Pentru sărbători în siguranță, produsele pirotehnice, în atenția polițiștilor mureșeni

Distribuie pe:

Ieri, 20 decembrie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș , a avut loc o conferință de presă cu tema „Produse pirotehnice".

Au fost prezenți comisar șef de poliție Rădulescu Cătălin - adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, subcomisar de poliție Lucian Roiban - Șeful Serviciului Arme, Explozivi Și Substanțe Periculoase și inspector principal de poliție Botezatu Pop Paul Marian - împuternicit, șef al Biroului Combaterea Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică.

Conform legislației în vigoare, persoanele fizice nu pot confecționa, deține, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operațiune cu articole pirotehnice din categoriile 2-4, P.2 și T.2 . Acestea pot deține și folosi articole pirotehnice din categoria 1/F1 tot timpul anului, dar nu le pot confecționa, importa sau comercializa. Acestea prezintă un risc foarte scăzut (exemple: focuri bengale, chibrituri bengale, bețișoare bengale, pocnitori de Crăciun etc.)

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Persoanele juridice au obligația de a obține autorizația din partea inspectoratului teritorial de muncă și de la inspectoratul județean de poliție pe raza cărora își desfășoară activitatea, pentru a putea deține, comercializa, transporta și folosi articole pirotehnice.

Acțiuni împotriva celor care doresc să obțină venituri în mod ilicit

Deținerea și comercializarea articolelor pirotehnice neautorizate constituie contravenție. În această perioadă, IPJ derulează activități împotriva persoanelor care doresc să obțină venituri în mod ilicit. ,,Rugăm populația să ne semnalizeze dacă întâlnește astfel de cazuri. Acționăm cu fermitate pentru a identifica astfel de persoane și a confisca produsele deținute ilegal", spunea subcomisar de poliție Lucian Roiban - Șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

25 de societăți comerciale autorizate în județul Mureș

Operațiuni cu articole pirotehnice în județul Mureș sunt autorizate să efectueze 25 de societăți comerciale, dintre care zece societăți sunt autorizate să comercializeze articole pirotehnice din categoria F1, spunea subcomisar de poliție Lucian Roiban - Șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Domnia sa adăuga: ,,Cu ocazia activităților desfășurate în cadrul planului de acțiune „FOC DE ARTIFICII 2016/2017", în perioada sărbătorilor de iarnă precedente, pe raza județului Mureș au fost constatate un număr de 36 infracțiunii, fiind identificată și ridicată în vederea confiscării cantitatea de 150 kg obiecte pirotehnice în valoare aproximativă de 5500 lei. Până în prezent au fost constatate 13 infracțiuni pe acest domeniu, fiind identificată și ridicată în vederea confiscării cantitatea de 4 kg obiecte pirotehnice, în valoare aproximativă de 500 lei și aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 2 500 lei".

Informarea elevilor și cadrelor didactice

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, prin Compartimentul de Analiză Și Prevenire a Criminalității, a desfășurat, în această perioadă, opt acțiuni de informare, prin care 282 de tineri au aflat ,,Cum înfrumusețăm sărbătorile de iarnă în mod legal". De asemenea, a fost transmis Inspectoratului Școlar Județean Mureș un material informativ pe această temă, pentru ca măsurile de siguranță să ajungă la cât mai mulți elevi prin intermediul cadrelor didactice.

 

Lasă un comentariu