SIMPOZIONUL NAȚIONAL “CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU” LA EDIȚIA A VIII-A

Distribuie pe:

În zilele de 20 și 21 septembrie 2023 s-a desfășurat la Târgu Mureș cea de-a VIII-a ediție a Simpozionului Național “Constantin Rădulescu-Motru”, organizat de Academia Română - Institutul de Filosofie și Psihologie “Constantin Rădulescu-Motru” București și Institutul de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Șincai” Târgu Mureș, în parteneriat cu: Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Târgu Mureș, Societatea Scriitorilor Mureșeni - Editura Ardealul și Liceul Tehnologic “Ion Vlasiu” Târgu Mureș.

Simpozionul a fost consacrat uriașei personalități a culturii române, Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957), filosof, psiholog, profesor universitar, academician, vicepreședinte și apoi președinte al Academiei Române (1938-1940), autor al unui sistem filosofic original denumit “personalismul energetic”.

Acad. Gheorghe Vlăduțescu, încadrat de: Eugeniu Nistor (dr.)

și Truța Ferencz Iozsef și Iacob Coman (st.)

Manifestarea cultural-științifică a debutat miercuri, 20 septembrie, între orele 12,00-20,00, când la sediul Editurii Ardealul din Târgu Mureș a avut loc primirea și apoi cazarea oaspeților, însă deschiderea festivă s-a desfășurat joi, 21 septembrie, începând cu ora 10,00, în sala de conferințe a Liceului “Ion Vlasiu” Târgu Mureș, prin cuvântările organizatorilor: cercetătorul științific principal I dr. Eugeniu Nistor, de la Institutul de Filosofie și Psihologie “Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, București, președintele proiectului cultural, și prof. Ramona Săndulescu, directoarea instituției-gazdă; tot atunci au rostit alocuțiuni: acad. prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu, Academia Română - Secția de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie, ec. Dorin Nistor - primarul Municipiului Sebeș, județul Alba, drd. Nadia Diana Arsin - directoarea Centrului Cultural “Lucian Blaga” Sebeș, conf. univ. dr. Iacob Coman - Facultatea de Teologie a Universității București și lector univ. dr. Marius Pașcan - Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” Târgu Mureș - Facultatea de Științe și Litere “Petru Maior”.Au fost citite mesaje de salut din partea: acad. prof. univ. dr. Mircea Dumitru - vicepreședinte al Academiei Române, președinte de onoare al Simpozionului, CS I / prof. univ. dr. Viorel Vizureanu, directorul Institutului de Filosofie și Psihologie “Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române / decanul Facultății de Filosofie din cadrul Universității București, iar salutul prof. univ. dr. Călin Enăchescu - prorector al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” Târgu Mureș, și al prof. univ. dr. Giordano Altarozzi - decanul Facultății de Științe și Litere “Petru Maior” din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” Târgu Mureș a fost transmis prin viu grai de lectorul univ. dr. Cezar Sigmirean, prodecan.

După o pauză de cafea, a urmat sesiunea de comunicări științifice “Psihologie și metafizică în opera lui Constantin Rădulescu-Motru”, la care - în moderarea acad. Gheorghe Vlăduțescu și conf. univ. dr. Bogdan Danciu - au susținut comunicări științifice adecvate temei: CS I dr. Eugeniu Nistor (Institutul de Filosofie și Psihologie “C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, București / UMFST Târgu Mureș - Facultatea de Științe și Litere “Petru Maior”): Câteva aspecte ale receptării operei filosofice a lui C. Rădulescu-Motru; conf. univ. dr. Iacob Coman (Facultatea de Teologie, București): Energie, persoană și vocație la Constantin Rădulescu-Motru; CS II / conf. univ. dr. Bogdan Danciu (Facultatea de Psihologie și Științele Educației - Universitatea “Spiru Haret” București / Academia Română - IFPAR București) și drd. Liliana Dumitrescu (Universitatea Politehnică București): Rolul ambientului în viziunea lui Constantin Rădulescu-Motru; CS II dr. Mihai-Ioan Micle, asistent de cercetare Georgeta Pedra (Institutul de

Filosofie și Psihologie “Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, București), psih. Andrei Popescu, colaborator extern: Teorii explicative privind modul prin care se generează experiența unei emoții; lector univ. dr. Marius Pașcan (UMFST - Facultatea de Științe și Litere, Târgu Mureș): Explorarea fundamentelor psihologice ale identității culturale românești în opera lui Constantin Rădulescu-Motru; prof. dr. Constantin Nicușan (Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Târgu Mureș): O schiță a personalității în viziunea lui Constantin Rădulescu-Motru; drd. Nadia Diana Arsin (Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu): Preocupări teatrale ale filosofului Constantin Rădulescu-Motru; preot dr. Cătălin Varga (drd. la Universitatea “Al. I. Cuza” Iași): Paradoxul ca filosofie a dezrădăcinării din firesc - o abordare interdisciplinară; prof. dr. Nicolae Victor Fola (Liceul Tehnologic Târnăveni): Politicianismul ca sociologie și degradarea statului român - în analiza lui C. Rădulescu-Motru; asis. de cercet. dr. Truța Ferencz Iozsef (Institutul de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Șincai” al Academiei Române Târgu Mureș): Constantin Rădulescu-Motru - contribuții la gândirea elitară românească.

Alte comunicări, aflate în program, urmând să fie publicate în revista Izvoare filosofice, fiind vorba de cele ale invitaților care au absentat de la manifestare din varii motive: CS I / prof. univ. dr. Viorel Vizureanu (Institutul de Filosofie și Psihologie “Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române / Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București): Coordonate culturale și religioase ale Iluminismului în Țările Române; CS I / prof. univ. dr. Cornel Sigmirean (Institutul de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Șincai” al Academiei Române Târgu Mureș): Transilvania și transilvănenii în opera lui Constantin Rădulescu-Motru; CS II / conf. univ. dr. Ștefan-Dominic Georgescu (Institutul de Filosofie și Psihologie “Constantin Rădulescu-Motru”): O posibilă întemeiere religioasă a psihologiei poporului român, de la Constantin Rădulescu-Motru la Lucian Blaga; conf. univ. dr. Maria Dorina Pașca (UMFST “George Emil Palade” Târgu Mureș): C. Rădulescu-Motru - întemeietor al primului laborator românesc de psihologie experimentală; trad. Gheorghe Vințan (președintele Asociației Culturale “Juan Ramón Jiménez și Lucian Blaga” Madrid, Spania): Constantin Rădulescu-Motru despre ideologia statului român: votul universal impus prin instinctul de conservare al neamului.

Nu au lipsit din programul acestei ediții lecturile publice ale membrilor și colaboratorilor Filialei Târgu Mureș a Uniunii Scriitorilor din România, în moderarea poetului și eseistului Iacob Coman. În final, juriul Simpozionului, avându-l președinte pe acad. prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu, a decernat diplomele de excelență participanților care au avut contribuții științifice valoroase la această ediție. Comitetul științific al manifestării a fost alcătuit din: acad. prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu, acad. prof. univ. dr.

Mircea Dumitru, CS I / prof. univ. dr. Viorel Vizureanu, CS I / prof. univ. dr. Cornel Sigmirean; iar membrii Comitetului de organizare: CS I dr. Eugeniu Nistor (președinte), conf. univ. dr. Iacob Coman, trad. Rozalia Cotoi.

Partenerii media în proiect au fost cei tradiționali, ca și la edițiile anterioare: TVR Târgu Mureș, Studioul Radio România Târgu Mureș, revistele: “Dacica Latinitas” din Madrid (Spania), “Revista de filosofie” (București), “Izvoare filosofice”, “Târnava” (Târgu Mureș), “Caietele Blaga”, “Pașii Profetului” (Sebeș-Alba), cotidianul “Cuvântul liber”, din Târgu Mureș; iar reporteri speciali invitați la eveniment fiind: Angela Precup (TVR Târgu Mureș), Margareta Pușcaș (Radio România Târgu Mureș) și Ileana Sandu (Ziarul “Cuvântul liber”).

Însă, cea de-a VIII-a ediție a Simpozionului Național “Constantin Rădulescu-Motru” nu s-ar fi putut desfășura în condiții optime fără sprijinul sponsorilor: Agenția de Turism “Adonis” Târgu Mureș, avându-l director pe Ioan Ceușan, și omul de artă și cultură Iacob Coman.

CRONICAR

Lasă un comentariu