CALENDAR APICOL

Distribuie pe:

Septembrie este luna echinocțiului de toamnă, 23 septembrie, când ziua este egală cu noaptea, când în natură există o mare stabilitate atmosferică, când în zonele de deal și de munte, precipitațiile și umiditatea sunt reduse. Zilele sunt mai scurte, iar durata de zbor a albinelor scade. Sursele de cules, de asemenea. Nopțile devin mai reci, ca urmare albinele din familii încep să se retragă pe faguri cu puieți din mijlocul cuiburilor, iar spre sfârșitul lunii, puietul aproape că dispare din stup. Lucrările care se execută în această perioadă în stupină sunt următoarele: strâmtorarea și organizarea cuiburilor și a fagurilor cu puiet, miere și păstura rămase în familii în vederea iernării; încheierea, până la 15 septembrie, a completării cu rezerve de hrană necesară iernării familiei de albine; controlul calității mierii din faguri, în scopul verificării acesteia și identificării mierii de mană; începerea aplicării tratamentelor de toamnă pentru combaterea varoozei; unificarea familiilor și a roiurilor care nu s-au dezvoltat corespunzător și ocupă mai puțin de 3-4 faguri acoperiți compact de albine; alegerea fagurilor necorespunzători și topirea acestora; măsuri pentru prevenirea și combaterea furtișagului; înlocuirea mătcilor vârstnice și necorespunzătoare cu mătci tinere, provenite din rezerva stupinei; recondiționarea corpurilor, capacelor și fundurilor la stupii în care urmează să ierneze familiile de albine.

TÂRGUL NAȚIONAL AL MIERII, 16-18 SEPTEMBRIE

Ediția de toamnă a Târgului Național al mierii, organizată de ACA (Asociația Crescătorilor de Albine) din România, se va deschide vineri, 16 septembrie, ora 10, pe Platforma Apicola din Băneasa, București (Bdul Fiscului nr. 42, Sectorul 1). Cea de-a 24-a ediție a Târgului se va desfășura în perioada 16-18 septembrie 2022, fiind considerată un eveniment așteptat de apicultori și consumatorii de produse apicole. Peste 100 de expozanți vor oferi o gamă diversificată de produse apicole, derivate din acestea, suplimente nutritive, cosmetice... Apicultorii pot beneficia de stupi, componente, utilaje și echipamente apicole și produse pentru sănătatea albinelor și nutriție, cărți de specialitate... Din județul Mureș vor participa apicultori profesioniști. Mureșenii interesați de produsele apicole merită să-și programeze o excursie la acest Târg Național!

CURSURI DE CALIFICARE ÎN MESERIA DE APICULTOR

Și în acest an, SC Apicola SRL, Târgu Mureș, organizează, pentru cei interesați, cursuri de calificare în meseria de apicultor. Înscrierile se pot face în această perioadă la Magazinele Apicola din Târgu Mureș, Reghin, Târnavei, Sighișoara, la Sediul ACA Mureș și la Cercurile apicole din Târgu Mureș, Reghin, Târnavei, Sighișoara, Luduș, Bahnea. Informații suplimentare se pot obține la tel. 0265/26.72.87. Înscrierile se pot face în perioada septembrie - octombrie 2022.

Grupaj realizat de VASILE BOTA

Lasă un comentariu