Interlocutor: dr. MIRCEA GHERMAN, medic specialist de medicină generală
- Afirmați, într-o convorbire anterioară, că în România, rata obezității este de 25%, iar peste jumătate din populație este supraponderală. Vă rog să detaliați...
- Pentru început, doresc să subliniez un element important, și anume: obezitatea face parte din Sindromul metabolic sau plurimetabolic, sindrom constituit din următoarele comorbidități: sindrom dislipidemic (trigliceride și colesterol rău, peste limitele fiziologice), diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, steatoza hepatică (ficat gras), hiperuricemia - acidul uric și ureea crescute. Între aceste stări patologice există o interdependență și se condiționează reciproc. Într-adevăr, obezitatea a devenit, în ultimii ani, o problemă de sănătate publică, fiind o realitate cruntă, căreia merită să i se dea importanța cuvenită. Această stare morbidă de sănătate mondială afectează sute de milioane de oameni. Incidența excesului ponderal și a obezității se află în continuă creștere. Strategiile de sănătate publică sunt orientate, în primul rând, spre modificarea stilului de viață: activitatea fizică și dieta. Obezitatea reprezintă, de asemenea, un risc cardiovascular, demonstrat fiind, în același timp, drept una din cele mai ușor de prevenit privind cauza de morbiditate și mortalitate.
- De fapt, de ce ne îngrășăm?
- Cercetările recente sunt orientate pe stabilirea etiologiei și patogeniei acumulării de țesut adipos în exces. Există câteva cauze genetice demonstrate de obezitate, dar marea majoritate - peste 95% - este considerată a fi cauzată de un stil de viață nesănătos. Debutul, persistența și chiar agravarea obezității în unele perioade de pubertate, menopauză ș.a. atribuie obezității o etiologie endocrină. Prognosticul este cu atât mai nefavorabil cu cât debutul este mai precoce și masa adipoasă este mai mare. Se face studiu asupra hormonilor sexuali (feminini - foliculină, progesteron; masculini - androgeni, andro și testosteron), precum și a expresiei receptorilor implicați în etiopatologia obezității.
- Multe femei se luptă, uneori, degeaba, cu talia îngroșată, cu celebrii, dizgrațioșii... “colăcei”. Dar,
ce-i drept, nici bărbații “burtoși” nu arată prea bine...
- Interesul pentru cunoașterea obezității crește la femei odată cu instalarea menopauzei. Odată cu definirea sindromului metabolic și identificarea obezității abdominale și acumularea de grăsime “viscerală”, au început a fi considerate factori de risc independent. Numeroase studii au demonstrat că circumferința abdominală mărită cu limitele ei, în funcție de: rasă, vârstă, sex crește riscul de afectare cardiovasculară, fiind un indice mai sensibil decât obezitatea globală. De asemenea, se asociază cu creșterea rezistenței la insulină și toate complicațiile cunoscute ale obezității generale, chiar la subiecții considerați a avea o greutate normală. Vorbim de obezitatea abdominală, definită ca o creștere a circumferinței abdominale peste anumite valori, peste limite ce variază în funcție de rasă, sex și vârstă.
- Ce spun cercetătorii?
- Având în vedere rezultatele studiilor la care m-am referit, cercetarea s-a orientat spre analiza factorilor implicați în apariția complicațiilor metabolice și eliberarea unui protocol standardizat de evaluare a pacientului cu obezitate abdominală. OMS recomandă pentru populația europeană utilizarea următoarelor limite de desfășurare a studiilor: pentru sexul feminin, valori mici sunt între 80-88 cm, iar pentru sexul masculin, peste 88 cm riscul este crescut. Valori mai mici de 94 cm sunt considerate normale; între 94-102 cm riscul este intermediar, iar peste 102 cm, riscul este crescut.
- Putem muri... de grași ce suntem?
- ... N-aș fi chiar așa de tranșant. În orice caz, ni se poate scurta viața: obezitatea globală reprezintă asocieri cunoscute cu mortalitate de orice cauză, comorbidități și dizabilități, diverse grade de handicap, cu afectarea consecutivă a calității vieții și scăderea numărului de ani de sănătate, concomitent cu creșterea costurilor per pacient. Au fost instituite politici de sănătate publică pentru prevenția și stoparea creșterii prevalenței obezității. Aceste morbidități au o tendință de stagnare în țările dezvoltate, dar una de creștere în țările în curs de dezvoltare, motiv pentru care strategiile OMS sunt îndreptate tocmai spre acestea. Privind creșterea circumferinței abdominale, există o legătură cu nivelul de educație, mai puțin factori genetici, legat de stilul de viață, precum și comorbidități.
- E adevărat că intelectualii sunt mai grași? Dacă da, de ce?
- Incidența mai mare la persoanele intelectuale trebuie înțeleasă din mai multe puncte de vedere: venituri mai mari, care permit achiziționarea de produse și servicii legate de sănătate, dar și accesul la informații despre stilul de viață. Astfel, strategiile de sănătate trebuie să fie diferențiate pe mai multe categorii; sex, vârstă, nivel educațional. De reținut că prevalența obezității abdominale este în continuă creștere, fără a exista date exacte pentru populația generală. În general, există o prevalență feminină. Este cunoscut faptul că țesutul adipos secretă hormoni în cantități importante. Astfel, pe lângă depozitul de energie, țesutul adipos dispune de sistemul metabolic necesar pentru comunicarea la distanță inclusiv cu sistemul nervos, deci are un rol important în sistemul endocrin, adică al glandelor cu secreție internă. Precum am mai relatat, există o relație între menopauză, aport energetic și cheltuiala energetică, rezultatul fiind acumularea de grăsimi și, în final, obezitatea. Aceasta se calculează după formula următoare: IMC (indicele de masă corporală) = greutatea corporală și înălțimea în metri.
În ciuda faptului că mă repet, țesutul adipos are funcții importante de termoizolare, protecție mecanică, rezervor energetic, la care se adaugă și cea de “secretor”.
- Vorbiți-ne despre... pofta de mâncare. De ce ni se face foame? De ce mâncăm prea mult?
- Senzația de foame este o senzație neplăcută și asta determină dorința de a mânca (apetitul). Sațietatea (senzația de “sătul”) determină oprirea ingestiei de alimente. Practic, sunt doi centri ai foamei: la nivelul creierului și la nivelul stomacului. Metabolismul bazal este energia cheltuită de individ în condiții de repaus, fiind necesară pentru funcțiile vitale: creier, inimă, rinichi etc., și reprezintă 80% din această energie. Există o susceptibilitate (predispoziție) genetică umană, în cauzele obezității. Anumite medicamente utilizate pe o perioadă mai îndelungată determină obezitatea: anticoncepționalele, antipsihoticele, hormoni steroizi (glucocorticoizi, estrogeni, antidiabeticele - insulina administrată incorect). Mecanismele prin care se produce obezitatea sunt cele de stimulare a apetitului. Acizii grași polisaturați și proteinele au un rol important în acest sens, această acțiune se manifestă încă din timpul vieții intrauterine și în primii ani de viață. În ce privește factorii endocrini: hipotiroidia, hiperinsulinismul și rezistența la insulină, hipercorticismul (hormoni cortizonici secretați de glanda suprarenală), hipogonadismul (dezvoltarea insuficientă a organelor sexuale - testicule, ovare). Se pot enumera și factori de mediu reprezentați de disponibilitatea față de hrană, influențe familiale, culturale și urbanizare - reducerea activității fizice, stres cotidian. Alți factori: întreruperea bruscă a fumatului și absența unei diete corespunzătoare, sedentarism, inclusiv cel forțat de împrejurări (imobilizarea prelungită în cadrul unor boli).
- Fiind vorba de o boală, ce complicații implică?
- Complicațiile obezității sunt de natură medicală și psihosocială. Stările patologice induse de obezitate sunt: tulburări cardiovasculare și aterogenetice constând în: dislipidemie, HTA, sindromul x metabolic sau plurimetabolic, diabet zaharat tip 2, hipogonadismul (glande sexuale reduse ca volum); tulburări digestive: stenoze și ciroza hepatică, litiaza biliară, apnee în timpul somnului; ortopedice: poliartroza, coxartoza, cancerogeneza; complicații cutanate - infecții micotice și bacteriene, piodermite. Obezitatea se asociază cu creșterea mortalității prin cancer colorectal, cancerul de endometru, de colecist, de col uterin, sân, ovare, la femei, iar la bărbați, prin creșterea incidenței cancerului de prostată. Obezitatea este considerată o a doua determinantă a masei osoase la adulți, apoi, la menopauză, în cazul femeilor. Să nu uităm și efectele psihologice: obezii au o imagine de sine negativă, dezvoltă complexe de inferioritate, care interferează negativ cu activitate profesională și socială.
- Este obezitatea “o boală fără leac”?
- Nicidecum. Este o boală cronică și necesită un tratament intensiv. Tratamentul obezității se face în funcție de valoarea IMC-ului de comorbidități și de factori de risc asociați. Astfel, se impun: reducerea ponderală, calitatea optimă a vieții, risc minim de îmbolnăvire. Menținerea pe termen nelimitat a greutății este cel mai important obiectiv.
- Ușor de spus, greu de făcut...
- Dar nu imposibil. Exercițiul fizic reprezintă principala modalitate de consum energetic, scăzând balanța energetică. Pentru eficiență, trebuie aplicat constant. Beneficiile activității fizice: favorizează controlul glucidic și lipidele serice. Este necesară colaborarea cu psihiatrul sau cu psihologul cu experiență în domeniu, deoarece, din punct de vedere psihiatric, obezitatea este privită ca o tulburare de alimentație. Terapia medicamentoasă poate fi de un real folos la pacienții care sunt bine motivați, dar întâmpină greutăți în atingerea țintei de 100%. Esențial pentru echilibrul energetic al organismului este să menținem o relație între aportul energetic și cheltuielile energetice. În practică se folosesc medicamente de tip amfetamine (efedrine).
- În ultima vreme, unii, dar, mai ales, unele recurg la fel de fel de operații, adesea, riscante, din câte se vorbește prin târg...
- Tratamentul chirurgical al obezității s-a născut din dorința găsirii unei soluții sigure, dar și de durată, care să ajute la menținerea scăderii în greutate, dar, mai ales s-a impus ca terapie de primă intenție la pacienții cu obezitate morbidă la care celelalte metode de terapie au eșuat, efectuându-se “chirurgie bariatrică”, constând în reducerea capacității gastrice sau diminuarea absorbțiilor intestinale. La fel, se practică “liposucția” (îndepărtarea masei adipoase prin absorbție), respectiv prin aspirație. În cazul obezității la adulți, numărul celulelor grase este aproape normal, dar mărimea lor este crescută. Acest fapt se întâmplă mai ales în a doua parte a vieții. În ce privește complicațiile și riscurile operației bariatrice, acestea constau - potrivit dr. Marius Fodor (chirurgie-drfodor.ro) - în: trombembolism pulmonar și complicații trombotice, complicații respiratorii, complicații cardiovasculare, hemoragia postoperatorie, fistula digestivă, hernii interne și ocluzii intestinale, refluxul gastroesofagian, deficiențe proteice, de vitamine și minerale, litiaza biliară, crize hipoglicemice, tulburări de natură neuro-psihică. Cu toate acestea, este de părere specialistul citat, chirurgia bariatrică rămâne unica metodă eficace de tratament a obezității.
