CUM SE PLĂTESC INDEMNIZAȚIILE DESTINATE SALARIAȚILOR ȘI ANGAJATORILOR

Distribuie pe:

În ședința din 28 august 2020, Guvernul a aprobat procedura de decontare și plată a indemnizațiilor destinate angajaților și angajatorilor și de stimulare a creșterii ocupării forței de muncă, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, astfel:

Pentru acordarea indemnizației pentru timpul redus de muncă al salariaților - Angajatorii trebuie să depună cereri la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă din raza în care își au sediul social, în luna curentă pentru plata indemnizației din luna anterioară și după plata impozitelor și contribuțiilor.

Cererile vor fi însoțite de o declarație pe propria răspundere, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor de aplicare a reducerii timpului de muncă și de decontare a indemnizației, precum și de lista persoanelor pentru care se solicită decontarea.

Pentru acordarea indemnizației profesioniștilor definiți de Codul civil - Cererile se depun la agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială în raza cărora își au sediul social, în luna curentă pentru plata indemnizației din luna anterioară.

Fiecare cerere va fi însoțită de copia actului de identitate și de o declarație pe propria răspundere.

Guvernul a stabilit ca ambele măsuri să se aplice până la data de 31 decembrie 2020.

Pentru sumele acordate beneficiarilor de lucrări care utilizează forță de muncă zilieră - Cererile vor fi făcute de beneficiarii de lucrări și depuse la agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială în raza cărora își desfășoară activitatea sau își au sediul social, în luna curentă pentru plata sumelor din luna anterioară.

Pe lângă cerere, va fi depusă și lista zilierilor beneficiari, care va fi verificată de agenția pentru plăți și inspecție socială, cu sprijinul inspectoratului teritorial de muncă.

Atenție! Decontarea sumelor se va face numai pentru zilierii care se regăsesc în Registrul electronic de evidență a zilierilor.

Pentru sumele acordate angajatorilor pentru angajații cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de până la 3 luni - Angajatorii depun cereri la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au sediul social, în luna curentă pentru plata indemnizației din luna anterioară și după plata impozitelor și contribuțiilor aferente.

Cererile vor fi însoțite de o declarație pe proprie răspundere, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor, și de lista persoanelor pentru care se solicită decontarea sumei, această listă urmând să fie verificată de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, prin consultarea Registrului general de evidență a salariaților.

Aceste măsuri, prevăzute de OUG nr.132/2020, se aplică pentru o perioadă de 3 luni, la alegerea angajatorului (beneficiarului de lucrări), dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

Executivul a stabilit ca, pentru decontarea acestor indemnizații, documentele să fie depuse în format electronic, prin completarea modelelor de cereri și a formularelor electronice disponibile pe platforma gov.ro sau în format letric. În cazul zilierilor, documentele pentru acordarea sumelor vor fi depuse numai în format electronic.

Decontarea sumelor se va face în cel mult 10 zile de la data depunerii cererii și a documentelor justificative, după plata impozitelor și contribuțiilor, în cazul angajatorilor care apelează la măsura de reducere a timpului de muncă pentru lucrările sezoniere.

***

Modelele documentelor urmează să fie aprobate prin ordin al ministrului Muncii și Protecției Sociale, în cel mult 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărârii de Guvern. (L.P.)

 

Lasă un comentariu