Tradiţiile lunii martie

Distribuie pe:

Luna martie, dedicată zeului războiului, Mars, reprezintă trezirea la viaţă a naturii, încolţirea seminţelor semănate. În tradiţia populară, mărţişorul se primea în dimineaţa zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. De el se agăţa o monedă de aur ori de argint şi se purta legat la mână sau la gât, uneori prins în piept. Se credea că purtătorii vor fi, astfel, feriţi de boli şi de deochi, sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi şi drăgăstoşi, bogaţi şi norocoşi. Se spunea că mărţişorul ar reprezenta „funia zilelor, a săptămânilor şi lunilor anului, adunată într-un şnur bicolor (simbolizând iarna şi vara), întoarsă de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte". Cojoacele lepădate de ea reprezintă primele nouă zile ale lunii martie, aşa-numitele „Babe". Fiecare persoană care doreşte să afle cum îi va merge pe parcursul anului în curs trebuie să-şi aleagă una dintre aceste zile, fenomenele meteorologice manifestate indicând dacă va fi un an senin sau unul zbuciumat.

Lasă un comentariu