COMISARII EUROPENI, GATA DE START!

Distribuie pe:

Potrivit unui comunicat dat publicității de Consiliul UE, statele membre ale Uniunii au validat, ieri, lista membrilor Comisiei Europene, urmând ca documentul să fie supus, azi, votului Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

Pe listă nu se află niciun reprezentant al Regatului Unit, dat fiind că această țară va părăsi UE, cel târziu la 31 ianuarie 2020. Executivul comunitar a reamintit Marii Britanii că desemnarea unui comisar european este una dintre obligațiile sale, întrucât țara este, încă, membră a UE. În replică, Londra a precizat că, potrivit unor reglementări interne, Regatul Unit nu trebuie să procedeze la desemnarea pentru o astfel de funcție, dat fiind că se află în perioada preelectorală (alege-rile în Regat sunt fixate pentru data de 12 decembrie).

Pentru a proteja, din punct de juridic, deciziile luate, Comisia Europeană în exercițiu a lansat o procedură de infringement contra Regatului Unit, pentru neîndeplinirea obligațiilor sale de stat membru al UE, bazându-se pe un aviz al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), potrivit căruia un stat membru nu se poate prevala de prevederi legale interne pentru a justifica nerespectarea obligațiilor ce decurg din legislația comunitară. Consiliul precizează că “a luat notă” de neprezentarea unui candidat britanic, dar acest lucru nu poate constitui un obstacol în numirea viitoarei Comisii, se arată în documentul adoptat, ieri, de miniștrii din statele membre.

Lista validată luni, de Consiliul UE, îi cuprinde pe: Thierry Breton, Helena Dalli, Valdis Dombrovskis, Elisa Ferreira, Mariya Gabriel, Paolo Gentiloni, Johannes Hahn, Phil Hogan, Ylva Johansson, Vìra Jourova, Stella Kyriakides, Janez Lenarcic, Didier Reynders, Margaritis Schinas, Nicolas Schmit, Maro Sefcovic, Kadri Simson, Virginijus Sinkevicius, Dubravka Suica, Frans Timmermans, Jutta Urpilainen, Adina Vălean, Olivér Varhelyi, Margrethe Vestager, Janusz Wojciechowski.

Josep Borrell Fontelles a fost numit Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.

Noua Comisie Europeană va fi condusă de Ursula von der Leyen, votată de Parlamentul European în funcția de președinte în luna iulie.

Mandatul Comisiei Europene durează până la 31 octombrie 2024.

Lasă un comentariu