ADEVARUL DESPRE SARBATORILE CRESTINE

Distribuie pe:

Maine, 8 septembrie, Biserica Ortodoxa si cea Catolica praznuiesc
"Nasterea Maicii Domnului� sau Sfanta Marie Mica, una din
cele patru sarbatori marianice: Nasterea Maicii Domnului, la
8 septembrie; Intrarea in Biserica a Maicii Domnului "Vovidenia� sau
Ovedenia, la 21 noiembrie; Buna-Vestire sau Blagovestenia, la 25 martie;
Adormirea Maicii Domnului sau "Sfanta Marie Mare, la 15 august,
Sfanta Fecioara fiind cea mai aleasa dintre sfinti.
Avand in vedere faptul ca mai sunt romani care nesocotesc
sarbatorile crestine, merita sa facem cateva precizari legate de aceste
evenimente care ne fac viata mai frumoasa. In primul rand, sa avem in
vedere faptul ca sarbatorile sunt anumite zile din cursul anului
bisericesc inchinate fie amintirii unor fapte din istoria sfanta, fie cinstirii
lui Dumnezeu sau a unora dintre sfinti. Se deosebesc de celelalte zile
prin incetarea ocupatiei obisnuite si participarea la sfintele slujbe
din Biserica. De retinut ca, in Calendarul crestin ortodox si grecocatolic,
sarbatorile sunt scrise cu rosu si insemnate cu o cruce. Potrivit
invataturii crestine, sarbatorile sunt oranduite sa dam odihna trupului
si sa ne ingrijim in chip deosebit de cele ale sufletului (Deut. 16,8; Fapte 20,7).
Duminica sau " Ziua Domnului� este inchinata amintirii si slavirii Invierii
Domnului, serbata din urmatoarele motive: este ziua cea dintai a creatiei;
este ziua in care a Inviat Domnul, adica "ziua intai a saptamanii�, Matei
28,1-7 si Marcu 16,2); este ziua in care s-a pogorat Sfantul Duh peste
Sfintii Apostoli (Fapte 2,1 s.u); este ziua in care s-a oficiat inca de la
inceput, in Biserica crestina, " frangerea painii�, adica Sfanta Liturghie.
Duminica este ziua bucuriei in care praznuim zidirea omului de catre
Dumnezeu � Fiul si sfintirea lui prin Dumnezeu � Sfantul Duh. Apoi sunt
Sarbatorile domnesti, inchinate preamaririi lui Dumnezeu sau uneia din
Persoanele Sfintei Treimi, indeosebi Fiului lui Dumnezeu, Hristos
Mantuitorul: Pastele sau Sarbatoarea Invierii Domnului, cea mai veche
si mai mare sarbatoare crestina "praznicul praznicelor� Rusaliile,
"Duminica Mare sau Duminica Pogorarii Sfantului Duh, la 50 de zile
dupa Inviere sau la zece zile de la Inaltare; Schimbarea la fata a
Domnului, la 6 august; Craciunul sau Nasterea Domnului, la 25
decembrie; Taierea imprejur a Domnului la 8 zile dupa Nastere, la 1
ianuarie ; Boboteaza sau Botezul Domnului, la 6 ianuarie, Intampinarea
Domnului, la 40 de zile dupa Nastere, la 2 februarie; Floriile, "Duminica
Stalparilor�, cu o saptamana inainte de Pasti, ziua intrarii triumfale a
Domnului in Ierusalim, inainte de Patimi. In aceasta zi se aduc in Biserica,
se binecuvanteaza si se impart stalpari cu ramuri verzi de salcie, in
amintirea ramurilor de finic cu care multimile L-au intampinat pe Domnul
la intrarea Lui in Ierusalim, simbolul biruintei Domnului impotriva mortii.
Intre praznicile imparatesti se numara si Inaltarea Sfintei Cruci, la 14
septembrie. Primele trei sarbatori si a noua sunt sarbatori cu data
schimbatoare, data lor depinde de data Pastelui, care se schimba in
fiecare an; celelalte sunt sarbatori cu data fixa, fiindca ele cad in
aceeasi zi a lunii, dar nu in aceeasi zi din saptamana.
Dintre sarbatorile sfintilor mai importanti in cursul anului amintim:
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, la 26 octombrie;
Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, la 8 noiembrie; Sfantul
Ierarh Nicolae, la 6 decembrie; Sfantul Arhidiacon Stefan, la 27
decembrie; Sfantul Vasile cel Mare, la 1 ianuarie; Sfantul Ioan
Botezatorul, la 7 ianuarie, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, la 23 aprilie;
Sfintii Imparati Constantin si Elena, la 21 mai; Sfintii Apostoli Petru si
Pavel, la 29 iunie; Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul, la 20 iulie. La sfinti se
serbeaza, de obicei, ziua morti lor, care e socotita ziua nasterii spre
cele vesnice. In timpul sarbatorilor trebuie sa dam ragaz trupului si
mintii sa se odihneasca si sa se reculeaga din valmasagul treburilor si
grijilor lumesti, prin mersul la biserica, cu fapte de milostenie, ajutorarea
saracilor, cercetarea bolnavilor, participarea la adunari de invatatura
crestina si de sporire in virtute, citire din Sfanta Scriptura, pelerinaj la
manastiri. Targumuresenii au, aici, la poarta orasului, o poarta spre cer Manastirea Recea, cu hramul Nasterea Maicii Domnului, unde, astazi
si duminica, IPS Irineu - Arhiepiscopul Alba Iuliei, Maica Stareta Cristina,
soborul manastirii, si un sobor de preoti va asteapta la un ceas de rugaciune
si cu nadejdea ca Sfanta Fecioara se va ruga impreuna cu noi.
Mi-am permis sa sintetizez aceste informatii, ca un posibil raspuns la
acuzele unui distins domn, cum ca publicam aceleasi materiale din
Sinaxarul Bisericii Ortodoxe si Greco-Catolice, cu precizarea ca Vietile
Sfintilor nu se schimba de la un an la altul. Sa-mi fie cu iertare, da, sunt
ti cititori interesati de asemenea evenimente�!

Lasă un comentariu