Având în vedere conţinutul textului, cel mai potrivit titlu ar fi „Ce naşte din pisică şoareci mănâncă". Dar, privind partea plină a paharului, merge şi aşa, cu toate că subiectul pe care-l abordăm are conotaţie total negativă. Este de o gravitate deosebită, pentru că, dacă ne apucăm să ne punem bombe unii altora, înseamnă că din convieţuirea noastră s-a ales praful. De aceea gesturilor criminale de acest gen trebuie să li se pună capăt cu orice preţ, iar pedepsirea vinovaţilor să se extindă şi asupra autorilor morali, din care avem cu duiumul.
Referitor la periculozitatea cazului Beke (Pace) Istvan Attila, ne pare foarte interesant ceea ce a scos la iveală ancheta jurnalistică a doi ziarişti de la „Adevărul", un maghiar şi un român, întreprinsă recent la presupusul autor al prezumtivului atentat, privind crezul propriilor părinţi şi atmosfera în care a fost crescut şi educat. Pentru a fi cât mai exacţi, vom încerca să reproducem din întregul material pasajele cele mai relevante. Aşadar, cei doi ziarişti ajung la Târgu Secuiesc, la câteva zile după incident şi se opresc la casa părinţilor lui Beke Attila, avându-l ca interlocutor pe tatăl acestuia, Beke Erno, de 65 de ani. O figură de secui tipic, cu barbă şi cu mustaţa răsucită. Ceea ce le sare ziariştilor în ochi este muzeul din casa părintească, „O casă plină de jucării, dar şi o zestre de resentimente faţă de România". Cităm: „Domnul Beke Erno ne prezintă câteva exponate rare din colecţia sa de lacăte, ne arată centurile de castitate de odinioară, ne provoacă să ghicim rostul unor obiecte care, după formă par să fie total inutile. (Citind printre rânduri, scopul acestor obiecte inutile, de umplutură, pare mai degrabă a fi o încercare de a abate vizitatorul român de la adevarata menire a muzeului. N.r.). Ne vorbeşte cu tâlc, alternând o maghiară perfectă cu o română stâlcită, uneori greu de înţeles. Cu toate că pare obosit - pe lângă necazurile ultimelor zile, de când băiatul său a fost arestat şi dus la Bucureşti, bătrânul a trecut recent şi printr-o operaţie de cord - acceptă să stea de vorbă cu noi în camera pe ai cărei păreţi sunt expuse sculpturile în lemn reprezentându-i pe cei 13 generali de la Arad. Este vorba de 13 ofiţeri ai armatei imperiale austriece care au fost executaţi la Arad, în 1849, pentru că s-au alăturat mişcării revoluţionare a lui Kossuth Lajos. Beke Erno este cel care pune, însă, prima întrebare. Vrea să ştie de unde vin românii. Răspundem că de la daci şi romani. Începe să râdă şi spune că asta este propaganda lui Ceauşescu, deci cum putem să credem aşa ceva? «Românii au venit în aceste locuri din părţile Albaniei, de-acolo. Să nu mai credem că românii sunt aici de la daci şi romani!»" Ce le mai sare în ochi celor doi ziarişti din exponatele muzeului? „Pe pereţi se pot vedea sculpturi din lemn şi tablouri reprezentându-l pe Vass Albert, scriitorul maghiar condamnat în lipsă de justiţia română pentru crime de război în Transilvania în timpul celui de - Al Doilea Război Mondial. De la aceste date porneşte discuţia noastră." Abordându-se problema extremismului, tatăl lui Attila răspunde: „Presa spune despre el că este extremist. Şi ce dacă? A făcut numai fapte bune. Şi el, dar şi «Cele 64 de Comitate». A ajutat şi români". Încercând să lase la o parte istoria, nu se poate pentru că ea dă năvală peste prezentul şi chiar viitorul acestui om. Ungaria mare este visul lui şi de aceea tot ceea ce se întreprinde în acest sens este just şi legitim în opinia sa. El vede în acţiunile „Mişcării de Tineret 64 de Comitate", ceva firesc, necesar şi normal, întrebându-se „Ce rău a făcut această Mişcare? Cu ce şi pe cine a deranjat"" Cu toate că organizaţia în cauză este interzisă în Ungaria pentru radicalismul ei, la noi pare a fi foarte bună. Iată cum descrie secuiul Beke Erno activitatea acesteia: „Au ajutat la inundaţii, şi pe români, şi pe maghiari, au organizat pentru copii tot felul de evenimente de Crăciun, donează sânge o dată la trei luni etc., dar nu uită să amintească faptul că în timpul liber organizează marşuri, militează pentru autonomia Ţinutului secuiesc, precum şi pentru refacerea Ungariei mari. Sărbătoresc în stradă ziua naţională a Ungariei. Şi care e problema? Aici suntem 90 la sută maghiari şi doar 10 la sută români. Convieţuim paşnic (?! n.r.) . De 1 Decembrie cine sărbătoreşte la Târgu Secuiesc? Românii aduşi cu autocarele de prin Constanţa şi Bucureşti. Şi noi sărbătorim 15 martie , dar nu plecăm la Constanţa sau în Capitală. Noi stăm acasă şi sărbătorim. Acum, de 1 decembrie nu te vedeai de atâtea steaguri ale României. Să sărbătorească la ei acasă", - conchide Beke Erno. La întrebarea dacă este conştient că mişcarea din care face parte fiul său este una extremistă şi dacă l-a sfătuit vreodată să renunţe, Beke Erno răspunde: „Niciodată! De ce să îi impun să renunţe dacă nu face niciun rău nimănui? Ei nu sunt Noua Dreaptă! Aceia sunt adevăraţii extremişti!"
Cam acestea sunt datele problemei. Faptul că arestarea lui Beke Attila a stârnit proteste în rândul locuitorilor din Târgu Secuiesc nu este de mirare. Aceşti oameni au primit şi continuă să primească, încă din leagăn, o educaţie total antiromânească, odată cu laptele pe care îl sug de la mama lor şi continuă până la moarte. Îmi amintesc încă de pe vremea lui Ceauşescu, în perioada de boom economic, cum unmaghiar de trei-patru anişori din Târgu-Mureş a refuzat să se joace cu un român de vârsta lui, motivând, evident pe ungureşte, că bunicul l-a învăţat să nu facă aşa ceva, dacă vrea să crească mare.
Faţă de această stare de spirit instituţiile statului român nu pot rămâne indiferente. Nu este vorba doar de cele de represiune, care ar trebui să fie mai prezente pe întreg teritoriul ţării, pentru a supraveghea mai îndeaproape acţiunile vădit antiromâneşti, ci şi de celelalte ale democraţiei: de la Educaţie la Guvern şi Parlament, la Preşedinţie şi CSAT, care sunt direct responsabile de actuala stare de fapt. Se poate constata că există o legătură directă între largheţea cu care aceste instituţii au acordat în decursul celor 25 de ani un CEC în alb minorităţilor, în general, şi celei maghiare, în special, şi răspunsul ostil a acesteia, regăsit într-o suită de manifestări grave de separatism şi de antiromânism. Ceea ce trebuie să facă autorităţile române în primă urgenţă este să revizuiască juridic toate retrocedările de imobile, pământuri şi păduri, alte bunuri din ultimii 25 de ani către aşa-zişii moştenitori, pentru reconsiderarea potenţialului economic naţional, şi să dea un semnal clar adepţilor separatismului pe criterii etnice că autonomia Ţinutului secuiesc nu poate avea loc sub niciun motiv. De asemenea, să se revină asupra separatismului în şcoli, universităţi şi alte instituţii, toate acţiunile acestora fiind subordonate interesului naţional, şi sub o conducere care să slujească acestui interes, loialitatea faţă de România fiind principalul criteriu pentru promovarea în funcţii. Să se ia măsuri pentru învăţarea pe întreg teritoriul ţării doar a istoriei şi geografiei României, scoţându-se din programa şcolară aşa-zisa istorie a secuilor, care, după cum se vede, are menirea nu să unească, ci să dezbine, să îndoctrineze cu antiromânism, să creeze resentimente total nejustificate faţă de români. Între majoritate şi minoritate să fie promovate acele valori care unesc indivizii şi nu-i separă. Se vede clar că modelul de convieţuire pe care societatea românească l-a promovat în ultimul sfert de veac în raport cu minoritatea maghiară a eşuat din plin. Pornind de la întâmplarea de la Târgu Secuiesc se cere o evaluare foarte atentă a stării de fapt, o reconsiderere a acelor politici, care vizează atât privilegiile acordate, cât şi folosirea limbii şi a scrierii, care prin largheţea lor au dus la acest impas. România nu are nevoie de o convieţuire conflictuală de tipul Irlandei de Nord, şi ca atare ea trebuie să menţină acel echilibru, între drepturile şi obligaţiile unei minorităţi, care să asigure buna convieţuire cu majoritatea, majoritate care trebuie să aibă rolul decisiv în creionarea şi guvernarea unui model de societate, în beneficiul tuturor fiilor ei, fără nici un exces păgubitor. Celor cărora nu le place România nimeni nu le stă în cale, dar românii şi maghiarii au nevoie de linişte şi bună înţelegere pe Pământul românesc.
