Frumusetea, bunatatea si intelepciunea taranului roman

Case garbovite de timp, de nepasare si de saracie. Sat uitat de noroc, parasit de lume.
Avand biserica fara enoriasi, scoala fara elevi, posta fara postas, dispensarul fara medic,
pasunile fara vite, pamanturile fara plugari**De cand ma stiu ascult, uimit de mirare si
placere, povestea din "spatele� lucrurilor vechi, aflate in asezarile batranilor tarani ai
satelor romanesti. Iar el, vestitul inginer agronom-zootehnist, profesor universitar, plecat
in lumea larga, s-a reintors in satul lui natal, dorind sa-l transforme in bine. Stia ca in
satul lui drag se putea traii si murii crestineste**Ziua se afunda in intuneric, soarele
scaparand dincolo de orizont. Peste indepartatul sat de munte zarindu-se, din loc in loc,
focurile arzande din curtile oamenilor. Incalzind, cu dogoarea lor, mortii ce de secole,
potrivit vechiului obicei, se odihnesc in mormintele sapate in preajma caselor. Sunt
dragii lor mosi si stramosi. Tinandu-i aproape, ii au in grija si in amintirea lor**El, batranul
si vrednicul taran roman, avea asezare sufleteasca buna. Astfel ca in camera lui, avand
sfintele icoane atarnate deasupra patului de dormit (zestrea de nunta a sotiei sale),
peretii pareau "slefuiti� de linistea si intelepciunea cartilor tiparite pe hartie. Sunt carti de
tot felul. Citite si recitite in tihna, din scoarta in scoarta. De ochii lui obositi. Pititi in dosul
vechilor ochelari. Mosteniti de la strabunica lui. La fel ca si cartea de rugaciuni, cu
copertele invelite in tesatura tricolorului.

IOAN VULCAN-AGNITEANUL,
ioan.vulcan@yahoo.ro

Lasă un comentariu