Scenariile și… „problema transilvană"!

De câtva timp, din nou circulă un scenariu, pentru unii îngrijorător pentru România, prin insinuările dedesubturilor lui, așa cum se petreceau lucrurile în decembrie 1989 și după aceea, în câteva rânduri. Un scenariu conceput în mai multe variante. Un scenariu extern, care bine ar fi, măcar din punct de vedere informativ, să fie prezentat și la o ședință a CSAȚ (Consiliul Suprem pentru Apărare a Țării).

Circulă, din păcate, acești factori perturbători, se spune formulați de serviciile secrete rusești (FSD, SVR), mână în mână „cu servicii satelite din Ungaria", Republica Moldova, cu mercenari din rândul unor foști ofițeri CIA, aflați acum în slujba rușilor? S-ar putea! Cine-i plătește?

Specialiști din SIE (Serviciul de Informații Externe) consideră, așa se spune, că ar fi vorba despre „o trădare a intereselor României și de o abandonare din partea forțelor aliate americane și europene, după câștigarea alegerilor, din SUA, de Donald Trump". Se consideră că toate aceste atacuri, mediatice, bine regizate, „sunt coordonate de Kremlin", urmărindu-se, în cazul României, să fie „un puternic factor destabilizator".

Implicat, se pare, ar fi mai ales Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, omul rușilor, „controlat de SVR, dornic, acolo-i zboară mintea, conform scenariului în discuție, să rupă Moldova Românească, pentru a o alipi Republicii Moldova, aflată în sfera de influență a Moscovei, iar Transilvania să devină „subiect pentru un Viktor Orban, prorus, dar agreat, și de Putin, și de Donald Trump".

Conform sursei - ziare news.ro -, pe fondul atacurilor informativ-operative, ruperea României, după acel vânturat scenariu, ar fi în felul următor: „Moldova - la ruși, Transilvania - la unguri, Muntenia - la americani!".

Scenarii abracadabrante, vizând România, au mai fost vânturate, în condițiile în care se afla România, în decembrie 1989, și în martie 1990, când, conform lor, au avut loc dramaticele confruntări interetnice, acel început de „minirăzboi civil" de la Târgu-Mureș. Atunci, în haosul general creat, mai ales, în urma desființării, premeditate, a serviciilor secrete românești, mulți neprieteni, cu ochii pe Transilvania, încercau ruperea României.

Deoarece scenariul, de care mai sus aminteam, include și Transilvania, ne vom opri doar asupra acestui aspect. Mai ales că, în decursul timpului, asemenea scenarii n-au fost puține.

Conform documentelor din arhivele rusești, la ele ne vom referi de data aceasta, după cum reiese și din cartea „Problema transilvană. Disputa teritorială româno-maghiară și URSS: 1940-1944. Documente din arhivele rusești", apărută la Editura „Elikon" din Cluj-Napoca, în anul 2014, sub redacția, prof. univ. dr. Onufrie Vințeler și a Dianei Tetean, avem câteva indicii ale unei realități din acele vremi trecute. Publicată la Moscova, în anul 2000, cu comentariile lui Tofik M. Islamov și ale Tatianei Andreevna Pokivalova, buni cunoscători ai istoriei Transilvaniei, cartea cuprinde documente provenind din cele mai mari arhive ale Rusiei, deschise o vreme, privitoare la Transilvania.

După cum se știe, Transilvania, în preajma Primului Război Mondial, a devenit „moneda de schimb" în jocul marilor puteri, precum a fost și Basarabia, ocupată, de ruși, la 1812. După prima conflagrație mondială, Transilvania devenise „obiect de dispută între România și Ungaria", un măr al discordiei la o intersecție europeană, foarte periculoasă, mai ales după Tratatul de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920, „o bombă cu acțiune întârziată". Așa se face că România Mare, în preajma celui de Al Doilea Război Mondial, s-a trezit cam singură, izolată, prinsă în „acel cerc ostil al celor trei state: Ungaria, URSS și Bulgaria". Sprijinită de Moscova, ca și atunci când Lenin l-a trimis la Budapesta pe Bela Khun și a făcut Republica Ungară a Sfaturilor, încercare de comunizare a centrului Europei, Ungaria cere, mereu, revizuirea Tratatului de Pace de la Trianon. În spate cu Germania și Italia, Ungaria spera. Spera ca, prin război și prin distrugerea României, să obțină Transilvania. Nemulțumită de rezultatele arbitrajului de la Viena, din 30 august 1940, Ungaria a început să lovească în România, concomitent cu URSS, prin anumite planuri secrete, scenarii rocambolești, conform cărora URSS să ocupe România, s-o rupă în bucăți. Dovadă și acea scrisoare trimisă de Horthy lui Stalin. Se știe că, încă din anul 1943, pe timpul Diktatului de la Viena, tot conform unor scenarii, Ungaria proiectase o confederație, în care să intre Ardealul, ca stat independent, în speranța ca acesta să treacă, mai apoi, la Ungaria.

În această perioadă, tot după un scenariu, are loc „insurecția de la Sighet", „o revoltă armată împotriva Guvernului Groza", extinsă, apoi, la Ocna Șugatag, Bărdești, Satu Nou, Borșa, cu participarea celor 15.000 de persoane, urmărindu-se ocuparea Maramureșului, de către ucraineni. Totul pus la cale de N.S. Hrușciov, care, din partea lui Stalin, aștepta o promovare.

Din păcate, dornicii unei Transilvanii ungare n-au uitat nici acea umbră a „Republicii Autonome Calata", cu constituție, cu monedă proprie, drapel și imn, idee fixă, mai veche, a arhitectului fascist Kos Karoly. Umbră care i-a urmărit pe cei care, în anul 1952, apoi, mai ales, în 1956, pe timpul evenimentelor din Ungaria, s-au gândit, și ei, la o republică, dacă nu măcar la o altă regiune autonomă numită „Uniunea Româno-Ungară", cu capitala la Arad, avându-l prim-ministru pe Aladar Szaboszlai, un preot romano-catolic, ministru al Apărării fiind un vânzător de neam, locotenent-colonelul Constantin Drăgâniță, comandantul unității de tancuri din Caracal, soțul fiicei lui Alexandru Moghioros! Așadar, scenarii tot timpul au existat!

Se petrec lucruri, tot sub cortina unor scenarii, chiar ciudate: trei partide - Comunist, Social-Democrat și Frontul Plugarilor - cer, conform datelor aflate în arhivele rusești, printr-o scrisoare, adresată Kremlinului, acordarea independenței Ardealului, dar… „în componența URSS!". Iorgu Iordan, ambasadorul României la Moscova, înmânează lui A. I. Vâșinski, la 15 noiembrie 1945, scrisoarea lui Groza și Tătărescu, cuprinzând „tendințele Ungariei de a anexa Ardealul". La 9 aprilie 1946, cu prilejul primirii delegației ungare, de către I.V. Stalin și V.M. Molotov, ministrul ungar de Externe - Janos Gyöngyõsy, a propus, din nou, ca „o parte a Transilvaniei să treacă la Ungaria", propunere susținută de Molotov.

Este doar o mică parte din conținutul celor 127 de documente cuprinse în cartea „Problema transilvană. Disputa teritorială româno-maghiară și URSS - 1940-1946. Documente din arhivele rusești". Conform unor înțelegeri secrete, unor scenarii, după cum reiese, tot timpul a fost o bătălie pentru Transilvania, pentru ruperea României făurite la 1 Decembrie 1918. Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, face parte tot dintr-un scenariu.

Reacțiile la ruperea României, și în vest, și în est, și în sud, n-au întârziat! Cele mai vehemente au fost cele stârnite de ruperea părții de nord a Ardealului, prin diktat. „Ardealul nu reprezintă o simplă problemă teritorială - spunea Seton Watson, reputatul istoric englez, la 30 august 1940, la o emisiune la Radio Londra. El reprezintă vatra românilor, iar cuvântul Ardeal este idealul pentru care s-au sacrificat atâtea generații de români". Printr-o scrisoare, Ion Antonescu îi răspundea lui von Killinger: „Ardealul nu este pentru noi, domnule ministru, un pământ, un teritoriu. Ardealul este cetatea în care am trăit și am suferit două mii de ani. În Carpații Ardealului ne-am zidit viața și am păstrat-o împotriva năvălirilor și a hoardelor slave, de ieri și de azi. În Carpați ne-am întemeiat cele dintâi principate române, continuatoare ale lumii romane antice. În Carpați a răsărit ordinea spirituală care a stat la temelia acestui Neam de-a lungul veacurilor. Carpații sunt, pentru noi, leagănul trecutului nostru, al mitologiei și al credinței noastre, de care nu se poate despărți nimeni (…) Ardealul nu este un pământ. Ardealul suntem noi, toți. Ardealul este sufletul nostru!".

Iar aici, la Porțile Răsăritului, în bătaia tuturor vânturilor răutăților, noi, românii, am fost singuri, mereu hărțuiți, dar am rămas în istorie.

Așadar, scenarii, tentații au fost, create în laboratoarele dușmanilor României, țară mereu prinsă în clește, ca într-o menghină: la apus - de Ungaria, la răsărit - de URSS. Ele au existat, prin timp, lansate de inși lacomi, cu ochii pe Transilvania, „perla coroanei" regelui Ștefan, de ei considerată și atât de râvnită. Am raportat, nu întâmplător, ideile de la începutul acestui editorial, doar la Transilvania. Scenarii, așadar, au fost și vor mai fi! Iar românul știe bine că „tot ce-i val, ca valul trece", că „tot ce-i românesc nu piere și nici nu va pieri!".

 

Lasă un comentariu