ARBITRII DIN SPANIA, IRLANDA DE NORD ȘI SLOVACIA PENTRU FC VIITORUL, UNIVERSITATEA CRAIOVA ȘI FCSB ÎN EUROPA LEAGUE

Distribuie pe:

Arbitrii din Spania, Irlanda de Nord și Slovacia vor conduce meciurile pe care FC Viitorul, Universitatea Craiova și FCSB le vor disputa joi, în manșa secundă a turului doi preliminar al Europa League. Meciul FC Viitorul - Gent, programat la ora 18.00, va fi arbitrat de o brigadă din Spania, cu José Luis Munuera Montero la centru, ajutat de Iñigo Prieto López De Cerain și Alfonso Baena Espejo. Rezervă va fi Mario Melero Lopez. Gent s-a impus în meciul tur cu 6-3. Partida Universitatea Craiova - Honved Budapesta, care va avea loc de la ora 19.15, va fi arbitrată de nord-irlandezul Arnold Hunter, ajutat de Gareth Eakin și Georgios Argyropoulos, rezervă urmând să fie Jamie Robert Robinson. 0-0 a fost rezultatul înregistrat în meciul tur dintre Honved și Universitatea Craiova. Meciul FCSB - Alașkert, de la ora 21.30, va fi condus la centru de slovacul Peter Kraloviæ, alături de asistenții Jan Pozor și Erik Weiss și rezerva Pavel Ochotnicky. FCSB a câștigat cu 3-0 meciul din Armenia.

Lasă un comentariu