A fost odată (spune tradiția catolică), un om numit Hristoforus. Omul acesta era foarte bătrân. Încă din copilărie nutrea o dorință arzătoare să-l întâlnească pe Dumnezeu și iată că, într-o seară Dumnezeu i-a spus:
- Hristofor, te aștept mâine înainte de asfințit, de cealaltă parte a văii, pe culmea muntelui.
Omul nostru a pornit la drum cu noaptea în cap, ca să ajungă la timp, la întâlnire. A străbătut pădurea de brazi, cea de arțari și cea de stejari falnici. Soarele se ridica de amiază, când Hristofor a ajuns în fundul văii. Acolo a văzut un căruțaș, care asuda și gâfâia, tot îndemnându-și caii și
împingând căruța. L-a strigat pe Hristofor:
- Hei, om bun, dă-mi rogu-te o mână de ajutor, nu pot să-mi scot căruța din râu...
După multe ore, au reușit s-o urnească. Lui Hristofor nu-i mai rămăsese decât un ceas, ca să ajungă la întâlnire. A luat-o la fugă și a fugit, cât îl țineau picioarele, urcând muntele. Când, la capătul puterilor, a ajuns pe culme, soarele asfințise de mai bine de zece minute... Hristoforus a căzut în genunchi și a început să plângă cu amar: Așadar, n-avea să-L mai vadă, pe Dumnezeu înainte de moarte...
Trist și abătut a făcut cale întoarsă. Ajungând la râul, unde îl ajutase pe căruțaș, iată că-l cheamă un copil...
- Hei, om bun, vrei să mă iei pe umăr și să mă treci apa? Sunt mic și nu știu să înot. M-aș putea îneca, dacă nu mă ajuți!
Fără să spună un cuvânt, Hristoforus l-a urcat pe umeri și a intrat în apă. În mijlocul vadului, copilul devenise foarte greu și apele porniseră a se umfla. Cu ultimile puteri, Hristoforus ajunge la mal. Atunci copilul i-a spus:
- Eu sunt Hristos, fiul căruțașului, pe care l-ai ajutat...
Căruțașul!... Așadar Dumnezeu ajunsese înaintea lui la întâlnire... luase chipul unui căruțaș...
