Naționala de fotbal feminin a României, parcurs dezastruos în Nations League

Distribuie pe:

Naționala de fotbal feminin a României a încheiat pe ultimul loc în grupa cu numărul 2 a ligii B în Women's Nations League. “Tricolorele” au suferit un nou eșec pe teren propriu, în fața Croației, scor 1-0. Golul jucătoarelor croate a venit în minutul 81, Rudelic a marcat golul victoriei pentru Croația. România a încheiat astfel pe ultimul loc într-o grupă completată de Slovacia și Finlanda. Finlanda a terminat grupa pe primul loc, fără înfrângere, cu un total de 16 puncte din 18 posibile, Croația a terminat pe doi, cu nouă puncte, iar Slovacia a încheiat pe trei, cu opt puncte. România s-a clasat pe ultima poziție cu un golaveraj dezastruos, un singur gol marcat și 11 încasate. Singurul punct bifat de “tricolore” a venit în partida de acasă, cu Slovacia, scor 0-0. Echipa antrenată de Cristian Dulca nu a reușit să obțină niciun succes în cele șase meciuri disputate. Cea mai grea înfrângere a venit în partida din deplasare, cu Finlanda, 6-0 a fost scorul în favoarea nordicelor. Astfel, România a retrogradat în Liga C din UEFA Women's Nations League.

LPF a anunțat echipa etapei din Superliga

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Iată cum arată echipa ideală a etapei a 18-a: PORTAR / Lukas Zima (Petrolul Ploiești) - datorită intervențiilor portarului ceh, ploieștenii și-au continuat seria meciurilor fără înfrângere; FUNDAȘI / Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova) - a depus un efort consistent în cele 81 de minute în care s-a aflat pe teren, reușind să impună respect; Gabriel Mutombo (FC Botoșani) - o prestație sigură. A câștigat majoritatea duelurilor în care a fost implicat; Raul Da Silva (Universitatea Craiova) - experimentatul fundaș brazilian a făcut un joc solid în centrul defensivei Universității Craiova; Miguel Gomes Silva (Oțelul Galați) - a fost la înălțime! A oprit orice încercare adversă de a pătrunde pe flancul său; MIJLOCAȘI / Eric Omondi (UTA Arad) - introdus la pauză, s-a dovedit a fi o mutare inspirată, asta deoarece a contribuit la ambele reușite ale arădenilor; Juri Cisotti (Oțelul Galați) - este un jucător exponențial în sistemul gândit de Dorinel Munteanu, pe lângă golul marcat, a dominat centrul terenului; Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj) - căpitanul Universității Cluj și-a trecut în cont o nouă pasă decisivă, a patra din acest sezon; ATACANȚI / Marius Ștefănescu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - grație dublei reușite de el, covăsnenii au luat trei puncte extrem de importante în lupta pentru un loc în play-off; Rivaldinho (Farul Constanța) - Al doilea joc la rând în care a marcat. În plus, a reușit și o pasă decisivă; Constantin Budescu (Farul Constanța) - responsabil cu spectacolul, a marcat și a oferit un assist de clasă; ANTRENORUL ETAPEI / Dorinel Munteanu (Oțelul Galați) - după titlul câștigat la finele sezonului 2010-2011, fostul mare internațional scrie din nou istorie cu Oțelul, pe care a luat-o din eșalonul al treilea, a promovat-o în al doilea, apoi în Superligă, competiție în care impresionează, iar ultimul rezultat, victoria pe terenul liderului, a venit să confirme jocul bun prestat de gălățeni cu precădere în deplasare, unde sunt neînvinși.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu