Primisem cartea poetului
Mircea Dorin Istrate, prin posta,
in preajma sarbatorilor pascale, un
dar de suflet pe care l-am inteles
si apreciat ca atare. Dintru inceput
titlul dat volumului de poezie,
"Insfintitul lemn al crucii�, poarta
in el toata trairea unui timp in care
poezia devine litanie de cuvant insfintit.
Poemele sunt scrise mai
degraba cu sufletul avand in
cuprinderea lor rugaciunea
inspre lumina - cale de regasire,
cu fiecare vers, cu fiecare cuvant,
cu fiecare poezie, asemuind
incantatia fiecarui poem cu o
priceasna cantata la sfarsit de
slujba, purtand, pe langa incarcatura
emotionala, canoanele
metrice a masurilor muzicale de o
anumita mladiere. Harnicia poetului
in lumea scrisului este de
apreciat, asemuindu-i urcusul pe
inasprita Golgota a consacrarii si
valorii spirituale, prin asezarea
temeinica a cuvantului pus sa
zideasca frumosul, punandu-l in
dreptul marilor poeti romani:
George Cosbuc, Ioan Alexandru,
Nichifor Crainic, Octavian Goga,
Radu Gyr, amintindu-ne versurile
poemului "Colind�: "Tremura
albastre stele/Peste lacrimile
mele/Dumnezeu de sus/In inimi
ne-a pus/Numai lacrimi grele�.
Asemuindu-i cautarea launtrica, cu
cea a poetului Vasile Voiculescu,
despre care cel dus la Domnul
Mitropolitul Bartolomeu Anania
spunea ca este in cautarea "Isihiei�,
un cuvant grecesc care inseamna
pace launtrica. Tot asa poetul
Mircea Dorin Istrate, prin scrisu-i,
si-a aflat linistea interioara,
raspunzandu-si atator intrebari,
facand cuvantul sa rezoneze in
sufletul celui ce-i descopera
mireasma florala cadelnitata prin
cuvant stihuit. Cartea in toata
facerea ei este mai degraba
psalmii unor rugaciuni impletite cu
obiceiurile pamantului din care
poetul isi trage cu osardie seva
morala, gesturi de o anumita
noblete si demnitate. Prin scrierea
lui, poetul bate puternic la poarta
panteonului scriitorilor consacrati,
avand in desaga cele sapte carti
editate, iar pe masa de scris,
potrivit poetului, se afla in lucru
inca doua volume de poezie. Intre
scriitorii ardeleni, portretul acestui
zamislitor de frumos innobileaza
prin versurile sale, dorindu-i, asa
cum si el nazuieste stirpei neamului
sau, iubire de oameni, morala
crestina, veghere, inspiratie, o
lume mai buna, darzenie si neinduplecare
in fata celor ce ne vor
risipirea, iar in creuzetul sufletului
sau, cuvantul sa devina lira, aripa
mangaietoare al unui timp fara de
timp, in care poezia devine necesitate
de primenire. Asa cum
nazuieste poetul prin crezul cel
are: "Ne infrateasca inca in legea
cea strabuna/Repuna in altare
icoanele uitate/Sa mai simtim ca
suntem urmasii din Columna/ Ceam
stat in fata sortii curati si-n
demnitate�. O carte in care taina
si vraja colindului devin nostalgie,
ruga inspre cer, iar casa parinteasca
o amintire dureroasa,
dezradacinarea de locurile natale,
obiceiurile in prag de uitare,
coroana de spini a blandului Iisus,
vecernia de seara, darul ceresc,
iertarea si multe alte ipostaze ale
omului si a satului la apus de-nserare
sunt tot atatea tablouri reconfigurate
in vers ce dau maretie, o deosebita
apreciere si stima la adresa
acestui mare poet ardelean.
