„Arta spală sufletul de tot praful fiecărei zile din viața noastră"

Distribuie pe:

Sintagma din titlu îi aparține celebrului Pablo Picasso și mă bucur să mi-o amintesc din când în când, mai ales atunci când am senzația că totul devine cenușiu în jurul meu. Din păcate, asemenea momente sunt din ce în ce mai dese în ultima vreme. Și nu cred că sunt singura persoană care simte așa.

Am participat, săptămâna trecută, la vernisajul unei expoziții de pictură care m-a tulburat.

Pe protagonistă - artista Rodica Olteanu - o cunoscusem cu aproape un deceniu în urmă, mai întâi epistolar, prin intermediul reportajelor pe care mi le trimitea spre publicare din și despre Spania, din orașul castilian Logrono (provincia La Rioja), unde se recompunea ca artist, metamorfozându-se, cucerită nu doar de farmecul medieval al urbei reverberând „El cantar del mio Cid", ci, mai degrabă, înclin să cred, de cromatica și vibrația specială a aerului și a luminii pe care avea să le transpună pe pânză atunci, și mai târziu, și pe care le-am regăsit și acum, în tablourile expuse în sala „Unirea" din Târgu-Mureș, fie ele figurative ori nonfigurative, peisaje, compoziții ezoterice ori portrete psiho-metafizice.

„Cine învinge fără primejdie, triumfă fără glorie." - spune don Rodrigo, în „Cidul" lui Pierre Corneille.

Îi cunoșteam creația încă din anul 2008, când o invitasem să expună în micuța noastră galerie de la „Cuvântul liber". Plutea atunci totul în lumini ce dislocau rafinat aerul în straturi de enigmatică visare. Sau poate așa îi vedeam eu lucrările.

„Perioada mea de creație în Spania a fost cea mai prolifică și inovatoare, atât în pictură, cât și în publicistică. Influența luminii mediteraneene a fost un stimul puternic de schimbare a paletei cromatice, iar contactul cu arta contemporană spaniolă a fost o adevărată lecție de estetică. Mulțumesc Providenței pentru această experiență de viață unică și memorabilă." - se confesa artista într-un dialog cu Liliana Moldovan.

Anii au trecut. În expoziția ce poate fi încă admirată la Târgu-Mureș i-am regăsit candoarea, plutirea, luminile inconfundabile. Tușele sunt mult mai sigure, uneori severe, fără a-și pierde eleganța, nici visul nu și-a risipit altitudinea. Dimpotrivă.

Micuță, delicată, fragilă doar aparent, Rodica Olteanu este, în realitate, cum spuneam și la vernisaj, o luptătoare. Tenace. O învingătoare. Și-a luat singură viața în piept și a supus-o… elegant, cu generozitate și cu noblețe, fără a-și refuza bucuria căutătorului de perle. Nu doar pictura a fascinat-o, ci și sculptura, precum și designul vestimentar, fapt care, pe parcurs, i-a „croit" o fascinantă și îndelungată activitate de scenograf în cinematografia română și temporar în televiziune. Fără îndoială, însă, ceea ce o definește ca artist este pasiunea pentru culoare și lumină, pe care le mânuiește cu rafinamentul și meticulozitatea unui giuvaergiu...

 Este tipul artistului care se risipește pe pânză, care trăiește în și prin culoare, uneori cu înșelătoare suavitate - precum reverența unei balerine cu degetele sângerânde în conduri -, alteori cu dramatice deplasări către esențe și nervuri existențiale.

La vernisajul organizat la Galeria Unirea a Artiștilor Plastici (plină „ochi", deși era o după-amiază toridă) de președintele Ilarie Opriș și superbul artist Vasile Mureșan - demonstrându-se și de această dată solidaritatea întru frumos a celor care cu adevărat au ochi să vadă, cu drag, și nu doar să privească pentru a fi priviți, artista a fost însoțită și prezentată elogios de doamna profesor Ana Pandrea, intelectual de remarcabilă ținută, din Luduș, orașul în care Rodica Olteanu s-a născut și pe care l-a purtat în suflet în toate peregrinările ei prin lume, care i-a conferit titlul de Cetățean de Onoare, și căruia, la rândul ei, cu recunoștință, i-a dăruit o impresionantă galerie de portrete ale concetățenilor marcanți, vernisată la sfârșitul lunii iunie 2016, în Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu".

Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu" din Cluj-Napoca, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din București și Târgu-Mureș, Rodica Olteanu are un palmares impresionant, lucrările sale aflându-se în numeroase colecții din țară și din străinătate.

Creația sa a fost și este admirată, în egală măsură, de public și de criticii de specialitate. Regretatul comentator Marin Mihalache, profesor universitar la Institutul de Arte Plastice București, remarca: „Partea cea mai impresionantă din creația sa o constituie portretistica de investigație psihologică, genul cel mai pretențios al plasticii, pe care artista îl slujește cu o certă îndemânare, urmărind cu profundă înțelegere expresivitatea și spiritualitatea unor chipuri modelate de solicitările existenței".

„În fond, iubim ca să ne apărăm de vidul existenței" - spunea Emil Cioran. Cred, sunt convinsă, de fapt, că oricâte privațiuni ar fi obligat să suporte un artist, acesta le percepe în altă „cheie". Rodica Olteanu nu a fost cruțată de necazuri și dureri. Dar Creația este iubire. Este suma „talanților" ce se cer dăruiți într-un mers continuu al existenței. Căci doar „dăruind vei dobândi!". Iar „modul în care dăruiești valorează mai mult decât darul însuși" - scria Corneille, francezul fermecat de „Cid", dar inspirat din piesa lui Guilhem de Castro, „Las mocedades del Cid" („Tinerețea Cidului"). Îl citez doar pentru a reverbera, în final, ecourile urbei castiliene ale cărei culori și lumini însoțesc tablourile artistei.

Dumnezeu este iubire. Iar când iubești, nimic nu mai contează. Să fii iubită precum meriți, Rodica Olteanu! Om frumos, artist frumos!

Lasă un comentariu