UN DAR DE SARBATORI!

Distribuie pe:

Acum, dupa ce intreg neamul romanesc am primit colindatorii in
armoniile acelea unice, stramosesti, preamarind, in seara sfanta,
cea mai mare sarbatoare a crestinatatii � Nasterea Domnului Iisus
Hristos, cu gandul luminat si cu sufletul curat, cu credinta vesnica,
asa cum de fiecare data la sfarsit de decembrie cantam: "Noi il laudam,/
Lui ne inchinam,/Cu credinta mare!�, asteptam, parca, mereu cate o
bucurie, cate o impacare cu sufletul, cu cugetul. Si iata, prin haul
acesta al cenusiului cotidian, al dezamagirilor si asteptarilor, prin acest
zilnic "balci al desertaciunilor�, o lumina vine sa ne convinga ca acolo
unde exista si un cantec al Neamului, exista si o memorie a privirii
retrospective in care stapana-i credinta, legea stramoseasca! Adica,
o dovada ca exista cultura si demnitate nationala! Iar acest sentiment
dominant este reprezentat, plenar si fericit exprimat, acum, la sfarsit
de an 2013, de aparitia cartii "Iconari mureseni contemporani� (Editura
"Nico�) scrisa de Ilarie Gh. Opris, Vasile Muresan, Marcel Naste, cu
un "Cuvant inainte� semnat de IPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.
Un adevarat demn de remarcat, cu prisosinta meritat, eveniment
editorial!

O carte despre icoana, credinta si smerenie, parte din tezaurul
spiritual al credinciosilor romani, al unui neam primul nascut crestin in
aceasta Europa, al legii stramosesti, expresie a armoniei crestine,
prin icoana-frumusete a unui mesaj, icoana rasarita prin lumina harului
artistului. Privim frumusetea continutului acestei carti, cuprinzand
chemare, har dumnezeiesc, talent ale celor care, creand acel
sentiment numit catharsis, ne indeamna la intoarceri, prin fulgurari de
gand, spre acei inaintemergatori ai scolilor de iconari de la Nicula,
Iernuteni, Scheii Brasovului, Laz, Alba Iulia, Rasinari, Fagaras,
Marginimea Sibiului, exprimandu-se prin Matei Timforea, Popa Sandu,
Popa Gheorghe din Serbeni, Toader Zugravul, Petre Zugravu, Pavel
Zamfir, Ilie Poenaru, pentru a-i aminti doar pe cativa dintre ei. Prin
simplitate tehnica, prin exprimare directa, aducand in fata privirii
credincioase pe Maica Domnului, pe Maica Domnului cu Pruncul,
Nasterea lui Iisus, Patimile lui Iisus, Rastignirea lui Iisus, Ingroparea lui
Iisus, Invierea lui Iisus, Iisus Pantocrator, Sf. Nicolae, Sf. Gheorghe,
Bunavestire, Constantin si Elena, Cina cea de taina, Sf. Paraschiva, Sf.
Arhangheli Mihail si Gavriil, Sf. Vasile, Judecata de Apoi, Adam si Eva,
acei multi anonimi ai meseriei ne-au lasat frumusete si valoare artistica,
tocmai prin farmecul simplificarii cu legile ei riguroase.

Intorcand fila cu fila din cartea "Iconari mureseni contemporani�,
innobilata de prezentarile si gandurile poetului Nicolae Baciut, director
al Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniul Cultural Mures, ale
preacucernicului parinte dr. Gheorghe Nicolae Sincan, artistului prof.
Vasile Muresan, muzeograf-expert la Muzeul Judetean de Etnogtafie
Mures, ale artistilor Marcel Naste si Calin Bogatean, ale doamnei
director al Muzeului din Reghin, cercetator stiintific Maria Borzan,
descoperim, cu fireasca emotie, numele unor merituosi continuatori ai
inaintemergatorilor iconari din Transilvania, maestri in mestesugul
zugravirii, cu inteligenta si imaginatie, cu sinceritate si emotie in
limpezimea harului, a fondului spiritual al unui neam. Fie ca-i vorba
despre Nicolae Stoica, Cristian Corneanu, Dan Marasescu, Viorel
Maxim, Gheorghe Rogojan, facand parte din Scoala de Pictura de la
Catedrala Mare "Inaltarea Domnului� din Targu-Mures, de iconarii
pictori de biserici si de icoane pe lemn: Neculai Baltaru, Marcel Sorin
Bejan, Calin Bogatean, Aurel Creta, Stefan Eugen Cristurean, Valerian
Diaconu, Emil Dunare, Constantin Gabor, Natalia Harsan, Liviu Florin
Istvan, Emil Tiberiu Mihon, Mircea Moldovan, Marcel Naste, Persida
Negruti, Constantin Novac, Cosmin Pol, Sabina Purcariu, Lucia Zana
Suciu, de pictorii pe icoane pe sticla: Albert Olga, Bal�zs Kl�ra, Maria
Ileana Belean, Andreea Bodan, Raluca Focsan Bogatean, Roxana
Bogatean, Nicolae Calugar, Maria Campean, Elena Costinas, Ana Maria
Dima, Horea Remus Epure, Leontina Maria Farcas, Daniela Friciu,
Cornelia Hetrea Jinga, Stela Iacob, Maria Parvu-Kulcs�r, Laczk� Aranka,
Emilia Manole, Adriana Neghirla, Marcela Nicolae, Nicolae Cijacovschi,
Doina Oltean, Veta Pascu, Daria Mihaela Petca, Violeta Petica, Rodica
Zamfira Pop, Ana Salagean, Paula Lucia Mihaela Stana, Maria Suciu,
Nina Toganel, Veress Zsuzsa, Ioan Vultur, toti, deopotriva, au parcurs
etapele simplitatii in plasmuirea imaginii. Mesteri giuvaergii, prin gama
mijloacelor de exprimare in contextul evaluator al picturii religioase,
avandu-i in frunte pe artistii Vasile Muresan si Marcel Naste, facand
parte din generatii diferite, au contribuit la mostenirea unei parti din
tezaurul spiritual al unui popor, prin totala implicare, prin nivelul diferit
de interpretare plecand din bisericile ridicate intru slava lui Dumnezeu.
Totul ridicandu-se, sub porunca mintii si a ochiului, din lumea aceea cu
albastrul Dumnezeirii si cu linistea Atotputernicului, cu acea aparte
inclinatie a alegerii esentialului si frumosului, a misteriosului care
invaluie spiritul, cu gandul inaltarii inflorind precum acel migdal al
grecului Kazantzakis, vorbind despre Dumnezeu.

Ce inseamna, pentru noi, credinciosii, aceasta carte "Iconari mureseni
contemporani�, gratie stradaniilor autorilor Ilarie Gh. Opris, Vasile
Muresan, Marcel Naste, dar al bucuriei in preajma marii sarbatori a
Nasterii Domnului Iisus Hristos? Pace, impacare si credinta. Bucurie si
speranta. Traire launtrica. Profunzime a sentimentului. Calm si meditatie.
Arta nobila vorbind despre radacina Neamului. Toate privite � cum
spunea Nichifor Crainic � "cu ochiul cel dinlauntru al sufletului!�.

Lasă un comentariu