Stima de sine este considerata
a fi un conceptcheie
in diverse discipline
ale Psihologiei: sociala,
clinica, a sanatatii, a personalitatii,
a dezvoltarii. Ideea
ca oamenii au o nevoie
fundamentala a stimei de
sine nu este noua in psihologie.
William James (1890),
primul care abordeaza stima
de sine, nota: "Este o dotare
elementara a conditiei umane�
si reprezinta "un sentiment
de valoare personala,
care insumeaza aprecierile
personale ale propriilor
competente si abilitati in
diferite domenii�. In 1982,
Crosby afirma ca "stima de
sine este parte a unui proces complex
implicat intr-o imagine mentala
a copilului si adultului despre
ei insisi. Aceste imagini mentale
includ idei, credinte si atitudini
despre propria persoana (constiinta de sine), ganduri si sentimente
despre aspectul lor fizic
(imaginea de sine) si aprecierea
de sine (stima de sine). Intr-un
dictionar de psihologie, stima de
sine este definita ca fiind "trasatura
de personalitate in raport
cu valoarea pe care un individ o
atribuie persoanei sale. Pe linia
teoriilor echilibrului, stima de sine
este definita ca o functie a raportului
dintre trebuintele satisfacute
si ansamblul trebuintelor resimtite.
Pe linia teoriilor comparatiilor
sociale, ea este definita ca rezultatul
comparatiei pe care o efectueaza
subiectul intre el insusi si
alti indivizi semnificativi pentru el�
(Doron, 1999, pagina 745). In
concluzie, consideram ca stima de
sine este o dimensiune fundamentala
pentru orice fiinta umana,
indiferent ca este copil, adult sau
varstnic, indiferent de cultura,
personalitate, interese, statut social,
abilitati. Stima de sine se
refera la modul in care ne evaluam
noi insine, cat de "buni� ne consideram,
comparativ cu propriile
expectante sau/si cu altii. In
functie de cum ne autoevaluam,
stima de sine poate fi pozitivastima
de sine crescuta - sau
negativa - stima de sine scazuta.
In realitate, notiunea se sprijina pe
trei componente: dragostea de
sine, imaginea de sine si increderea
in sine.
1. Dragostea de sine e considerata
ca fiind elementul cel mai
important. A se stima, implicit a se
evalua, dar a se iubi, nu presupune
nici o conditie: se iubeste in ciuda
defectelor, limitelor. Dragostea de
sine nu depinde de performante,
ci de dragostea pe care familia
noastra ne-a oferit-o cand eram
copii si de "hrana afectiva� care
ne-a fost daruita. Carentele stimei
de sine care isi au radacinile la
acest nivel sunt cel mai greu de
depasit, le regasim in ceea ce
psihiatrii numesc "tulburari de
personalitate�.
2. Imaginea de
sine, aceasta evaluare, motivata
sau nu, care ne-o facem despre
defectele proprii, e al doilea stalp
al stimei de sine. Imaginea pe care
o avem despre noi insine o datoram
mediului nostru familial si experientelor
prin care trecem. Ea se refera
la totalitatea perceptiilor privind
abilitatile, atitudinile si comportamentele
personale. Altfel spus,
imaginea de sine presupune constientizarea a "cine sunt eu� si a
"ceea ce pot sa fac eu�. 3. Increderea
in sine este contrara dragostei
de sine si, mai ales, imaginii
despre sine, increderea in sine nu
e foarte greu de identificat, e
suficient sa se observe cum se
comporta persoana in situatii noi
si neprevazute. Increderea in sine
presupune increderea in propriile
capacitati de a actiona in maniera
adecvata in situatii importante. Cele
trei componente ale stimei de sine
se intretin in legaturi de interdependenta:
dragostea de sine (a
te respecta indiferent ce ti se intampla)
determina o imagine pozitiva despre
sine (a crede in capacitatile proprii)
care la randul sau influenteaza
favorabil increderea in sine (a
actiona fara teama excesiva de
esec). (Christophe, A, 2000)
A consemnat IOANA FLOREA
(in colaborare cu catedra
de Psihologie Clinica a
Universitatii "Dimitrie Cantemir�)
