Paul Goma: „Scrisuri III - Interviuri, Dialoguri, Articole: 1999-2010", Editura Ratio et Revelatio (Documenta), Oradea, 2014

Paul Goma este un scriitor neobosit și neînfricat. Polemic și usturător, nu e de mirare că, în căutarea moralei absolute, scriitorul și-a făcut puțini prieteni. S-ar putea spune că scriitorul se află într-un război continuu întru căutarea adevărului și, în acest sens, el refuză orice compromis. Pentru Goma, Securitatea a reprezentat „răul absolut", iar cei care au colaborat cu vechiul regim sunt și rămân de neiertat. Cum îi poate ierta el pe cei care i-au distrus Basarabia natală și România în care a crescut ca refugiat… în propria sa țară?

Comunismul a fost un atentat la însăși existența poporului român. Și ceea ce a urmat după prăbușirea comunismului este un atentat la adresa adevărului. Paul Goma respinge cu vehemență ambele tendințe. Dacă vechea Securitate nu mai există, „colaboraționiștii" din trecut sunt cei care continuă să stăpânească și azi cultura românească, iar Goma este neiertător cu ei. Atitudinea este însă reciprocă;  Goma îi denunță pe cei care continuă să ascundă adevărul, iar aceștia îl neagă, îl resping și îl denigrează.

Ca cititor, Paul Goma poate să-ți placă sau să nu-ți placă, dar scrierile lui, formate din interviuri, dialoguri, articole, jurnale, eseuri…, sunt strict necesare dacă noi, românii, dorim să restabilim adevărul și să revendicăm dreptatea. În acest sens, actualul volum, de 624 de pagini, foarte dens scrise, repezintă un rechizitoriu cu care poporul român se va putea prezenta la marea judecată a istoriei. Cineva trebuia să spună adevărul!  Autorul restabilește adevărul, îl repune în drepturi, și îl pune în ordine naturală cronologică, pentru a nu mai fi interpretat după interese. Paul Goma a dat din nou dovadă de mare demnitate și curaj.

Fost deținut politic, refugiat în urma invaziei sovietice, dizident real din perioada ceaușistă, privat de cetățenia română și refugiat în Occident, în 1977, Goma denunță toate ororile trăite de el, de familia sa, și de întreaga țară. Comuniștii și Securitatea nu l-au iertat niciodată, dar se pare că aceia care continuă să îl atace cel mai aprig în prezent sunt vechile cozi de topor de ieri și noii oportuniști de azi. Între aceștia sunt și mulți evrei pe care Goma îi critică pentru modul în care i-au tratat pe români în Basarabia și Bucovina, și pentru colaborarea cu regimul comunist instaurat de sovietici.

Noua carte a lui Goma se parcurge relativ ușor și uneori cu sufletul la gură, dar, fiind un adevărat rechizitoriu, nu poate fi doar citită sau rezumată; cartea trebuie studiată. „Păcatul autorului" este că el le găsește păcate tuturor, și pentru acest lucru nu poate fi iertat. Goma este însă meticulos, este integru și onest, și își bazează afirmațiile pe dovezi. Acolo unde e necesar, stilul lui Goma este științific și bine documentat. În plus, limbajul său este bogat, creativ și inventiv.

El scrie despre oportuniști că „au traversat istoria în patru labe", iar despre scriitorii din vechea elită afirmă că „au fost condamnați la semnătura-silnică".

Autorul clarifică totodată unele noțiuni controversate precum cele de exil, diaspora, holocaust, semitism și altele, iar despre evrei vorbește întodeauna bine informat. Goma devine astfel incomod multora, și nu poate fi combătut, fiind respins, în schimb, cu etichete și adjective lipsite de fond. Nu am citit cu atenție întregul volum, dar unele din tezele și sintezele cărții le cunoșteam din alte scrieri. Din ceea ce am citit, însă,

m-a surprins din nou curajul autorului și efortul său constant de a statua și a restabili adevărul.

Din lecturarea cărții rămâi cu impresia că Paul Goma vorbeste în deșert ca Sfântul Ioan și că se luptă cu morile de vânt. Nu va reuși să doboare morile, dar scrierile sale vor rămâne mărturii pentru generațiile viitoare, care ne vor acuza de servilism. Mai devreme sau mai târziu, Adevărul va ieși la lumină. Și, atunci, Paul Goma va primi onoarea care i se cuvine și care astăzi i se refuză.

În încheierea acestui mic semnal editorial, doresc să menționez meticuloasa muncă de editor a doamnei Flori Bălănescu, din țară, și contribuția financiară a domnilor Valentin țepordei, Neculai Popa și ND din SUA, care au făcut posibilă apariția cărții.

Și încă ceva demn de menționat. Împreună cu Brutus Coste, ultimul diplomat român în America înainte de război, și cu Comitetul Adevărul despre România, pe care l-am fondat împreună, l-am adus pe Paul Goma în vizită în Statele Unite la scurt timp după izgonirea sa din țară. La Washington, în timp ce depunea mărturii și se întâlnea cu diferiți lideri politici, Goma a locuit în apartamentul meu. Într-una din seri îmi povestea cum, prin luna martie 1958, se afla într-o cameră din închisoarea Gherla, în care erau înghesuiți peste o sută de deținuți. În acele condiții era imposibil ca toți deținuții să-și întindă trupurile pe jos, pentru a se odihni în timpul nopții…, iar în timpul zilei cu greu se puteau mișca printre corpuri pentru a se întâlni cu cei pe care îi cunoșteau.  Deodată am constatat cu stupoare că fusesem împreună în aceeași cameră… dar ne-am cunoscut numai cu 20 de ani mai târziu, în America…

Lasă un comentariu