Întâlnirile ruso-americane, niciodată n-au fost de bun augur


Categorie: Editorial
|
19-07-2018
Nr: 135
|
Autor: IOAN CISMAȘ
|

Era la modă, în vechime, proverbul care a dăinuit peste vreme „Să te temi de greci chiar și atunci când oferă daruri". Cam același lucru se întâmplă în zilele noastre cu rușii și americanii, atunci când mai-marii lor stau la taclale „tete-a-tete" chiar și la Helsinki, orașul simbol al păcii, unde, în 1975, s-a semnat celebrul Act final, acord între țările europene, cu participarea Uniunii Sovietice, SUA și Canadei, în care, toate la un loc, prin înscrisul acestui document, și-au reafirmat dorința de a trăi în continuare, în liniște și pace, pe baza respectului reciproc, a neamestecului în treburile interne și a inviolabilității frontierelor.

De unde această lipsă de încredere în cei doi? Din istoria ultimilor 75 de ani, care au marcat întâlnirile de la Teheran (noiembrie 1943), de la Yalta (februarie 1945), Malta (2-3 decembrie 1989).

Atunci, în noiembrie 1943, la Teheran, cei trei: Stalin, Roosevelt și Churchill, au căzut de acord pentru împărțirea lumii în sfere de influențe, iar la Yalta, în 1945, când soarta războiului era pecetluită, au și împărțit-o efectiv, prin celebrul bilețel al lui Churchill remis lui Stalin, și aprobat de președintele american Roosevelt. Conform acestuia, România urma să fie 90 la sută sub influență sovietică și doar 10 la sută occidentală, lucru ce s-a și întâmplat la 9 martie 1945, odată cu instaurarea Guvernului prosovietic Petru Groza. Procente diferite au avut și celelalte țări ce urmau să devină comuniste: Grecia 90 la sută occidentală și 10 la sută sovietică, Polonia 100 la sută sovietică, Ungaria și Iugoslavia 50/50 la sută, Bulgaria 75 la sută sovietică și 25 la sută occidentală, aspecte care s-au și văzut în evoluția ulterioară a acestor state. Bunăoară, liberalismul care se simțea în viața popoarelor maghiar și iugoslav îl puneam pe seama „curajului și bărbăției" liderilor acestora. În realitate el a corespuns acelor înțelegeri de la Yalta din 1945.

De asemenea, nu trebuie uitată, tot de atunci, drama poporului grec, care, în mare parte, dorea sincer să urmeze calea sovietică a sistemului de guvernare, motiv pentru care acolo s-a și declanșat un sângeros război civil, după încheierea celui mondial. Un sacrificiu în zadar pentru că ei erau vânduți deja occidentului prin acel procent de 90 la sută. Și mare a fost dezamăgirea comuniștilor greci, care, atunci când în toiul luptelor interne au cerut sprijinul lui Stalin pentru a-și adjudeca victoria, acesta le-a spus-o textual: „Vedeți-vă de treabă".

Comunismul de după cel de-Al Doilea Război Mondial, în Europa și celelalte țări ale lumii n-a fost altceva decât concesia pe care Statele Unite și Anglia, adică Roosevelt și Churchill au făcut-o lui Stalin, pentru aportul și sacrificiul deosebit al sovieticilor la victoria asupra lui Hitler. Aici trebuie remarcat faptul că, fără intervenția masivă a sovieticilor pe frontul de vest, desfășurat în Belgia, Munții Ardeni, din iarna lui 1944-1945, războiul era pierdut de aliați, sau, în cel mai bun caz, prelungit încă multă vreme.

După 44 de ani de separatism, a fost rândul președintelui George Bush senior, al americanilor, și al lui Mihail Gorbaciov, al sovieticilor, să decidă căderea comunismului pe motiv că el devenise un non sens. Acest lucru s-a întâmplat cu ocazia mai multor întâlniri din deceniul '80 al secolului trecut, dintre care, cea din 2-3 decembrie 1989 de la Malta, de la bordul navei de război sovietice „Maxim Gorki", a fost decisivă. Acolo s-a decis încheierea Războiului Rece și căderea comunismului, (în particular, suprimarea lui Ceaușescu), decretându-se totodată încetarea frecușurilor rezultate de aici între cele două sisteme și cele două superputeri, dând speranțe de mai bine păcii și înțelegerii între popoare.

Nu știm în ce măsură unul l-a păcălit pe celălalt, ori s-au păcălit între ei, dar declarațiile lor de atunci, la cald, păreau de bună intenție, amândoi lideri vorbind elogios de un pas crucial în întărirea păcii și a bunei înțelegeri între popoare, despre perspective uriașe în dezvoltarea omenirii.

Ce s-a ales din toate acestea vedem cu toții. De fapt, acest pact n-a fost altceva decât un nou început pentru redefinirea sferelor de influență, pentru extinderea controlului asupra lumii. Evenimentele din 1989, declanșate în urma acestor înțelegeri, a avut drept rezultat imediat înlocuirea Războiului Rece cu Războiul Cald, a frecușurilor amenințătoare propagandistic cu zăngănitul armelor și, trebuie să recunoaștem că, niciodată în acești 74 de ani care s-au scurs de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, pacea și securitatea internațională n-au fost așa de mult amenințate. Primul sacrificiu l-au dat fostele țări socialiste prin mai mult sau mai puțin sângeroasele schimbări de regim, dintre care România a fost cea mai afectată, atât prin uciderea foștilor conducători, cât și prin numărul mare de morți în toiul evenimentelor. Au urmat apoi deschiderea de noi teatre de luptă în diferite zone ale mapamondului pentru acapararea de resurse (Egipt, Libia, Irak, Siria și Afganistan), cât și extinderea terorismului care continuă să facă numeroase victime. În același timp, au început să ridice vocea popoarele agresoare prin tradiție ca: Rusia și Ungaria, mai puțin Germania, care încep să tulbure apele, amenințând stabilitatea granițelor, consfințită în Actul Final de la Helsinki de acum 43 de ani. Evenimentele, rod al instabilității instalate, au început să apară. Kosovo a fost rupt din trupul Serbiei, iar Crimeea, din cel al Ucrainei. În Republica Moldova continuă să staționeze masiv trupe rusești, iar Ungaria nu slăbește din ochi Transilvania, pe care o vrea oricum, numai românească să nu fie. Și exemplele ar putea continua.

Pentru că viața a demonstrat că întâlnirile liderilor acestor două superputeri nu aduc nimic bun pentru ceilalți, e firesc să ne întrebăm ce va fi după acest recent Helsinki. Părerea noastră este: nimic deosebit, mai ales la noi, în Europa. Punctele fierbinți ale mapamondului de care ei sunt direct interesați sunt ascensiunea Chinei, Indiei și Japoniei, apoi evenimentele din Siria, Iran și Afganistan. Este posibil să fi atins, în treacăt, în discuții, Baza americană de la Deveselu, din România, care stă ca un ghimpe în gâtul lui Putin, dar mai mult, nu.

Adevăratul motiv pentru care a fost realizată această întâlnire este problema implicării Rusiei în alegerile prezidențiale din Statele Unite, în 2016, motiv pentru care președintele Donald Trump are probleme nu numai cu opoziția, ci și cu justiția și chiar cu ai lui republicani. Acesta a fost, de fapt, nodul gordian al întâlnirii și al discuțiilor, celelalte teme fiind introduse colateral pentru a estompa realitatea. Pentru acest lucru, și mai ales că intervenția la alegeri a fost în favoarea lui Trump, acesta n-ar fi avut niciun motiv „să se ia de piept" cu Putin, la Helsinki. Teama pe care ne-a indus-o evenimentul este că președintele Trump, ar putea deveni, din acest moment, șantajabil, în raport cu Putin. Dacă nu acum, în viitor, ceea ce înseamnă că el ar înclina să cedeze unor dorințe ale acestuia, în privința situației țării noastre străjuită de neprieteni, atât în Est, cât și în Vest , dintre care cel mai periculos este Putin însuși. Prin această atitudine ostilă românilor și României, el nu face altceva decât să continue o tradiție a vechilor țari, care în decursul istoriei ne-au purtat mereu sâmbetele, și numai faptul că, secole de-a rândul, am fost vasali turcilor, am scăpat să fim înghițiți de această mare slavă care ne înconjoară, realizându-se, prin eliminarea noastră, acea uniune a panslavismului de la est la vest și de la nord la sud, atât de mult visată. Iar ocuparea și anexarea Basarabiei (1812), s-a datorat tocmai unui moment de slăbiciune al Imperiului Otoman, care a pierdut un război cu Rusia.

Pentru a ne pune la adăpost de evenimente grave și de nedorit, noi, românii avem o singură soluție. Să-i lăsăm în pace pe ruși și să ne ținem cu dinții de americani. Ei sunt scutul și nădejdea noastră. Altfel, marele și nesătulul Urs, nu ne va ierta și, când va fi momentul, ne va înghiți, cu fulgi cu tot. E în firea lui și n-avem ce face, iar ortodoxismul nostru, de care facem atâta caz, îi va ajuta pe ruși să ne înghită, ca pe o provincie roditoare, apoi să ne desființeze. Atunci cum rămânem cu strămoșeasca vitejie, cu multimilenara noastră vechime traco-geto-dacică aici, la Gurile Dunării, până la marea cea Mare, și în toată zona centrală a Europei?

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval