Ciolacu: “Este evident că în sistemul bugetar trebuie o reformă. Aveți fraierul de serviciu care și-o asumă”

Distribuie pe:

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că în sistemul bugetar trebuie să fie făcută o reformă, având în vedere, între altele, că țara noastră are cei mai mulți ordonatori de credite din lume - circa 16.000, dar a subliniat că “nu va fi tăiat niciun salariu în România” prin aceste schimbări.

“Este evident că în sistemul bugetar trebuie să se facă o reformă. Trebuia să se facă această reformă de foarte mult timp. Am înțeles că nu și-a asumat-o nimeni. (...) Aveți fraierul de serviciu care-și asumă această reformă. Eu nu mai pot să accept să existe instituții paralele și, când ai crize, cum a fost criza cu centrele groazei, să constați că aveau aceleași atribuții cinci instituții și niciuna nu a făcut nimic și se călcau pe picioare (...) Nu va fi tăiat niciun salariu în România, dar nici nu pot să accept să te duci la serviciu, să fii șef peste niște posturi goale, vacante. (...) Marea majoritate, peste 70%, sunt bugetate. Eu nu pot să accept ca un ordonator de credite să vină la șeful lui, la director, să spună: «domle', a făcut niște economii extraordinare la anvelopa bugetară, la cheltuielile cu salariile». De fapt, nu a făcut nicio economie... Și să spună: «domnu' director, dacă tot am făcut economia asta - pe care nu am făcut-o - hai să o împărțim la sfârșit de an, să fie prima». S-a terminat, eu nu pot să accept un bugetar care câștigă peste 2.000 de euro, eu, Marcel Ciolacu, să-l alerg prin birou, să-l rog să mai ia și vouchere de vacanță. Voucherele de vacanță sunt pentru cei cu venituri mici, trebuie să existe o echitate socială”, a declarat Marcel Ciolacu, joi seară, într-o emisiune la România TV.

El a adăugat că România are cei mai mulți ordonatori de credite din lume.

“Vin și spun fără nicio rezervă, avem cei mai mulți ordonatori de credite din lume, fiecare ordonator de credite are în subordine director economic, serviciu de achiziții publice (...) Vă spun că avem 16.000 de ordonatori de credite în România, nu se poate așa ceva, nu se poate să ai 10 oameni și să fii ordonator de credit. Nu mai poate continua România în acest fel (...) Măi oameni buni, nu desființează nimeni niciun teatru, am văzut tot felul de știri, că se desființează bibliotecile ... Domle', nu poate fiecare bibliotecă, dacă are 12 angajați, să fie ordonator de credit. Domle', cuplați-vă sub un singur director general, care e ordonatorul de credite. (...) Nu mai poate statul să susțină (...) când ai niște semnale de alarmă, după pandemie, după împrumuturi de 200 de miliarde, după o datorie externă de aproape 50% (din PIB n.red.), pornită de la PSD de 35%, trebuie să fim corecți, că nu pot să decontez eu. Ai avut un deficit bugetar de 9,4%, lăsat de PSD la 2,7%. (...) Nu iubesc liberalii și sunt ferm convins că nici liberalii nu mă iubesc pe mine, dar în acest moment trebuie să ne ridicăm la nivelul așteptat de către români. Suntem niște oameni responsabili, avem datoria din oameni politici să ne ridicăm la nivelul de oameni de stat și să luăm deciziile corecte pentru România și pentru români”, a declarat premierul Ciolacu.

Acesta a subliniat că, din punctul său de vedere, România nu trebuie să piardă “ultimul tren” pentru a se dezvolta.

“Sunt provocări pe care trebuie să le înțelegem. Este ultimul tren al României de a adera la OCDE. Sunt lucruri mai importante decât Marcel Ciolacu, decât Nicolae Ciucă, decât PSD, decât PNL, sunt lucruri care țin de viitorul României și al românilor. Eu nu sunt un om iresponsabil... am multe defecte, nici Nicolae Ciucă nu este un om iresponsabil, sunt ferm convins că nici Emil Boc, nici domnul Bolojan, nici Sorin Grindeanu, nici Mihai Tudose, cred că și colegii noștri așteaptă o atitudine la nivelul acestor provocări. (...) Este ultimul tren de dezvoltare a României în interiorul Uniunii Europene, având securitatea României asigurată de către apartenența la NATO”, a mai afirmat premierul Marcel Ciolacu. (Agerpres)

Lasă un comentariu