Întâlnirea, graţie revistei Vatra veche, cu Veronica Pavel Lerner, ne-a pus în faţa unei realităţi care ne-a revelat o admiraţie comună: N. Steinhardt. De aici lucrurile au intrat pe un drum cu deschideri multiple, cu dorinţa de a da sens nevoii de a mărturisi ceea ce a influenţat devenirea noastră, fiecare acolo unde i-a hărăzit Dumnezeu loc, dincolo şi dincoace de Ocean: Veronică Pavel Lerner în Canada, la Toronto, iar mie în România, la Târgu-Mureş.
Biografia Veronicăi Pavel Lerner mă copleşise - fiica Ameliei Pavel, valoros critic şi istoric de artă, eseist, memorialist, sora lui Toma Pavel, cărturar de mare distincţie, specialist de marcă în literatura comparată, estetica şi filosofia culturii, profesor la Universitatea din Chicago...
Într-o astfel de familie de spirite, Veronica Pavel Lerner s-a impus discret, cu note personale, cu o cuprindere profesională ştiinţifică, care nu a stat niciodată departe de universul culturii şi artelor.
În plus, intersectându-ne în afinităţi elective în acelaşi orizont, am reuşit să construim împreună la edificiul numit „Vatra veche", revistă căreia Veronica Pavel Lerner i-a devenit colaborator statornic, harnic, mereu surprinzător prin subiectele propuse, contribuţii importante la recuperarea memoriei noastre culturale.
Nu a fost nimic premeditat, dar în momentul în care am observat cum creşte „teancul" de mărturisiri, n-am ezitat să propun autoarei să aducă între coperţi de carte, ceea ce lună de lună a fost un veritabil dialog cultural, „cu timp şi fără de timp".
Mereu tânără în spirit, dar cu un trecut de mare consistenţă şi diversitate, Veronica Pavel Lerner a reuşit să realizeze portrete minunate ale unor mari personalităţi, dând detaliului semnificaţii de sinteză, transformând „firescul în excepţie", ca să-l invoc pe Mircea Iorgulescu, unul dintre cei care se regăsesc în cuprinsul acestei cărţi.
Portretele realizate de Veronica Pavel Lerner sunt deopotrivă operă de pictor/narator, dar şi de arhivar/documentarist, aducând, dincolo de „poveste", imagini inedite care făceau fiecare cât o mie de cuvinte.
Scriind despre „oamenii pe care i-a cunoscut"*, pot spune acum, când „revista se retrage-n carte", că Veronica Pavel Lerner nu e doar „un om pe care l-am cunoscut", ci care merită să fie cunoscut.
*) Veronica Pavel Lerner, „Oameni pe care i-am cunoscut", Editura Nico 2015.
