INTOARCERI INTR-UN TIMP AL DURERILOR!

Nu doar o simpla curiozitate gazetareasca, ci, inainte de
toate, o obligatie profesionala revenindu-i unui roman
ardelean, unui intelectual si scriitor dat de aceste meleaguri
ale vesniciei noastre, m-au determinat, mai zilele trecute, sa
parcurg, fila cu fila, intr-o dureroasa intoarcere in timp, apoi
sa lecturez, cu atentia cuvenita, continutul revistei "Luceafarul�
nr. 3, serie noua, din luna iunie 1941. Era anul urmator celui
tragic, 1940, pentru Romania sfasiata, si la est, si la vest, si in
sud, si in nord, de nedreptatile, lacomia si rautatile unor vecini
hrapareti si rai. Era doar la noua luni dupa acel rusinos rapt,
numit Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, urmat de
ruperea nordului Ardealului din trupul Romaniei Mari, faurita
la 1 Decembrie 1918, pentru a fi dat, prin puterea fortei
neprietenilor nostri, Ungariei lui Horthy Miklos, amiral de�
Balaton, de catre vointa aroganta si sfidatoare a tarilor garante:
Germania lui Hitler si Italia lui Mussolini.
Suficient este sa parcurgi numele celor cuprinsi in Comitetul
de redactie al "Luceafarului� din Sibiu, revista lunara de
literatura, arta si cultura generala, pentru a deduce, cu
exactitate, rolul ei in acele timpuri vitrege ale involburarilor
istorice si ale raului declansat impotriva romanilor ardeleni
din nordul Ardealului sub talpa ocupantului vremelnic �
Ungaria horthysta. Din acel comitet faceau parte Victor
Papilian, Dumitru Staniloaie, Mihai Beniuc, Olimpiu Boitos,
George Popa, iar printre colaboratorii de marca ai
"Luceafarului� de la Sibiu se numarau personalitati ale
literaturii, istoriei si vietii sociale ale vremii, precum Ion
Agarbiceanu, Lucian Blaga, Alexandru Ceusianu, Paul Constant,
V. Copilu-Cheatra, Virgil Fulicea, Vania Gherghinescu, Stefan
Manciulea, Teodor Murasanu, Vasile Netea, Horia Petra
Petrescu, Gabriel Tepelea, pentru a insira doar numele catorva
dintre ei, intr-o ordine alfabetica. Multi dintre ei,
adevarati "boieri ai spiritului�, cum ii numea
Gherghinescu Vania, intelectuali ardeleni cu "sufletul
scos in bataia luminii�, dar si in cea a vantului
durerilor, inaintea tuturor viforelor vremii. Vant abatut
peste Ardeal de enorma nedreptate napustita asupra
Romaniei, rupta, in acea perioada, de ura si vrajmasia
vecinilor lacomi, asa cum aminteam, in toate cele
patru zari: si in vest, si in est, si in sud, si in nord!
Solidari, scriitorii, intelectualii ardeleni au lasat
totul deoparte, pana si umbra ideii de "grupare
literara�, orice "coalitie a tacerii paguboase�, totul
fiind legat doar de sufletul Neamului, de suferinta
ardeleana, de trecutul si de prezentul Ardealului,
leagan al nasterii neamului romanesc, de acea
arzatoare dorinta biruitoare sub semnul Crucii, sub
puterea lui Dumnezeu! Tineri si varstnici, deopotriva,
unii cu o vasta cultura dobandita in scolile ardelene,
adevarate "fantani ale darurilor�, actuali luptatori, din
Ardeal pana in Vechiul Regat, s-au angajat intr-o
batalie inaltatoare, cea a ideii nationale. "In tara
noastra, la nivel ideologic � scria Mihai Beniuc
(convertit, din pacate, dupa 1946, la ideologia
bolsevica a ocupantului sovietic!) � scapara, ca
fulgere premergatoare de furtuni, semnele unei grele
batalii.� Venind, tumultuos, din trecutul nostru, lupta
se ducea sub viforele de disperare ale unui viitor care
se anunta "intunecos si greu de vijelii�, pentru a
infrange momentul trist, dureros, al Ardealului in
batalia pentru mentinerea unitatii nationale, ca "un
strigat al prezentului catre trecut, o invocare a
umbrelor stramosilor, alaturi de nepoti, pentru a le
insufla si acestora curajul de a invinge sau muri!�.
Implicarea tuturor este suprema, atat de motivata,
patriotica! O implicare la nivel national, de cultura,
de umanism si mandrie romaneasca, indemnuri ale
spiritului, ale sufletului nostru. O confirma, din plin,
si poezia "Lui Octavian Goga�, de Mihai Beniuc:
"Vestite cantaret al jalei noastre, / Octaviene Goga
din Ardeal, / Asculta, tu, din cerurile-albastre, / Cum
plange, iarasi, / Oltul val cu val. // A-nstrainarii
spornica omida / In codrii nostri roade iar frunzisul /
Si povesteste numai de obida, / Spaland mormantul
tau, cu lacrimi, Crisul. // Privesc in zari feciorii de pe
Mures, / Proptindu-se, ingandurati, in coasa - / In
pieptul lor mocneste frantul iures� / Si iar pornesc,
mai indarjit, la coasa! // Pe umile prispe de la sate, /
Durere torc nevestele, din caier, / O doina de suspine,
sfasiate, / Urzeste toata jalea lor prin aer. // Din
varfurile muntilor de piatra / Amar aduna motii in
ciubara / Si, cu amar, se-ntoarna iar la vatra, /
Purtandu-l, in desaga, de la tara. // Iar in puterea
noptilor pustii / Isi suna Iancu fluiera nebuna, / Gem
codrii, zguduiti din temelii, / Si stropi de sange picura
din luna. // Coboara, si tu, iarasi printre noi, / Potop
de lacrimi sa varsam pe lume, / Sa-nece viata asta de
noroi, / Sa nu-i mai stie nimenea de nume!�. Totul
devine un indemn la lupta si rezistenta, uneori cu durere,
alteori "turnand scanteia deznadejdii in sufletele
tuturor�, in lupta apriga pentru nordul Ardealului
ocupat, pentru readucerea lui la sanul Romaniei Mari,
infaptuita la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia.
O rascolire a trecutului Transilvaniei, cu a ei viata
romaneasca, "a vechimii unitatii noastre etnice si
politice� intr-un destin al neamului, parcurge creatia
poetilor acelei vremi. Petre Bucsa este un alt poet al
razvratirilor de sub nedreptatea unui diktat: "Hei,
mama, / de-atunci trecura pe la poarta noastra /
solomonari cu vremile-n desaga, / si-au napadit
de-atunci ograda noastra / ciopor de cazne � sa
ne-nfranga, mama! / De-aia ti-e plansul ban intr-o
naframa / si zambetul o pasare zburata�� ("Slove
pe rabojul meu�); "Eu sunt din Tara cu tribuni si stei, /
Unde Ilenele-si prind stelele cercei / Si unde cerul
plange-n flori de in, / Peste creste plesuvite de strain, /
Asa cum plang molizii care-au mai ramas, / Ca niste
sfinti pe-un vechi iconostas //�// In tara mea de aur
si de piatra / Nevoile si caznele te latra; / Zicalele de
ras si voie buna / Ca un ghetar au inlemnit pe struna. //
S-au sfaramat in steampuri vrerile, / Si-au vlaguit
haloangarii puterile, / De li-i carnea macra: un potang - /
Demult ei nu mai rad, nici nu mai plang! // In Tara
mea cu zmei si cu strigoi, / Icnesc cei morti in tarna
si-n noroi. / Hei, unde-s Piparusii din poveste, / Sa
randuiasca haturi noi pe alte creste / Si sa ridice, prin
tais de sabie, / O mandra si ne-nfranta Transilvanie?!�
("Tara mea�).
Adresandu-se tariilor destinului si luptei din umbra
veacurilor, dar si rabufnirilor unui timp al nedreptatilor,
al suferintei si al umilintei harazite, plugarul condeier,
banateanul Ion Frumosu, "printul poetilor tarani�, in a
lui "Rugaciune rumaneasca� era alaturi de durerile
neamului, implorand Atotputernicului "mila pentru
suferintele romanilor ardeleni: "Doamne, fie-ti mila de
toate suferintele Neamului meu, / de toate nazuintele
de moti trosnind pe roata //�// Si-mi glasui, umil,
Doamne, ruga; / cand luna, nimb de jar, / spoieste-n
codri fagi batrani, //�// Cand umbre de tribun, de
haiduc, de voievod cu numele / sapat in lespede de
manastire, / Cutreiera-ncruntate muntii, Doamne,
pentru jertfa lor, / Ardealului da-i sfanta ocrotire.�
Aceleasi profunde trairi tulburatoare, gandul la
meleagurile parasite, nostalgia vetrei ramase in urma,
razbat din "Elegia� lui Dimitrie Danciu: "Iti privesc
feciorii stransi la hora / Si-ti ascult in lacrimi ruga
sfanta, / Cand in limpezimi de aurora, / Codrul jalea
neamului o canta. // Pe poteci de liniste, taranii / Trec
mai abatuti ca orisicand, / Nu stiu daca murmura litanii, /
Ori s-aud tacerile plangand. // Luncile-s atata de straine - /
Si-i atata negura pe munti�/ Printu-i dus demult si
nu mai vine, / Sa ne-aprinda zarile pe frunti.�
O importanta covarsitoare a avut, in acele vremuri
involburate, ale evenimentelor tragice prin care a trecut
poporul si intelectualitatea ardeleana in urma
dezmembrarii Ardealului, prin Diktatul de la Viena, din
30 august 1940, asa cum mai sus aratam, pozitia
scriitorilor ardeleni, si nu numai ei, ci si din alte tinuturi
romanesti, in sufletul carora drama Ardealului a trezit
ecouri adanc dureroase, impresionat de sincere.
Aceasta tensiune de puternica traire a destinului
ardelean si de solidaritate romaneasca pentru
suferintele celor jertfiti este ca o cununa de noblete
spirituala. O confirma si concursul literar al ziarului
"Romania Noua�, concurs realizat in tragicele
imprejurari ale refugiului sub atenta privire a unei
comisii formate din Victor Papilian, presedintele
Asociatiei Scriitorilor Romani din Ardeal, Lucian Blaga,
membru al Academiei Romane, Dimitrie Popovici,
titularul catedrei de literatura de la Universitatea din
Sibiu, in refugiu venita de la Cluj, in urma Diktatului
de la Viena, prof. Ion Breazu, secretarul ASTREI, dintre
creatii fiind retinuta poezia lui I. V. Spiridon: "Scrisoare
de dincolo�, emanand o "dureroasa energie� sugerand
"atitudine de revolta retinuta si demna�: "Pe-aici s-a intors
indarjit Istoria //�// Au murit duminicile odata cu horile, /
Numai otel ni-s privirile, numai fiere sarbatorile //�//
Si-om ramane aici, langa Pietros si langa Ineu, / Unde
ne-au lasat Traian si Dumnezeu.� In acelasi registru
solemn, sobru si al razvratirii se situeaza si poezia
"Transilvanie, gura de rai � a lui George Popa: "Azi
fruntea-i grea de basme si simtim / Cum intra cuie-n
trup de heruvim. / Nu plangem, insa, caci un glas ne
spune: / Voi sunteti lumina care nu apune!�.
Venita, in refugiu, prin acea forta a imprejurarilor, in
cetatea Sibiului, metropola a vietii bisericesti
ortodoxe, prezidata, odinioara, cu neintrecut prestigiu,
de marele Saguna, in Sibiul care era si sediul ASTREI,
precum si "al atator infaptuiri romanesti care au
precedat unirea�, Universitatii clujene a Daciei
Superioare ii revenea un rol esential, prin profesorii
ei, veniti din centrul cultural al provinciei. Cum acelasi
important rol revenea si revistelor literare care, animate
de principiul dreptatii istorice si al libertatii
nationale, continuau ideile luminatului Simion
Barnutiu, din 3/15 mai 1848, exprimate prin cuvintele
de foc ale acestui catehism politic. "Care natiune de
pe pamant nu s-ar ridica, de la mic la mare, cand isi
vede numarate zilele vietii? Libertatea oricarui popor e
bunul lui cel mai inalt, iar nationalitatea e libertatea
lui cea din urma: ce pret mai are viata lui dupa ce a
pierdut tot care-l face demn sa mai fie pe pamant? (�)
Sa nu ne ducem la masa libertatii unguresti, caci
bucatele ei toate sunt inveninate; sa nu ne vindem tara
si limba, caci pierzandu-se o data nu se mai pot
castiga; uniti-va cu poporul toti, nobili, cetateni, ostasi,
invatati (�), tineti cu poporul toti, ca sa nu rataciti��.
Acesta era indemnul lui Barnutiu pentru intelectualii
ardeleni. Pe calea dreapta, aparand drepturile si
interesele natiunii romane, limba si legea, poetii,
scriitorii ardeleni, in general, s-au aflat in primele
randuri ale luptei pentru revenirea partii furate, prin
diktat, a Ardealului la trupul Mamei-Romania. Glasul
poetilor rasuna in paginile revistelor si ziarelor
"zvacnind la fiecare semn al drumului dureros�. Din
ziarul "Dacia�, din Timisoara, revista "Luceafarul�
relua poezia lui Teodor Murasanu - "Al cui e
Ardealul?�: "Intreaba padurile, sesul si dealul, /
Intreaba campia, cantarile, florile, / Intreaba amurgul,
tacerea si zorile, / Intreaba Carpatii cu varfuri de brad, / Ori
roata de la Balgrad!... // Intreaba Abrudul, / Blajul, / Aiudul, /
Cenusa din vatra / Si muntii de piatra. // Intreaba lumina,
aerul, soarele, / Furtunile, doinele, fecioarele� /
Intreaba vazduhul, ploile, norii, / Copiii din leagan,
mosnegii, feciorii /�// Intreaba pe mama, pe tata, pe
mosu, / Ori pe Pelaghia Rosu, // � // Intreaba padurea,
campia si dealul / Al cui e Ardealul!... �.
De asemenea, deosebit de interesante indemnuri
colegiale sunt, reluate de "Luceafarul�, din pagina
culturala a "Tribunei� de la Brasov, cuvintele lui
Stefan Baciu, "un patetic apel adresat poetilor tineri
ai Ardealului, cerandu-le sa priveasca, mai ales,
icoana Patriei si la ranile ei mari, faurind cu sangele
epopeea unei alte Romanii Mari�: "Pentru voi,
prietenii mei, poeti tineri ai Ardealului, scriu randurile
acestea. Pentru voi, fratii mei, risipiti in cele patru
vanturi de o urgie cumplita, insemn gandurile de mai
la vale. Voi ati venit in partile noastre, izgoniti de pe
plaiurile pe care atata amar de ani ati visat si ati
cantat. Si niciodata nu veti putea inchide rana pe care
coltul de tara a crestat-o in sufletul si in carnea voastra.
Asa este bine, pentru ca asa le sade bine unor luptatori
cum sunteti voi, sau cum ar trebui sa fiti cu totii (�)
Intr-o zi, insa, furtuna a intrat in sufletele voastre ca
un iures nebun si v-a smuls lirele din maini, a
imprastiat in tarana albele voastre caiete. Iar voi ati
pornit-o cu valul care se retragea, garbovi si tristi,
tinand intre degete, in locul unui condei, batul
noduros si amar al pribegiei. Prietenii mei, poeti tineri
ai tuturor meleagurilor din Ardealul acesta etern, voi
aveti, de azi incolo, un rol care este ceva mai mult
decat atata: o misiune. Mostenitori ai unui tezaur din
care s-au inspirat George Cosbuc, Iosif si Goga, voi
trebuie sa mergeti, iarasi, pe sfintele lor urme (�) sa
priviti la icoana Patriei care sangereaza din ranile ei
mari. Cu sangele ei va trebui sa va scrieti poemele,
cu sangele Patriei va trebui sa fauriti o epopee a unei
alte Romanii Mari. Istoricii ne spun ca niciodata in
decursul ei barzii n-au fost absenti de la aceste prefaceri �
iata de ce voi trebuie sa fiti �mustul care fierbe��.
In acelasi numar 3 al "Luceafarului� din iunie 1941
sunt reluate din "Transilvania� (martie-aprilie 1941),
revista lunara de cultura a Asociatiunii Transilvane
pentru Literatura Romana si Cultura Poporului roman �
ASTRA, pozitiile ardelenilor in legatura cu "dureroasele
stramutari de hotare�, sub girul unui comitet
director alcatuit din Constantin Daicoviciu, Silviu
Dragomir, Stefan Manciulea, Ion Muslea si Ion Breazu,
"tribuna de gand si fapta romaneasca in lupta pentru
apararea drepturilor noastre imprescriptibile si pentru
redresarea vointei nationale in vederea reintregirii
hotarelor sfartecate.� "Intrematoare de suflete� s-a
dovedit, prezentata in "Luceafarul�, si revista
"Vremea� (18 mai 1941), dovedind "o atentie
emotionanta fata de rosturile istorice, culturale,
economice si sociale ale Transilvaniei, considerata
azi, ca totdeauna, in veac, drept vatra vesniciei
romanesti�. De remarcat este prezenta in acest
hebromadar, printre condeiele ardelene, a "harnicului
si inimosului� Vasile Netea, a lui Olimpiu Boitos, cel
fin, nuantat si analitic, precum si a lui Alexandru
Ceusianu cu nuvela "Cunea�.
Aflata "pe linia celor mai avansate posturi de
observatie in ofensiva romaneasca a recuceririi
partii furate a Ardealului�, in urma Diktatului de la
Viena din 30 august 1940, revista "Luceafarul� si
scriitorii, intelectualii ardeleni au fost luptatori in
primele randuri. O dovedeste si acel nr. 3, din iunie
1941, punct de plecare pentru o intoarcere in
memorie. Nu se spune ca acela care isi uita istoria
merita s-o retraiasca?

Lasă un comentariu