„Transilvania furată"

Pe o hartă a Transilvaniei furate, dovezile jafului sistematic, din 1990 încoace, prin retrocedările ilegale ale unor sute de mii de hectare de pădure, ale imobilelor, terenurilor agricole și pășunilor, pierdute de Statul Român, prin falsuri strigătoare la cer și prin complicitatea și lăcomia unor funcționari publici, sunt tot mai evidente, într-o continuă, îngrijorătoare și alarmantă situație. A avut loc, mai ales în marile orașe transilvane, un jaf sistematic, urmașii de-a șaptea spiță ai unor grofi și conți redobândindu-și, integral, averile din Transilvania, cu toate că aceștia au fost plătiți și răsplătiți cu bani-aur, după „Procesul optanților", iar prin legile retrocedărilor de după decembrie 1989 s-a omis să se specifice că Reforma agrară din 1921 rămâne în vigoare, legile retrocedărilor aplicându-se doar pentru confiscările comuniste de după anul 1945. Și o necesară precizare. „În Ungaria, retrocedările s-au făcut în limita a 15.000 de dolari, bisericile au primit maximum 2.000 de metri pătrați, iar clădirile au fost retrocedate doar dacă erau nelocuite. În schimb, s-au dat acțiuni la un fond, cum ar fi „Proprietatea". Atât. Ciudat! Cu toate acestea, „Ungaria naționalizează clădiri istorice, păduri și terenuri agricole din Ardeal!".

România s-a dovedit din cale afară de generoasă, de darnică cu acei urmași ai invaziei horthyste de după 30 august 1940, pe timpul Diktatului de la Viena, în nordul Ardealului. Se știe că, după Unirea de la 1 Decembrie 1918, „Ungaria și optanții unguri, adică foștii grofi și conți, s-au adresat Societății Națiunilor și au dat în judecată Statul Român, dar și Slovacia și Serbia, țări care și-au recuperat teritoriile pierdute", pretinzând despăgubiri pentru bunurile avute în timpul Imperiului Austro-Ungar, până la 1918. „Procesul optanților" s-a desfășurat la Tribunalul de Arbitraj de la Paris, conducătorul delegației române fiind Nicolae Titulescu, ministrul de Externe, delegația ungară, care pretindea plata în aur a despăgubirilor, fiind condusă de contele Albert Apony. Procesul s-a încheiat abia în anul 1930, România fiind obligată să despăgubească Ungaria și pe optanții unguri în coroane-aur, totalizând 100 de tone (unii cercetători vorbesc chiar despre 300 de tone) de aur, de 24 de carete!, plățile fiind făcute printr-un fond agrar deschis

într-o bancă din Elveția, la Basel, între 1931-1937 toți proprietarii fiind despăgubiți, bunurile lor intrând, astfel, în proprietatea Statului Român, prin cumpărare. Așadar, după acel „Proces al optanților", România nu mai are nicio obligație, nicio datorie față de ei, retrocedările de azi fiind ilegale, în toate privințele, ei fiind atunci definitiv despăgubiți. Deci, imobilele, pădurile, terenurile care au aparținut Ungariei, bisericilor maghiare și ungurilor, până în anul 1918, au revenit, de drept, în urma despăgubirilor, Statului Român.

Statusul romano-catolic, deși nu deținea proprietăți și pretinde, de fapt, ce n-a avut, niciodată a primit, ilegal, totul! Printr-un judecător de etnie maghiară din Miercurea Ciuc, în luna august 2001, Arhidieceza romano-catolică de Alba Iulia, niciodată recunoscută, ca persoană juridică, de către România, Ungaria sau Vatican, solicită instanțelor judecătorești din România să recunoască faptul că ea este urmașa, de drept, a Statusului romano-catolic. Profesorul clujean Onisfor Ghibu, extrem de documentat în acest sens, a scris și a lămurit, la timpul potrivit, acest aspect: Statusul niciodată n-a avut proprietăți! Cu toate acestea, în urma mutării procesului de la Alba Iulia la Miercurea Ciuc (Statul Român neavând reprezentant în proces!), Statusului romano-catolic i se dă câștig de cauză!

Așa se face că Emil Boc, pe atunci primar fiind, dă Ungariei și Statusului 60 de imobile, din centrul municipiului Cluj-Napoca! Într-o singură seară, fostul viceprimar Boros Ianos, pe o filă ruptă dintr-un caiet studențesc, înșiră vreo 60 de imobile pe care Statusul romano-catolic le revendică, susținând că i-au aparținut. Documentul nu-i înregistrat în arhiva primăriei, este semnat „viceprimar Boros" și-i pusă ștampila Consiliului Local. Reprezentantul Arhidiecezei se grăbește să ajungă la București, la Comisia specială (cu președinte român!) de retrocedare a imobilelor către cultele religioase, având vicepreședinte un udemerist. Fără nicio verificare, comisia decide împroprietărirea bisericilor unitariană și reformată din Cluj-Napoca cu 60 de imobile, clădiri în care funcționau instituții ale Statului Român (majoritatea licee, școli, grădinițe), iar primăria plătește peste o jumătate de milion de euro, pe an, chirie hoților de imobile!

Cazul de la Timișoara este, și el, foarte grav! Patru spitale, nouă colegii și licee sunt date Statusului. Incredibil! Consiliul Județean Bihor plătește, aceluiași status, 700-800 de mii de lei chirii. Furate au mai fost și clădiri din Carei, Aiud, Ocna Mureș, Târgu-Mureș. Să nu mai vorbim de retrocedările ilegale de prin marile orașe din Harghita și Covasna, unde peste 80% dintre proprietățile amintite nu mai aparțin românilor sau Statului Român. Cu toate că există o lege, că se știa că, „în foarte multe cărți funciare au fost efectuate falsuri, nu au fost operate radierile corespunzătoare! De reținut și faptul că, în vara și în toamna anului 1944, „o mare parte din arhivele din Ardeal au fost duse în Ungaria"! S-a uitat apoi, din păcate, intenționat, că Statul Român a cumpărat aceste proprietăți, proprietarii au fost despăgubiți, așa cum aminteam, în urma „Procesului optanților". Așadar, ele nu pot fi revendicate!

Ce s-a întâmplat? După Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, administrația horthystă, din nordul Ardealului ocupat vremelnic, a falsificat cărțile funciare. În perioada 1940-1944, toate cărțile funciare au fost scrise, din nou, în limba maghiară, în favoarea și în proprietatea celor despăgubiți din Fondul Agrar. Așadar, toate imobilele pe care le-au avut în timpul Imperiului habsburgic! Falsuri flagrante prin modificările făcute! În februarie 1945, Statul Român „dă o lege (nr. 260) prin care stabilește că toate înscrisurile făcute, în cărțile funciare, în ungurește, în Ardealul ocupat, sunt nule de drept." Cu toate acestea, Biserica Reformată din Sfântu Gheorghe a fost împroprietărită cu clădirea Colegiului „Szekely Miko", prin șmecheriile și abuzurile lui Marko Attila Gabor, fost subsecretar de stat, azi deputat, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

În Arhivele Naționale din București există aceste documente originale! De ce nu s-a ținut cont de ele? Statul Român a pierdut în Cluj-Napoca, între 2004-2014, prin retrocedările în natură, către bisericile ungurești, Statusul romano-catolic, ordinele călugărești maghiare, urmașii grofilor, asociații, ligi, fundații de pe timpul ocupației horthyste, fiind revendicate: Colegiul Național „George Coșbuc", Colegiul Național „George Barițiu", Liceul „Gheorghe Șincai", Liceul „Emil Racoviță", Liceul Economic, Liceul de Muzică „Sigismund Toduță", Liceul de Coregrafie, grupul Școlar Tehnologic, Grupul Școlar „Anghel Saligny", Școala Ajutătoare nr. 1, 10 grădinițe, Centrul maternal, Centrul de primire a minorilor, Hotelul Continental, Facultatea de Litere, Muzeul de Artă, etc., pentru a aminti doar câteva cazuri. Clădirea Colegiului Național „Mihai Eminescu" din Oradea a fost revendicată, deși niciodată n-a fost proprietatea lui, de Ordinul Premonstrates, reprezentat prin avocatul Kincses Elöd. Pe rol este și procesul de retrocedare a clădirii Filarmonicii din Oradea.

Contele Kalnoky, un apropriat al prințului Charles al Marii Britanii, face cadou familiei regale britanice (cuplului princiar William și Catherine), un câmp de flori rare, pentru micuțul George, probabil viitorul rege al Marii Britanii, o pajiște din Valea Zânelor-Covasna. Numai că, în mărinimia lui, contele a uitat ceva foarte important: el o moștenise pe Ludmila Bess, văduva contelui Felix Kalnoky, care a acceptat exproprierea averii contelui, încasând bani grei pentru toate terenurile expropriate din Trei Scaune. Pe la Arcuș, Valea Crișului, Bicfalău au fost retrocedate sute de hectare de teren, imobile, contelui Kalnoky de Covasna, după ce doamna Ludmila și-a luat banii, în urma „Procesului optanților".

Legi strâmbe, falsuri, complicități, trădări la cel mai înalt nivel! Toate însoțite de o tăcere suspectă din partea autorităților române. Mecanismul de jefuire a Ardealului nu i-a interesat pe mai-marii zilei și nu-i interesează! Totul este la cheremul unor comisii locale și județene, „înfrățite" cu un sistem judiciar diabolic! „România și românii își pierd proprietățile obținute prin jertfa moșilor și a strămoșilor"! Uneori, clădiri din orașele Transilvaniei au fost retrocedate unor falși urmași ai unor grofi sau ai unor criminali de război. Sate întregi sunt deja luate, cu totul, sau urmează a fi «rupte», bucată cu bucată, pădurile sunt defrișate, munți întregi sunt luați în stăpânire, foste IAS-uri și CAP-uri, poligoane ale armatei, grădini, iazuri, pășuni, case ale românilor, prin acele cărți funciare falsificate, ajung în mâinile unor lacomi, prin trădările unor cozi de topor din administrația românească sau ale unor avocați și parlamentari lacomi, care sprijină, complice, acest jaf de proporții. Sub ochii noștri se află într-o plină derulare afaceri de zeci de miliarde de euro, în urma jafului postdecembrist, cu urmări nefaste în zona siguranței naționale. „Statul Român plătește, anual, zeci de milioane de euro, pentru chiriile cerute - culmea! - de noii proprietari ai imobilelor luate, ilegal!".

Revoltător, de-a dreptul, este „Cazul Nadăș" (un sat din județul Arad, furat cu totul, cu biserică, păduri, case, cu cimitir cu tot!). Oamenii, lăsați de drumuri, luptă acum să-și recupereze satul pierdut, luat cu japca de niște șmecheri. Acum luptă, prin tribunale, să-și recupereze pământurile furate, cum luptă pentru drepturile lor și cei din Zădăreni, Valea Mare! Mai an, niște urmași de-a șaptea spiță ai grofului din Brâncovenești cereau jumătate din pădurile și din satul Idicel-Pădure!

Toplița Română ne oferă un alt caz. Fostului viceprimar al orașului, Szabo Koloman Emeric, i-au fost retrocedate mii de hectare de pământ, clădiri de patrimoniu, considerându-se urmașul lui Urmanczy Nandor, unul dintre autorii morali ai masacrului de la Beliș, din noiembrie 1918. La Beliș avea domenii și un castel fratele lui Nandor, Urmanczy Janos. Prizonierii români, sârbi, italieni, ruși, din Primul Război Mondial, care munceau pe exploatările forestiere ale lui Urmanczy Janos, au cerut alimente, ca să poată pleca acasă. La refuzul de a li se da cele cerute, prizonierii au dat foc castelului. Familia Urmanczy a organizat acțiuni represive. La ordinul lui Janos, fiind plecat la Budapesta, fratele Nandor organizează „Batalionul Urmanczy", pentru a se deplasa la Beliș să-i pedepsească pe răsculați. „A urmat acea cumplită baie de sânge! Comisia întrunită pentru elucidarea împrejurărilor și a răspunderilor pentru oribila crimă comisă a stabilit vinovăția lui Urmanczy Nandor: 20 de cadavre, între ele și trei femei, au fost puse pe jăraticul depozitului incendiat, iar acestea, în ziua de 12 noiembrie 1918, în timp ce comisia mixtă de anchetă se găsea la fața locului, ardeau fumegând". Cu ocazia venirii trupelor maghiare, în frunte fiind un alt frate, Bandi, mare fascist, în toamna anului 1940, familia Urmanczy Jeronim a ținut o consfătuire, și, în aceeași noapte de duminică, pe la ora trei, au fost ridicați toți fruntașii români și duși la jandarmii horthyști, unde au fost bătuți și maltratați într-un mod barbar. Cei din familia Urmanczy au declarat că, „În 24 de ore, nu mai vor să vadă, în Toplița, opincă de valah (…) În castelul lor se țineau ședințele secrete (…) Dumnealor au plecat, cu avioanele germane, cu o zi înainte de intrarea trupelor aliate în Toplița". La 23 aprilie 1945, moșia Urmanczy a fost expropriată „în întregime!". Prin diferite tertipuri, Szabo Koloman Emeric acaparează fostele proprietăți ale familiei Urmanczy, „în calitate de strănepot al fratelui celui decedat (Urmanczy Jeronim). Nu demult, noul grof Koloman, făcând o vizită la fostul castel al lui Urmanczy, unde acum se află Centrul Cultural al Topliței, moștenind sentimentele antiromânești ale „unchiului", era gata-gata să-i dea afară pe românii care lucrează acolo, purtându-se ca un stăpân, deoarece - zice el - „clădirea este proprietate privată ungurească, iar toată Toplița Română se află pe pământ unguresc". Ciudat, prin retrocedare, Szabo Kolaman Emeric a obținut cu mult mai mult pământ decât i-a fost luat lui Urmanczy Jeronim prin reforma agrară din anul 1945. Pe baza căror acte a obținut el cele aproximativ 2.000 de hectare? Prin actele falsificate în perioada ocupării nordului Ardealului prin Diktatul de la Viena! Deși există, cum aminteam, chiar o lege, din 4 aprilie 1945, care „anulează întreaga legislație maghiară din Transilvania de Nord, din perioada 1940-1944", de ea, sub presiunea UDMR, nu s-a ținut cont.

Astfel s-a ajuns la o situație alarmantă, de-a dreptul dezastruoasă! Se vorbește că 500.000 de hectare de pădure, după 1990, au fost tăiate ilegal, alte 500.000 de hectare sunt lăsate de izbeliște în urma unor retrocedări frauduloase. Suntem singura țară din Europa care mai retrocedează păduri „în natură"! „Marea dramă o reprezintă retrocedările abuzive, ilegale… Munți întregi au fost cheliți deja, acum pregătindu-se un alt val de retrocedări. Cele petrecute prin județele Harghita și Covasna sunt o dovadă incontestabilă. Deloc întâmplător, multe procese privind retrocedările de păduri „au fost strămutate la Sfântu Gheorghe, unde magistratul Õrdög Lorand Andras, școlit la Budapesta, taie și spânzură prin pădurile din Carpați".

Din păcate, autoritățile române, complice, prin nepăsare, sunt parte a uriașului furt. Nimeni nu-i vede pe judecătorii care au restituit, prin acte false, proprietăți, mii de hectare de pădure, munți, sate, imobile. Împroprietăririle banditești, ale urmașilor unor grofi, în Transilvania, trebuie oprite! Retrocedările cu cântec, de fapt donații făcute Ungariei, unele fiind clădiri-monument istoric, care fac parte din averea și patrimoniul cultural al României, trebuie stopate și aduse în proprietatea Statului Român! Nepoții horthyștilor „ne iau pădurile, clădirile statului, râd de noi, după ce ne-au maltratat, în perioada septembrie 1940-octombrie 1944, în nordul Ardealului cedat Ungariei prin Diktatul de la Viena". Prin slăbiciunile magistraților și corupția din Parlament, din Guvernul de la București, din anumite instituții ale Statului Român, prin încrengăturile mafiote, au fost posibile aceste ilegalități strigătoare la cer. La mijloc este un abil plan de culise pentru dezmembrarea României, pentru destructurarea ei. Toate acestea - scria, în Cotidianul, Marcel Bărbătei, organizatorul Forumului „Transilvania furată" - sunt „elemente ale sistemului mafiot care au pus umărul la ceea ce se poate numi Marele Jaf din Transilvania!".

Cei de făcut? Suspendarea, cel puțin pe trei ani, a retrocedărilor de acest fel! Parchetul, DNA, organele statului în drept trebuie să cerceteze penal toate persoanele implicate în retrocedările ilegale, referitoare la imobile, păduri, terenuri agricole pentru care Statul Român a plătit despăgubirile din Fondul Agrar! Printr-o sesiune extraordinară, Parlamentul să dezbată, modul în care au fost făcute, din 1990 încoace, retrocedările ilegale din Ardeal! Iar asta, cât mai urgent!

Lasă un comentariu