Miercuri s-au împlinit 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, care a curmat peste 1.500 de vieți și care s-ar putea repeta în orice moment, chiar cu magnitudine mai mare și nu doar în zona seismică Vrancea.
Cutremurul din 1977 s-a produs la ora 21.23 și a fost resimțit în toată zona Balcanilor. A avut o magnitudine de 7,2, fiind al doilea cel mai puternic cutremur înregistrat în România în secolul XX, după seismul din 10 noiembrie 1940, situat pe locul al patrulea în topul seismelor produse la noi în ultimii 200 de ani. Epicentrul a fost în Munții Vrancea, la o adâncime de 94 km.
Bilanțul victimelor și pagubelor materiale a fost impresionant. 1.578 de persoane și-au pierdut viața, strivite sau asfixiate sub dărâmături, din care 1.424 în București. A fost cel mai violent fenomen natural ce a lovit România în secolul al XX-lea, din punctul de vedere al pierderilor umane. Numărul total al persoanelor accidentate s-a ridicat la 11.300, iar 32.900 de clădiri au fost grav avariate sau distruse. Imediat după seism, circa 35.000 de familii au rămas fără adăpost. Circa 760 de unități economice au fost afectate. Pierderile economice înregistrate s-au ridicat la aproximativ două miliarde de dolari, cifră neconfirmată de autoritățile vremii. Un raport amănunțit al distrugerilor pe care le-a provocat cumplitul dezastru nu a fost dat publicității.
Capitala a fost cea mai afectată: s-au prăbușit atunci zeci de clădiri. În centru au dispărut blocurile Scala, Continental-Colonadelor, Dunărea, Casata, Nestor. Din cele 33 de clădiri înalte prăbușite atunci, 28 erau construite înainte de 1940. În afară de Capitală, cele mai afectate județe au fost cele situate în proximitatea Bucureștiului: Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Vaslui, Iași, Galați și Buzău. Orașul Zimnicea a trebuit refăcut în totalitate.
Printre personalitățile care și-au pierdut viața atunci, s-au aflat Toma Caragiu (21 august 1925 - 4 martie 1977), Doina Badea (6 ianuarie 1940 - 4 martie 1977), Alexandru Bocăneț (15 februarie 1944 - 4 martie 1977), poeta Daniela Ecaterina Caurea (7 iulie 1951 - 4 martie 1977), Mihaela Mărăcineanu (mezzosoprană, solistă a Operei Române din București), prozatorul Alexandru Ivasiuc (12 iulie 1933 - 4 martie 1977), Anatol E. Baconsky, poet, teoretician literar, scriitorul Mihai Gafița. Corneliu M. Popescu, cel mai apreciat traducător al operei eminesciene în limba engleză, scriitorii Mihail Petroveanu, Veronica Porumbacu, Nicolae Vatamanu și Viorica Vizante, actrița Eliza Petrăchescu, tânărul pianist și compozitor de geniu Tudor Dumitrescu, lingvistul și istoricul literar Ioan Siadbei, cântăreața Filofteia Lăcătușu, scenograful Liviu Popa, fizicianul Florin Ciorăscu. Pe lângă pierderile de vieți omenești, cutremurul a produs și dispariția multor monumente de arhitectură, pretext convenabil regimului comunist pentru a demola o serie de clădiri considerate incomode.
Institutul Național pentru Fizica Pământului (INCPFP) precizează că România este o țară cu potențial seismic ridicat, iar un cutremur cu magnitudine mai mare de 7 se poate produce în orice moment, în Vrancea, la adâncimi între 60 și 180 km, însă aceasta nu este singura zonă în care pot avea loc seisme cu potențial distructiv.
Situația din acest moment poate fi considerată mai gravă decât în 1977, spune, la Europa Liberă, inginerul Matei Sumbasacu, co-fondator al Re:Rise - Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic: “La 44 de ani după cutremurul din '77 suntem aproape în aceeași situație ca după cutremur. Avem mii de clădiri vulnerabile în București și nu numai. După 44 de ani, clădirile care au fost afectate în 1977 au rămas neconsolidate; câteva dintre ele au fost doar peticite imediat după cutremur, până s-au sistat absolut toate consolidările în iulie-august 1977. Suntem în situația în care nu știm cine o să facă «curat» după cutremur, nu știm cât o să ne ia să consolidăm toate clădirile, pentru că durează zeci de ani, deci trebuia să ne apucăm de multă vreme. Așadar, stăm mai rău decât în '77 din multe puncte de vedere. Au trecut 44 de ani în care nu ne-am asigurat că nu se va mai repeta un episod ca acela, ba chiar ne-am supra-expus și supra-vulnerabilizat între timp”.
Minimum pe care ar trebui să îl facă locuitorii Bucureștiului și cei din zonele de risc în general, este să conștientizeze pericolul unui seism de dimensiunea celui din 1977 și să se pregătească atât cât le stă în putere.
Cutremurul poate veni înainte de finalizarea consolidării. Autoritățile trebuie să se pregătească pentru intervenție, spune Matei Sumbasacu, populația să conștientizeze riscurile și să își ia măsurile de bază: pregătirea unui “rucsac” de urgență (cu apă, trusă de prim ajutor, mâncare neperisabilă, acte, bani, fluier etc.), să se asigure că mobila din locuință este fixată bine, să aibă un plan cu pașii de urmat în cazul unui cutremur. “Frica nu ne ajută, dar un soi de panică constructivă ar fi utilă. O conștientizare a faptului că într-adevăr trăim sub risc, nu numai în centrul Bucureștiului, dar și în blocurile socialiste făcute înainte de 1978, în «cartierele-dormitor», care sunt și ele foarte vulnerabile”.
Potrivit statisticilor, în România, cutremurele cu magnitudinea cuprinsă între 3,5 și 4,5 Ml se produc cu o frecvență de cel puțin o dată pe lună și acestea nu prezintă un pericol pentru populație, iar cele mai mari de 5 Ml au loc, aproximativ, o dată la 2-3 ani, ceea ce intră într-o zonă de normalitate pentru regiunea Vrancea.
Doamne, ferește-ne de rău!
