Un studiu realizat de Academia Americană a Pediatrilor, citat de hotnews.ro, arată că vârsta ideală de la care poți lăsa un copil singur în casă, timp de patru ore sau pentru o perioadă mai mare, este cea de 12 ani.
“În studiul nostru, am aflat că angajații sociali erau semnificativ mai înclinați să considere că un copil este neglijat dacă este lăsat singur acasă și suferă un accident, comparativ cu cei care nu se rănesc.
În cazul în care un copil nu are de suferit, aproape fiecare angajat din serviciile sociale americane a considerat că a lăsa un copil singur în casă timp de patru ore este neglijență dacă acesta are șase ani sau mai puțin.
Peste 80% dintre participanții la sondaj au considerat că este un caz de neglijență dacă minorul lăsat singur în casă are opt ani sau mai puțin, iar 50% au fost de părere că este neglijență dacă minorul are cel mult zece ani.
În cazul unui copil de 12 sau 14 ani lăsat singur acasă au fost mai puțini cei care s-au pronunțat pentru neglijență.
Când scenariul a inclus și o lege care să declare ilegală lăsarea unui copil singur acasă sau un copil care e rănit, respondenții au considerat neglijență în cazul copiilor de 8, 10, 12 și 14 ani.
Participanții la sondaj au fost rugați să spună și vârsta la care ar trebui să fie ilegală lăsarea copilului singur acasă, iar peste jumătate au răspuns că sub 12 ani ar trebui să fie ilegală o asemenea situație.
Nesupravegherea copiilor de către părinți contribuie la 40% din totalul accidentelor suferite de copiii americani, multe dintre aceste cazuri soldându-se cu decese”, arată studiul american.
Psihologii români consideră că un copil ar putea să rămână singur acasă pentru perioade scurte de timp, de 10-15 minute, și să creștem progresiv durata pe măsură ce acesta înaintează în vârstă.
“De regulă, în jurul vârstei de 7 ani, copilul poate rămâne singur acasă pentru 10-15 minute, dar este important să discutăm cu el despre acest lucru, să îl pregătim, să vedem cum privește acest aspect.
Este important să nu lăsăm la îndemâna lui obiecte cu care se poate răni, medicamente, să îi limităm accesul la surse de gaze sau de foc.
Foarte important este să existe niște lucruri pe care copilul să le cunoască. De exemplu, să știe să utilizeze telefonul pentru a-i apela pe părinți sau o persoană de încredere, la nevoie, și care sunt acele situații, să nu utilizeze internetul (rețelele de socializare), ce să facă atunci când sună cineva la ușă sau atunci când sună telefonul.
Pentru că este considerat un act de maturitate pentru copil să rămână singur în casă, este bine ca părinții să țină cont de temperamentul, gradul de dezvoltare al gândirii și al capacității de înțelegere al copilului.
În jurul vârstei de 11 ani, copilul poate rămâne câteva ore singur, iar în unele cazuri chiar vine singur acasă de la școală. Pentru a rămâne singur în casă pentru o perioadă mai lungă de timp (începând cu câteva ore în timpul zilei), este important pentru copil să întrunească anumite abilități, atât fizice, cât și psihice și emoționale.
Astfel, acesta trebuie să poată încuia și descuia ușa și să folosească telefonul, să înțeleagă ce i se spune și să poată oferi informații despre diferite situații, să înțeleagă că nu trebuie să deschidă persoanelor străine, să înțeleagă riscul de a se expune în mediul virtual (să nu ofere informații cum că este singur acasă etc.), să înțeleagă că este spre binele lui să urmeze rutina și comportamentul alimentar obișnuit, stabilit împreună cu părinții, să se simtă bine să rămână singur acasă, să fie de acord cu limitarea interacțiunilor sociale (să nu cheme copii în vizită, să nu iasă pe stradă) și să nu îi fie teamă să rămână singur în casă.
