1 MARTIE

Distribuie pe:

Românii sărbătoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie.

1 Martie este în calendarul ortodox ziua Evdochiei, o femeie martir, numită și Dochia. Sărbătoarea este de fapt apriori timpurilor creștine, iar Dochia este un personaj păgân.

Tradiția mărțișorului este o moștenire de la strămoșii noștri romani. Cuvântul „mărțișor" are origini latine și este numele popular al lunii martie.

Acest străvechi obicei al primăverii este specific poporului roman și își are originea în credințele și practicile agrare. Sărbătoarea lui are loc în prima zi a lui martie, considerată ca prima lună a primăverii. La Roma, începutul anului nou se sărbătorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu care personifica renașterea naturii.

La vechii traci aceleași atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului. Lui îi erau consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor și fecundității naturii.

În multe săpături arheologice din România s-au găsit mărțișoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb și roșu, ele erau înșirate pe ață și se purtau la gât. Culoarea roșie, dată de foc, sânge și soare, era atribuită vieții, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înțelepciunii bărbatului. De altfel, șnurul mărțișorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii ca o permanentă mișcare a materiei. Culorile alb și roșu au rămas până în zilele noastre ca simbol al sexelor. Fetele purtau mărțișorul până când înfloreau copacii, moment în care legau mărțișorul de trunchiul unui copac.

În unele județe ale României, mărțișorul este purtat doar primele două săptămâni. În localitățile transilvănene mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele. În județul Bihor se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat, fetele se spală cu zăpadă pentru ca să fie iubite. Tot aici, fetele sunt cele care oferă mărțișoare băieților (în mod tradițional mărțișoarele sunt făcute de ele însele). În Dobrogea mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare. În zona Moldovei, pe 1 martie, se oferă mărțișoare băieților de către fete, aceștia oferind fetelor mărțișoare de 8 martie (o mică diferență față de restul țării).

Lasă un comentariu