ROMÂNIA U21 ȘI-A SCHIMBAT STRATEGIA DUPĂ EȘECUL CU DANEMARCA. “CEL MAI BUN LOC 2 MERGE DIRECT LA TURNEUL FINAL!”

Distribuie pe:

Echipa națională a României U21 a debutat cu stângul în preliminariile Campionatului European 2021, cu Danemarca U21, scor 1-2, la Aalborg, iar Vlad Munteanu, managerul loturilor de juniori din cadrul FRF, a lăsat să se înțeleagă că tricolorii și-au schimbat strategia pentru a ajunge la turneul final. “Am avut un început ezitant. Îmi pare rău de Coman că a ratat penalty-ul pentru că este un jucător extraordinar. Îmi pare rău de începutul meciului, dar avem jucători buni și putem bate Danemarca acasă. La un moment dat te aștepți să vină și această înfrângere. Îmi doream să începem bine această campanie din punct de vedere al rezultatului pentru că rezultatele îți dau încredere. Dacă reușeam să marcăm din acel penalty, era un punct prin care reușeam să creștem acest grup. Cel mai bun loc 2 merge direct la turneul final, e o strategie la care ne gândim. Asta nu înseamnă că nu vom încerca să câștigăm gupa”, a declarat Vlad Munteanu, managerul loturilor de juniori din cadrul FRF.

România U21 e pe ultimul loc în clasament

Echipa națională a României U21 se află în grupă cu Finlanda, Ucraina, Danemarca, Irlanda de Nord și Malta. În prezent, selecționata lui Mirel Rădoi se află pe ultimul loc în clasament, cu 0 puncte, după ce a pierdut cu Danemarca. Iată clasamentul grupei României din preliminariile Campionatului European 202: Finlanda - 4 puncte, Ucraina - 3 puncte, Danemarca - 3 puncte, Irlanda de Nord - 2 puncte, Malta - 1 punct, România - 0 puncte. *De ținut cont că Finlanda, Ucraina, Irlanda de nord și Malta au jucat deja două meciuri, iar România și Danemarca doar unul.

Lasă un comentariu