuzul constant al domnului
de a preda teritoriile dobandite cu sabia imparatului si actiunea
sa politica cu totul independenta il obliga la o noua cutezanta.
Dupa cucerirea si a Moldovei, asemenea Albei Iulia, Iasii au fost
alesi de Mihai drept capitala sa moldoveana.

Stapanirea numai de cateva luni a celor 3 tari romane i-au pus
numeroase probleme de guvernare. Mihai a pastrat neatinsa entitatea
lor statala si a numit un domn in Moldova asa cum facuse si in Tara
Romaneasca. Iar daca timpul nu i-a ingaduit sa-si duca pana la capat
intentiile, el a actionat ca principal garant al unirii. La capatul unor
indelungate negocieri, el a reusit sa smulga Imperiului Habsburgic
recunoasterea ca domn al Tarii Romanesti si Moldovei si de guvernator
al Transilvaniei, cu titlu de principe.

Consolidarea pozitiei lui Mihai grabeste coalizarea tuturor fortelor
politice nemultumite de aparitia in regiune a unei noi puteri. Este si
momentul ales de starile privilegiate din Transilvania, care, in Dieta
de la Turda, intrunita la inceputul lunii septembrie 1600, se rascoala
impotriva lui "dajdii neobisnuite� si sarcini "care l-au slabit�. Pozitia
lui Mihai era subreda, multe din trupele lui stationau in cele doua tari
de dincolo de Carpati. In ajutor putea veni numai imparatul, care
trimisese pe generalul Basta cu 18.000 de oameni. Era, insa, si pentru
habsburgi o buna ocazie spre a-si apropia in favoarea lor stapanirea
Transilvaniei, in calea careia se asezase mereu Viteazul.

Astfel, oastea imperiala se alatura rasculatilor ardeleni. Lui Mihai
nu-i ramasesera in ajutor decat secuii, mercenarii cazaci si balcanici
si tarani recent incorporati, cu totul 10-12.000.

Lupta s-a dat la Miraslau, intre Mures si dealuri, pe 18 septembrie
1600 si a insemnat pierderea Ardealului. In acelasi timp, oastea
poloneza, condusa de Zamojski, intra in Moldova, de unde, in buna
parte trupele lui Mihai se retrasesera spre a-l ajuta pe domnul
muntean sa reziste in Transilvania.

Suceava s-a predat la 27 septembrie 1600, pentru ca, la 6 octombrie,
redobandirea de catre Movilesti a Moldovei sa fie deplina.
In noua situatie nu-i mai ramasese marelui domn decat sa apere
stapanirea sa de inceput � Tara Romaneasca.

Cu 16.000 de ostasi, el a dat lupta decisiva cu ostile poloneze la
Bucov (pe Teleajan), la 20 octombrie, dupa ce anterior incercase
inutil sa-i retina la Naieni si Ceptura. Superioritatea artileriei inamice
decise victoria acestuia, si Mihai a fost obligat sa se retraga. Cateva
zile mai tarziu era inscaunat Simion Movila, un interpus al polonezilor,
acceptat aproape imediat si de catre otomani.

Cu toate acestea, lupta pentru Mihai nu se incheiase. Stapan, inca,
in Oltenia, impreuna fiind cu o parte a ostilor sale, el spera sa
redobandeasca tronul de la Targoviste, dupa retragerea fortelor
poloneze. La 25 noiembrie, sortii ii fura din nou impotriva. Pierderea
bataliei de la Curtea de Arges insemna risipirea ultimelor sperante.
Buzestii, care-i fusesera alaturi tot timpul, se inchinasera noului domn,
in timp ce Mihai lua drumul exilului.

Prin Ardeal, vechea lui stapanire, care se afla, acum, in mainile lui
Basta si ale imperialilor, Mihai a trecut in secret spre Viena, unde
intra la 12 ianuarie 1601. Aici a redactat un memoriu catre imparat si o
celebra autobiografie, adresata ducelui de Toscana (un aliat in "Liga
Crestina�), cronica a luptelor sale cu imperiul otoman.

Deteriorarea situatiei in Transilvania (unde Basta sfarsise prin a fi
alungat de nobili, iar Sigismund Bathory era inscaunat pentru a treia
oara ca principe), lucra in favoarea lui Mihai, aducandu-l alaturi de
habsburgi, care intelesesera ca nu pot pastra Ardealul altfel decat
sustinandu-l pe voievodul roman.

Mihai a primit de la imparat 100.000 de taleri pentru a-si reface
oastea, alaturi de ajutorul militar primit prin generalul Basta, cu cei
18.000 de oameni. Cei doi au colaborat, apoi, in batalia de la Guraslau,
la data de 3/13 august 1601.

In Tara Romaneasca, fratii Buzesti l-au alungat pe Simion Movila,
astfel ca tronul acestuia il astepta pe Mihai. Dar Basta si imperialii nu
puteau accepta reintrarea Transilvaniei sub autoritatea lui Mihai
Viteazul. De aceea, la 9/19 august 1601, Gheorghe Basta si imperialii
au pus la cale asasinarea lui Mihai, care se afla cu oastea in tabara
la Campia Turzii, in Transilvania.

Corpul a ramas pe Campia Turzii, in timp ce capul domnitorului a
fost inmormantat la Manastirea Dealu, de langa Targoviste. Pe
lespedea de piatra, la Manastirea Dealu, sta scris: "Aici zace cinstitul
si raposatul, capul crestinului Mihai, Marele Voievod, ce a fost domn
al Munteniei, Ardealului si Moldovei�.

IOAN STOICA, prim-vicepresedinte al ANCR
Filiala "gen. Stefan Gusa� Mures

Lasă un comentariu