Într-un lagăr de concentrare din Auschwitz, un om văzu moartea în fața ochilor săi. Acesta se numea Maximilian Kolbe. Fiindcă un deținut reușise să dezerteze, alți zece, însă, trebuiau să îndure moartea prin înfometare. Printre acești zece deținuți se afla și un tată de familie care se văita cu durere. Atunci Maximilian se oferi să moară în locul său. Ofițerul care era martor la acest schimb, îl întreabă: “De ce faci acest lucru?”. Maximilian îi răspunse: “Sunt un om în vârstă și singuratic. Acest bărbat însă este tânăr și are o familie”. Apoi, cei zece deținuți au fost conduși într-o celulă subterană. Din acel moment nu mai primiră nimic de mâncare. În buncărul morții, până în acel moment se auzeau țipete și înjurături. De data aceasta, însă, gardienii, spre surprinderea lor, au auzit zile întregi numai rugăciuni, cântece religioase și laude la adresa lui Dumnezeu, până când și ultima voce se stinse.
