FOSTUL MARE INTERNAȚIONAL, CIPRIAN MARICA, DESPRE MECIUL CU SUEDIA: “E GREU, DAR NU IMPOSIBIL!” DE CE FOTBALIST ÎȘI LEAGĂ SPERANȚELE: “AȘTEPTĂM O SCLIPIRE DE LA EL”

Distribuie pe:

Ciprian Marica a vorbit despre partida dintre România și Suedia, meci decisiv pentru calificarea la Euro 2020. Meciul are loc vineri, 15 noiembrie, pe Arena Națională. Fostul mare internațional român este optimist în privința calificării primei reprezentative la Euro 2020: “Va fi greu. Nu imposibil, dar greu. Cred totuși că avem un avantaj, și anume că jucăm în fața a 50.000 de oameni, care cu siguranță își vor face simțită prezența. Vor încuraja băieții și aceștia vor avea un spirit de învingători și de luptă. Cred că plecăm cu prima șansă și putem să învingem Suedia, la București”, a explicat Marica, marți. El a evitat să-i dea sfaturi selecționerului Cosmin Contra, înainte de acest meci cu Suedia: “Mă feresc să dau sfaturi de antrenor, dar cred că trebuie să fim totuși cumpătați, să nu ne ia valul datorită publicului. Și să muncim. Aici, mai departe, va interveni simțul lui Cosmin. Cum va simți tactica de joc și jucătorii. Până la urmă, sper să fie inspirit de această dată. Trebuie să fim echilibrați. Ne pot prinde pe contraatac și atunci ne va fi foarte, foarte greu. Și ei sunt conștienți că noi trebuie să câștigăm și se așteaptă ca noi să mergem peste ei. Tocmai de aceea zic să fim echilibrați și să cântărim foarte bine atacurile”, a mai spus Marica. Presiunea înaintea unui asemenea meci este una foarte mare, mai ales că partida este decisivă pentru calificarea “tricolorilor” la Euro 2020. Fost atacant cu experiență mare la nivel internațional, Ciprian Marica o confirmă: “Presiunea e mare, vă dați seama. La astfel de jocuri, antrenorul nu mai are ce să le spună ca să îi motiveze. Cu siguranță că vor fi la capacitate maximă. Va conta foarte mult cum ne vom păstra calmul și echilibrul, cum jucătorii vor gestiona fiecare acțiune de joc și cât de mult va fi și ziua noastră. Până la urmă, ai nevoie și de șansă”, a subliniat fostul vârf de la Schalke 04. Fostul număr 9 al Naționalei mărturisește că are încredere mare în Alexandru Mitriță, fotbalistul lui New York FC: “E clar că, după ultimele două jocuri, cu toții tragem spre Mitriță. Să spunem că de la el așteptăm să vină acea sclipire. De ce nu, chiar și de la mijlocaș, Stanciu sau cine va fi acolo”. Revenirea lui Budescu la echipa națională îi dă mari speranțe și lui Ciprian Marica: “Sunt jucători care pot face diferența și așteptăm să iasă la rampă. Budescu și Alibec se înțeleg foarte bine. Acum, la un astfel de joc, este greu să iei o deciziei să îi bagi pe amândoi odată. Dacă funcționează doar împreună e foarte greu. Însă, individual, amândoi au calități să joace la echipa națională și să ajute echipa națională. Nu știu dacă vor juca de la început, dar dacă vor intra pe parcurs, sunt sigur că își vor pune amprenta. Sunt jucători cu calitate”, a mai adăugat Ciprian Marica.

 

Lasă un comentariu