Campanie umanitară “Încalță un copil, de toamnă”

Distribuie pe:

Există în continuare copii, în România anului 2022, care merg prin ploaie ori zăpadă în papuci de cauciuc sau în teniși găuriți, pentru că familiile lor nu le pot asigura o pereche de ghete, copii din centre de plasament care nu au mai primit un lucru nou niciodată. Fundația Zurli ajunge acolo unde oamenii nu își imaginează că există copii care au nevoie să fie văzuți și ajutați. În parteneriat cu Asociația Divers, și-au propus să încalțe de toamnă copii care de multe ori nu au cu ce să meargă la școală. Astfel, în cadrul campaniei “Încalță un copil, de toamnă”, mureșenii sunt invitați să cumpere și să doneze o pereche de încălțări noi pentru copiii care, în toiul iernii, poartă în picioare cârpeli de la frați sau de la părinți. Demersului sunt invitate să se alăture persoane fizice, juridice, companii. Pachetele trebuie să conțină doar lucruri noi, iar pe lângă o pereche de ghetuțe, oamenii sunt încurajați să pună și alte lucruri necesare unui copil: haine noi, groase, care să le țină de cald iarna (bluze, geci pantaloni, șosete, căciulă, fular, mănușă), o carte, o jucărie, rechizite pentru școală, articole igienico-sanitare (pastă de dinți, perie de dinți, săpun, șampon, gel duș...). Pachetele sunt așteptate până în 2 decembrie, la sediul Asociației Divers (Str. Avram Iancu Nr. 29, Tg.Mureș), zilnic, între orele 10-13, inclusiv sâmbăta, spunea Koreck Maria, președinte al Asociației Divers. De asemenea, domnia sa sublinia și că sunt acceptate donații pe tot parcursul anului pentru că tot timpul e nevoie.

Cei interesați pot obține mai multe informații la tel. 0265-31.17.27 și/sau office@divers.org.ro. Rezultatele campaniei pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Asociației Divers.

Campania “Încalță un copil” a mobilizat în primele ediții mii de oameni din țară și comunitățile de români din diaspora: organizatorii, cu ajutorul partenerilor lor, au reușit să strângă 25.000 de perechi de încălțări noi, pentru 25.000 de copii din toată România. La nivel național s-au derulat patru ediții, iar 2022 este al treilea an de când Asociația Divers este partener al campaniei.

Fondatoarea brandului Zurli, Mirela Retegan, își propune să încalțe, cu ghete noi, copiii care nici nu îndrăznesc să viseze la ghete sau haine noi.

Letiția Bota

Lasă un comentariu