Stimate cititorule, la poale de
munte, intr-o zi de duminica, cam
pe la ora 8 dimineata, o ardeleanca
plangea de durerea aducerii pe
lume a unei fiinte. Plangea de
bucurie ca a nascut un baietel,
care eram eu, acum 81 de ani.
La nastere, pe langa moasa era
bunica, mama tatii, si mama Lica,
strabunica tatalui meu.
La lumina soarelui de iulie 13,
mama Lica a luat catrinta, a facut
semnul crucii, m-a luat cu catrinta
la sanul ei si a plecat spre codru,
acolo unde ea stia izvorul cu apa
neinceputa sa-mi afle sorocul.
Stimate cititorule, toate astea le
stiu de la mama Sanda, bunica
dinspre tata. Cand tata a venit de
la Oradea, sa ma vada, mare i-a
fost bucuria ca are un fecior. Cand
sa-mi puna nume s-au impartit in
doua cete: rudele ziceau Iuan sa
fie, tata, el stie de unde l-a luat,
mi-a dat numele de Sentineli.
De atunci, in Curtisoara sunt
Ioan, iar pe hartie Sentineli! Intr-o
buna zi, mama Lica i-a spus, verde
in ochi: Ionica, maica, tu nu vei
avea parte de copilul acesta; nici
tu de el, nici el de tine! Stimate
cititorule, de unde a stiut mama
Lica, deoarece la cinci ani am
ramas fara tata. Dupa doi ani, in
Europa au inceput furtunile, iar
moartea a pus mana pe Europa.
Eu si maica mea nu prea intelegeam
ce ne asteapta. Eram veniti
in Targu-Mures, dupa decesul
tatalui meu, orasul de bastina al
mamei mele. Tata vroia sa se
stabileasca in Targu-Mures. Nu a
reusit sa construiasca decat doua
camere si era cu serviciul la
Oradea. La Targu-Mures am inceput
clasa I, la Scoala "Eminescu�,
unde, pentru intaia oara, am
ridicat steagul Romaniei pe catarg,
intonand imnul "Traiasca Regele
in pace si onor�, ca dupa o
saptamana sa dorm pe paie in
bouvagon. Pleca armata, pleca
tot ce era romanesc. Unii cantau
cantece despre Horthy Miklos. Am
stat in cocioaba mamei Lica,
mama facea, conform ordinului
MAN, scoala de asistente
medicale militare.
Eram cu mama Sanda si cu
mama Lica, de mame eram inconjurat
si iubit. O taranca, cu opinci
in picioare, cu catrinta si cu ie,
era mai desteapta mai inteligenta
decat toti conducatorii pe care
i-am avut la carma Romaniei din
1940 pana in 1989. Aveam un
ceaslov invelit in piele de
caprioara, inchis in lada, iar cheia
era la gat, alaturi de cruce. Era
scriere in slavona. Numai ea,
mama Lica, citea din ceaslov la
lumina opaitului. Spunea ca va fi
greu, ca vin strainii peste noi,
pierdem, fiindca suntem lasi,
Ionica maica. Vor veni zile si mai
grele, in care mama isi leapada
copilul, cand fiul isi omoara tatal.
Va veni ziua lui mamon. Iata
oameni nascuti cu har de la
dumnezeu, sa le stie pe toate! Am
scris aceste randuri despre strabunica
mea inspirat de un editorial al
domnului Lazar Ladariu, omul care
m-a tinut psihic la suprafata. In 12
ianuarie 2014, am implinit 21 de ani
de cand boala mi-a luat picioarele.
Dea ceea titlul "Intoarcerea in
timp pe caile amintirilor� mi-a cazut
la suflet. Traiesc din amintiri, alungat,
de doua ori, din propria mea Tara.
Am cunoscut foarte multe feluri de
oameni, dar politica atat de
murdara nu am intalnit nici in razboi!
Hotii au distrus tara. Pe timpul
opincaresei cu catrinte, cu ceaslovul
acela in chirilice mi s-a spus:
"Vei fi lipsit de libertate!� Desi vorba
aceea, nu am omorat pe nimeni!
Domnului Lazar Ladariu sa-i dea
Dumnezeu sanatate, multa sanatate,
spor la munca, sa apere
Ardealul de lacomia si marsavia
dusmanului. Noi, targumuresenii,
putem sa fim mandri ca-l avem, la
gazeta "Cuvantul liber�, pe domnul
redactor-sef, un om de litere, poet,
ziarist, cu care Targu-Muresul se
poate mandri! De cate ori popa
T�kes se ia de noi, domnul Ladariu
e cu noi! Si apara Ardealul, de
leverenda popii raspopit acum cu
cuvinte drepte si la tinta trimise.
Ma iertati, ma cam lasa ochii.
Am scris mai mult, fiinca ma
grabesc, de citit tot va citesc,
sunteti singura bucurie in larga
mea singuratate din cei 21 de ani!
