Stratul limbii romane (VII)
Pronumele, ca parte de vorbire, se caracterizeaza prin supletivism
(fr. suppl�tursme). Ca adjectiv supletiv, - a, supletivi, -e are sensul
de: care completeaza, care intregeste ansamblul formelor flexionare
ale unui cuvant. Termenul este folosit si in domeniul juridic. DEX-ul ne
ofera ca sinonim: facultativ. Ex. "Caci mie mi-a dat soarta amara
mangaiere/O piatra sa ador/� (Eminescu). Forma pronominala mie din
text ar putea fi considerata un morfem facultativ. Daca din punct de
vedere strict gramatical am accepta varianta: "Caci mi-a dat soarta��,
din punct de vedere stilistic, omiterea formei pronominale accentuate
ar duce mari deservicii textului in estomparea mesajului poetic si
desigur chiar si in structura metrica a versului. Deci exercitiul propus
il acceptam gramatical (pentru a explica caracterul supletiv al
pronumelui personal), dar stilistic nu! (de trei ori nu!).
reflexiv, -a, reflexivi, -e, adj. 1. (In sintagmele) Pronume reflexiv =
pronume care tine locul numelui unui obiect asupra caruia se exercita,
direct sau indirect, actiunea verbului si care e identic cu subiectul
verbului. Verb reflexiv = verb insotit de pronume reflexiv 2. (�), 3. (�)
In limba latina, pronumele reflexiv are formele: sibi (dativ) si se
(acuzativ) Homo non sibi (s. ns.), sed patrial natus est � Omul este
nascut (se naste) nu siesi (cu o forma acuzativ: nu pentru sine), ci
patrie (cu o forma de acuzativ: pentru patrie).
Pentru persoana I si a II-a se folosesc formele pronumelui personal,
la fel ca si in limba romana: Nosce te ipsum � Cunoaste-te pe tine
insuti! (Indemnul reprezinta o traducere in latina a inscriptiei de pe
frontispiciul templului din Delfi, consacrat lui Apolo).
sine pron. reflexiv (Forma accentuata de acuz. pers. a III-a pentru
toate genurile, la ambele numere; uneori intarit prin "insusi�) , 1.
(Precedat de prep. "pe� sau inv. pre, avand functie de complement
direct): Numai pe (pre) sine nu se vede. 2 (Precedat de prepozitii, are
functii de atribut: ex. Lauda de sine nu miroase a bine; si de
complement indirect: Spune prea mult, despre sine. Frecvent se
foloseste expresia: de la sine = fara ajutorul cuiva, prin propria forta.
Substantivizat (prin articulare) devine sinea (mea) sau sine-mi (forma
nearticulata cu un pron. in dativ posesiv: "� unde nu ma imbarbatez
in sine-mi si iar bag mana sa scot pupaza pe ce-a fi��) (Ion Creanga
� "Amintiri din copilarie�).
DEX-ul contine etimologia cuvantului: Din lat. se dupa modelul mine,
tine. In Istoria Limbii romane (op. cit. p. 243) aparuta sub coordonarea
acad. Al Rosetti se precizeaza ca formele scurte (neaccentuate) ale
pronumelui personal de pers I si a II-a (sg. si pl.) la cazurile dativ si
acuzativ (mi, ma, ti, te, ne si va) au fost atrase in sfera pronumelui
reflexiv "prin constituirea conjugarii (diatezei reflexiv)�.
Preluam o strofa din balada culta "Moartea lui Fulger�, de George
Cosbuc: "Ce oameni! Ce sunt cei de-acum?!/Si toti s-au dus pe-acelasi
drum./Ei si-au plinit chemarea lor,/Si i-am vazut murind usor;/N-a fost
niciunul plangator/Ca viata-i fum.�
Ne-am permis (!) sa subliniem in text pronumele reflexive: s (e), si (isi).
