CĂRĂRI PIEZIȘE (XL) ȚIGANII

Cuvântul țiganului

După cum era îmbrăcat bărbatul și după lanțurile, ghiulurile și broșele de aur pe care le purta, mi-am dat seama că sunt foarte înstăriți. Fata, o țigancă de cinsprezece ani, era deosebit de frumoasă.

Auzisem și citisem despre unele obiceiuri țigănești care fixau nunta la înțelegerea părinților, despre arvunirea fetei de timpuriu, de la 8-10 ani, despre tranzacțiile cu bani și aur, încheiate cu mulți ani înainte de căsătorie.

Să-l pun la încercare pe țigan, mi-am zis, să văd dacă toate poveștile cu comercializarea căsătoriei la ei sunt adevărate.

- Ascultă, omule. Am un băiat, care locuiește la Paris. Are 30 de ani. Este inginer. Are o vilă cu zece camere, are două mașini, un iaht și este angajatul unei mari firme de aparate electronice. Uite ce-ți propun eu, să-mi dai fata ca noră. Îmi place cum arată. Este tânără și foarte frumoasă. Știe să scrie și să citească?

- Cum? mi-a răspuns mama ușor contrariată. Este elevă în clasa a 6-a, și-i o elevă bună.

- Foarte bine. Mi-o dai ca noră?

- Imposibil, mi-a răspuns tatăl fetei. Este arvunită.

- Adică cum este arvunită?

- Uite așa. Este arvunită. Am încheiat un contract cu tatăl băiatului și am stabilit că peste cinci ani băiatul lui și fata mea se vor căsători. Băiatul are acum numai 10 ani. Este prea tânăr pentru căsătorie, dar peste cinci ani va fi “copt” și-atunci vom face nunta. La mijloc sunt bani mulți și aur, pe care le pretind părinții băiatului, și-atât.

- Și cum, măi, Gabore, cum nu-mi dai fata? Eu îți ofer un băiat așa de bun, bogat, cu studii și serviciul la Paris, cu vilă și mașini. Cum dai tu cu piciorul la un asemenea noroc?

- Nu se poate. înțelegeți-mă. Cuvântul țiganului este cuvânt, și gata.

Mi-a plăcut fermitatea tatălui și am înțeles atunci legile lor de supraviețuire, aspre și implacabile.

(Va urma)

Dr. ONORIU I. CORFARIU

Lasă un comentariu