FAKE NEWS - MINCIUNĂ, DEZINFORMARE, MANIPULARE


Categorie: Comentariu
|
05-11-2020
Nr: 212 (7.921)
|
Autor: MIHAI SUCIU
|

Indiferent de conținutul informației, obiectivitatea și exactitatea sunt condiții obligatorii, linii de forță ale informației. “Noi oglindim viața, realitatea, - nota Geo Bogza - dar și oglinzile sunt de mai multe feluri. Să căutăm să fim cât mai mult cu putință oglinzi venețiene”.

Conjugând valoarea de informare cu valențele formative ale informației, un pionier al presei românești din veacul al XIX-lea, Aaron Florian, definea știrea în limbajul vremii, dar în spiritul teoriei presei: “Orice aflare sau născocire nouă ce au făcut duhul omenesc (...) prin care să-și împodobească mintea”, la unitate de gândire cu întemeietorul primului teatru românesc, boierul Văcărescu - “... podoabe minții voastre dați...”.

La polul opus, G.W. Johnson dă mână liberă, libertate neîngrădită de selecție, presei, considerând știre de presă “...ceea ce redacția decide că poate fi publicat”. Subiectivismul gazetarului contra obiectivității statuate de jurnalismul modern? Presa postmodernă va profita din plin de asemenea teoretizări generoase, permisive. De unde se vede că noile linii de forță ale Mediei postmoderne nu au apărut brusc; insinuate treptat, beneficiind și de suport teoretic.

Distorsionarea informației autentice se poate datora și incompetenței sau superficialității autorului, după cum poate fi cauzată și de presiunea timpului. Și mai gravă este măsluirea, trucarea realității în funcție de interese, fie redacționale, fie extraredacționale. Mai nou, spre a-i conferi credibilitate și autoritate, o astfel de știre este plasată pe seama surselor. În multe situații, acestea sunt inexistente sau necredibile. Cel care primește informația pe surse profită de lipsa obligativității de a-și dezvălui sursa, cel mult în instanță, situație acceptată prin consens tacit. Surse sigure!, declară, sentențios, fără drept de apel, moderatorul, stăpân discreționar al adevărului (măsluit), incapabil să-și susțină cu informație corectă demersul publicistic, sau în situația în care acceptarea adevărului i-ar răsturna scenariul, anulându-i scopul prestabilit de a intoxica. Moderatorului unei emisiuni, ajuns în această situație, îi sar în ajutor și invitații - “părerologi”, deținători la rândul lor ai adevărului absolut - , de regulă, cam aceiași, plimbați de la o televiziune la alta, “...pe post de moaște analitice”, după cum remarcă, ironic, ziaristul Grigore Cartianu.

Ne situăm în zona periculoasă a manipulării, prin dezinformare (risc sesizat și sintetizat de scriitorul Mark Twain: “Ce ușor este să-i faci pe oameni să creadă o minciună și ce greu e să le-o scoți din cap!”), în care nu mai e vorba de infotainement (trimitere spre showbusiness), ci de război perfid, prin cunoașterea perfectă a puterii informației - armă de cel mai mare calibru - și mânuirea dibace a acesteia în misiuni diversioniste (există școli militare care pregătesc ofițeri activi arma informații). Armă sau/și marfă, prin anularea criteriului veridicității, informația își reneagă menirea de a informa corect și de a îndeplini o funcție civică benefică. Un război prea mare, depășind capacitatea de foc a “Asociației Consumatorilor de Media din România”, fără a subaprecia bunele intenții ale acestui segment al societății civile. Procesarea informației poate fi comparată cu prepararea alimentelor moderne, cu numeroși aditivi, mai mult sau mai puțin dăunători sănătății omului. În bucătăria mediatică, informației brute i se adaugă ingrediente, mirodenii. Ambalată în staniol lucios, spre a-i conferi aspect comercial, este servită, potolind foamea de informație. În rețeta televizuală, consumatorul nu trebuie să facă absolut nimic, doar să îngurgiteze și să savureze.

“Marele public s-a pasionat pentru evenimente extraordinare, care întrerup monotonia vieții cotidiene” constată George Weil, pledând totuși pentru echilibru și neadmițând derogarea de la liniile de forță ale informației: obiectivitatea și exactitatea, trăsături care, în cazul unei publicații, sunt echivalente cu virtutea pentru o femeie. Dar ce mai înseamnă virtutea în vremuri postmoderne?! În răstimp scurt, Media și-a pierdut nu doar pudoarea, ci și principiile apărate cu fermitate, timp de secole. Și chiar simțul măsurii: “ziarele sunt incapabile, se pare, să discearnă între un accident de bicicletă și colapsul civilizației”, șarjează George Bernard Shaw.

“Știri atât de neadevărate, încât par reale!” se autoflatează prezentatorii “Fabricii demente” de la Radio 21, dând cu tifla deontologiilor. “Știri din neștire”, adaugă aceiași. Chiar dacă suntem de acord cu demența lor, nu putem accepta și neștirea (cel mult, ortografiat ne-știre!), demersul fiind pe deplin conștient, iar procesul de elaborare laborios. Și nociv.

“... spectacolul știrilor de televiziune amuză, dar nu informează” observă N. Postman, evidențiind pericolul sau neșansa de a oculta informația autentică și, mai mult - sau mai rău! - “... ne pierdem simțul a ceea ce înseamnă bine informat”, apărând și riscul confundării științei cu neștiința. Decodat, adevărul mediatic, o exprimare eufemistică, diplomatică, își are termen propriu, mai mult antonim decât sinonim, în plan etic: minciună, dezinformare, manipulare.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval