ARTHUR RIMBAUD (1854 - 1891) - ADORMITUL DIN VÂLCEA

E o vâlcea în care doinește-un pârâiaș,

Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă și sulfină,

Fâșii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaș,

Stă soarele. Mustește vâlceaua de lumină.

 

Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldat

Culcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădită

De frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.

Lumina plouă-asupră-i, din bolta împâclită.

 

Cu tălpile în iriși, el doarme, surâzând

La fel cum ar surâde un prunc bolnav, plăpând.

Mi-l leagănă, Natură, căci are frigu-n oase!

 

Nu-l tulbură mireasma. Cu mâinile pe piept,

Sărmanul doarme-n soare. Iar sub plămânul drept

Se cască două găuri roșcate și hidoase.

 

Sursa- https://lyricstranslate.com

Sursa foto - https://lewebpedagogique.com/lall/le-dormeur-du-val/

 

Lasă un comentariu