Tg. Mureș găzduiește a doua ediție a Taberei Internaționale de Volei

Distribuie pe:

Câteva zeci de tinere jucătoare de volei din întreaga țară vor participa, în perioada 23-30 iulie, la Tg. Mureș, la cea de-a doua ediție a taberei de pregătire “International Volleyball CAMP”. În cadrul evenimentului, organizat de Clubul Sportiv Universitar Tg. Mureș, sportivele, cu vârste cuprinse între 14 și 21 de ani, vor avea ocazia să se antreneze, timp de o săptămână, sub directa îndrumare a unora dintre cei mai buni formatori de volei și preparatori fizici din lume. Activitățile taberei vor avea loc preponderent în Sala de Sport a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade”, dar și în cadrul incintei Hotelului Grant, locul de cazare pentru o parte dintre participanți.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu