După cum bine știm, îndrăgitul actor Florin Piersic a avut de trecut o cumpănă mare, a fost la o răscruce a vieții sale, iar presa scrisă, cea virtuală, precum și televiziunile ne-au ținut la curent cu problemele de sănătate, evoluția și progresele făcute de marele actor, cu turle și trâmbițe, cu lux de amănunte.
A fost o mobilizare de amploare la toate nivelurile... medical, guvernamental și social pentru ca toate să meargă bine, pentru ca omului Florin Piersic să-i fie acordate cele mai bune îngrijiri, să beneficieze de cele mai bune intervenții și tratamente sub atenta supraveghere ai unor medici renumiți. Lucru absolut lăudabil.
Binențeles, ne alăturăm și noi urărilor de bine către maestrul Florin Piersic și îi dorim viață lungă și multă sănătate
Una din întrebările la care nu am găsit răspuns este de ce acest “comandament”, aceste desfășurări de forțe nu se mișcă și în cazul unui copil anonim, bolnav, ai cărui părinți, după ce au vândut tot ce puteau vinde, după ce au folosit toate creditele posibile, ajung să apeleze la mila publică, deschizând un cont, în care speră să se mai adune cele 10.000 de euro care mai sunt necesare pentru o operație în străinătate, operație care ar putea salva viața acelui copil inocent.
Avem formate comisii pentru ajutorare în caz de inundații, în caz de calamitate, în general, avem fonduri pentru fermieri a căror recoltă a fost atacată de un gândac sau de secetă, avem fonduri și bani pentru ajutorarea horticultorilor, a celor care nu și-au putut vinde porcii sau castraveții... dar avem, oare, comisii și fonduri pentru ajutorarea copiilor loviți nedrept și foarte devreme de viață, care au înțeles mult prea devreme suferința, frustrările și care așteaptă tăcuți, cu ochii plini de durere și neputință, un miracol care, uneori, se înfăptuiește... prea târziu?
Unde e suportul statului pentru aceste vieți care au nume, dar nu și renume? Unde e mediatizarea acestor cazuri? Unde e suportul Bisericii, indiferent dacă e Ortodoxă, Catolică, Reformată sau de alt rit? Unde suntem noi?
Toți suntem bucuroși pentru faptul că Florin Piersic se simte mai bine. E o luptă a unui om cu boala și ne bucurăm ca pentru fiecare alt om, ca pentru fiecare suflet.
Fiecărui copil suferind ignorat de instituțiile care pot să ajute, de presă, de noi, îi luăm dreptul de a trăi. Oricare dintre ei poate fi un viitor lider, un viitor Einstein, un om înțelept, un doctor sclipitor sau un muncitor deosebit și chiar dacă va deveni doar un om care se va pierde în griul vieții, nu avem să îi refuzăm dreptul dat de Dumnezeu la viață doar pentru că... nu e la fel de important ca alții.
Ideea e că pentru șansa la viață nu e nevoie de renume, de un trecut colorat și glorios. În fața lui Dumnezeu toți suntem egali, doar că pentru unii, încercările încep foarte devreme și sunt mult mai mari decât ne putem noi imagina.
Guvernul, forurile abilitate, presa ar trebui să se mobilizeze mai mult, să fie acolo unde e nevoie de ajutor, fie că e vorba de Ionel de 7 ani, de Vlad de 2 ani, care nu au cu ce să impresioneze... încă..., și să regândească echilibrat și echidistant prioritățile, să acorde ajutor celor care ar putea să ne scrie viitorul, dacă le dăm o șansă.
Antonela Dumitrache
