Punctul de vedere sustinut la intrunirea Consiliului de Onoare al Ordinului National "Steaua Romaniei„, din 11 octombrie 2013

Distribuie pe:

Ca urmare a solicitarii mele adresate Presedintelui Romaniei
de a retragere Ordinul National "Steaua Romaniei� domnului
Laszlo T�kes, am fost invitat la intrunirea Consiliului de Onoare
al Ordinului National "Steaua Romaniei�, din 11 octombrie 2013,
pentru a-mi sustine punctul de vedere.
In pledoaria mea, am punctat elementele care m-au determinat
sa adresez aceasta solicitare si sa ma alatur initiativelor similare.
Mai precis, am subliniat faptul ca pentru mine primirea acestei
onorante distinctii in anul 2000 a fost un moment foarte important,
care m-a marcat profund, intelegand ca apartenenta la acest
Ordin, care este cea mai inalta decoratie a statului roman,
inseamna un model comportamental, un cod de onoare si de
conduita ireprosabila, in sensul respectarii si apararii legilor si
valorilor fundamentale ale Romaniei, fapt care m-a onorat, dar
m-a responsabilizat, in acelasi timp. M-am comportat intotdeauna
condus fiind de aceste principii si, tot in acest spirit, mi-am
educat copiii.
De aceea, am considerat ca trebuie sa iau atitudine fata de
pozitiile si actiunile europarlamentarului Laszlo T�kes indreptate
impotriva statului national roman, suveran si independent, unitar
si indivizibil, care, in mod repetat, au incalcat Constitutia Romaniei
(art.1 al.1 si art.3 al.1; art.54) si chiar Codul Penal (art. 166 privind
actiunile impotriva ordinii constitutionale; art.356 privind
propaganda pentru razboi), aducand, in acelasi timp, atingere
prestigiului acestui Ordin. Am considerat ca nu pot sa stau alaturi
de o persoana cu atitudini derapante, ca urmare am ales sa lupt
pentru onoarea Ordinului si sa apar modelul pe care acesta il
impune si il ofera.
Am subliniat faptul ca provin din judetul Mures, cunosc limba
maghiara si am prieteni buni, si romani, si maghiari, de aceea
sustin normalitatea unei convietuiri multietnice si multiculturale
in Romania, insa nu pot sa accept niciun demers sfidator spre
autonomia pe criterii etnice.
Trebuie sa sanctionam ferm orice actiune care aduce
deservicii Romaniei, iar in acest caz situatia este cu atat mai
grava cu cat actiunile domnului Laszlo T�kes, care sa nu uitam
ca este cetatean roman, demnitar roman si reprezinta Romania
in forul legislativ european, s-au repetat cu consecventa din
1990 si pana in prezent.
Imi exprim speranta ca decizia Consiliului de Onoare al Ordinului
National "Steaua Romaniei� va fi cea corecta.

Cavaler al Ordinului National "Steaua Romaniei�
in grad de Ofiter,
senator PSD de Mures

Lasă un comentariu